VIDEO ÎPS Teodosie, mesaj de Paște pentru credincioși: Să ne îmbrăcăm sufletul în Lumina Lui Hristos! Să fim buni și iertători

HRANĂ PENTRU SUFLET
Înaltpreasfinția Sa Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a transmis astăzi, 9 aprilie 2026, în Joia Mare, mesajul de Paște către credincioși, îndemnându-i pe aceștia să își îmbrace sufletul în Lumina Lui Hristos!
„Să fim buni și iertători!“, este îndemnul transmis de Paște de ÎPS Teodosie, acesta arătând în mesajul către credincioși că „Dumnezeu ne-a binecuvântat“.
„După ce am trecut perioada Postului cu atâtea emoții din cauza conflictelor din jurul țării noastre, iată-ne acum în Lumina Învierii Lui Hristos!“, a spus Înaltpreasfințitul Teodosie, îndemnându-i pe credincioși „să fim încrezători, să fim credincioși, să fim mai departe cu nădejdea în Dumnezeu și să Îl avem pe Dumnezeu scut!“.
„Să ne îmbrăcăm sufletul în această Lumină! Să fim buni și iertători, pentru că, iată, Cântarea spune atât de limpede: să-i iubim și pe cei ce ne urăsc pe noi, pentru că dragostea Lui Dumnezeu nu are margini, Lumina Lui Hristos este bucurie, pace, dragoste, iertare și, iată, să ne țină această Lumină în bucurie și în pace și în dragoste unii pe alții“, spune ÎPS Teodosie.
Iată întregul mesaj de Paște transmis de Înaltpreasfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului:
„Hristos a Înviat!
Iată, a sosit Sărbătoarea sărbătorilor, Paștele, și în anul 2026!
Dumnezeu ne-a binecuvântat!
După ce am trecut perioada Postului cu atâtea emoții din cauza conflictelor din jurul țării noastre, iată-ne acum în Lumina Învierii Lui Hristos!
Este Lumina cea neînserată, este Lumina care alungă orice întuneric, este Lumina care ne aduce pacea în sufletele noastre, pe care trebuie să o dăruim unii altora, ca să fie pace și comuniune între toți creștinii ortodocși.
Și iată că Dumnezeu ne poartă de grijă necontenit.
Darul Luminii Învierii este cel mai mare dar: vine de Sus, este un dar nestricăcios, cum am văzut minunea: că Lumina, când coboară, are momente bune în care nu arde, pentru că nu este lumină materială, ci e Lumină spirituală, este Harul Lui Dumnezeu în care S-a îmbrăcat Hristos după Înviere.
Să fim încrezători, să fim credincioși, să fim mai departe cu nădejdea în Dumnezeu și să Îl avem pe Dumnezeu scut!
Iar Lumina Lui Hristos s-o ținem aprinsă în sufletele noastre în toată perioada ce urmează!
Sărbătoarea Luminii ține până la Înălțare, dar continuă și după Înălțare, până la Pogorârea Sfântului Duh, la 50 de zile de la Paști, când prăznuim înnoirea Harului Duhului Sfânt, care S-a pogorât la 50 de zile după Înviere și 10 zile de la Înălțare.
Să ne îmbrăcăm sufletul în această Lumină! Să fim buni și iertători, pentru că, iată, Cântarea spune atât de limpede: să-i iubim și pe cei ce ne urăsc pe noi, pentru că dragostea Lui Dumnezeu nu are margini, Lumina Lui Hristos este bucurie, pace, dragoste, iertare și, iată, să ne țină această Lumină în bucurie și în pace și în dragoste unii pe alții.
Unii altora să ne dăm această Lumină prin credința și rugăciunea pe care să o ținem aprinsă în noi.
Să aveți zile luminoase, să aveți o viață tihnită în Dumnezeu, să nu vă mai temeți de primejdiile exterioare!
Dacă avem Lumina Lui Hristos, cu această Lumină vom birui toate ispitele, toate răzmerițele și necazurile care ar veni asupra noastră.
Să rămânem fii ai Luminii, ca să fim cu Dumnezeu în toate zilele și, dacă suntem cu Dunmnezeu în veacul de acum, vom fi și în veacul viitor.
Hristos a Înviat!
Sărbători frumoase!
Lumină neîntreruptă și tot mai intensă să aveți în suflete!
Sărbători cu bucurie!“
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







