za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Constanța Imobiliară » Afaceristul Bela Tănase, alături de spaniolii de la Bogaris Residential Rom Cuatro SRL continuă demersul de construire a unui ansamblu de locuințe în Constanța. În 2022, instanța a anulat PUZ-ul care permitea construirea de blocuri de 24 și 39 de etaje

Afaceristul Bela Tănase, alături de spaniolii de la Bogaris Residential Rom Cuatro SRL continuă demersul de construire a unui ansamblu de locuințe în Constanța. În 2022, instanța a anulat PUZ-ul care permitea construirea de blocuri de 24 și 39 de etaje

Afaceristul Bela Tănase, alături de spaniolii de la Bogaris Residential Rom Cuatro SRL continuă demersul de construire a unui ansamblu de locuințe în Constanța. În 2022, instanța a anulat PUZ-ul care permitea construirea de blocuri de 24 și 39 de etaje
strada Chiliei PUZ inițiat de Bogaris Residential Rom Cuatro SRL

Constanța Imobiliară

26.08.2023

De către Ziarul Amprenta

Pe ordinea de zi a ședinței Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism, care se va întruni în ședință pe 30.08.2023, se regăsește și cererea de emitere a avizului de oportunitate în vederea elaborării unui Plan Urbanistic Zonal pentru construirea unui ansamblu multifuncțional – locuințe colective, comerț, birouri, servicii, pe strada Chiliei, inițiatorii proiectului fiind Cambela Prod SRL și Bogaris Residential Rom Cuatro SRL. În 2022, instanța a anulat PUZ-ul inițiat de spanioli prin care acestora le era permisă construirea celor mai înalte clădiri din municipiu, de 24 și 39 de etaje.

La mijlocul lunii iulie, spaniolii de la Bogaris Residential Rom Cuatro SRL obțineau de la Primăria Constanța certificatul de urbanism necesar investitorului pentru amenajarea unui ansamblu multifunctional:

Certificat urbanism PUZ Bogaris Residential Rom Cuatro SRL
Certificat urbanism PUZ Bogaris Residential Rom Cuatro SRL

În documentul obținut de la Primărie nu este menționată zona unde se va realiza investiția, ci doar anumite loturi de teren, însă zona unde aceștia doreau să construiască în trecut era cea a fostei baze RATC, din zona Palatului Copiiilor din Constanța.

Documentul are o valabilitate de 12 luni.

Surpriză de această dată 

Alături de spanioli, co-inițiator al PUZ-ului este Cambela Prod SRL, deținută de  afaceristul Bela Tănase, cunoscut pentru afacerile sale cu cereale și imobiliare din Constanţa, Mamaia, dar și în alte localități din județul Constanța.

Firma pe care o deține, înființată în 2000 se ocupă de „Comerțul cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat”. 

Anterior, pe piața constănțeană, societatea din județul Tulcea, satul Stejaru, deținută de afaceristul Bela Tănase s-a remarcat prin construirea mai multor imobile.

La sfârșitul anului trecut, consilierii locali constănțeni au respins proiectul PUD-ului inițiat de Cambela Prod care viza construirea unui imobil de șase etaje în Palazu Mare.

Tot în Palazu Mare, Cambela Prod SRL a ridicat deja un imobil de locuințe pe strada Păpădiei, acolo unde, în prezent construiește și o parcare.

Bela Tănase a mai construit imobile și pe șoseaua Mangaliei.

Tot Cambela Prod SRL se ocupă și construirea la Cumpăna a unui centru civic.

Cel mai recent proiect pe care Bela Tănase prin Belnicos Construct SRL vrea să îl realizeze în Constanța este un bloc de locuințe pe strada Steagului nr. 53.

În 2022, firma a raportat o cifră de afaceri fabuloasă: 1.117.195.836 lei, adică aproape 224 de MILIOANE de EURO.

Pe Bela Tănase îl mai regăsim și în Agrobela Tănase Cooperativă Agricolă SRL.

Povestea terenului pe care spaniolii de la Bogaris Residential Rom Cuatro SRL voiau să construiască blocuri de 24 și 39 de etaje

Terenul pe care Bogaris Residential Rom Cuatro SRL îl deține în Constanța a fost obținut de investitor de la Maria Maia Damadian, care a obținut în 2006, în instanță retrocedarea suprafeței de 10 hectare din Piaţa Chiliei, pe care funcţiona Regia Autonomă de Transport în Comun Constanţa.

Alături de Maria Damadian, în dosar au mai avut calitatea de reclamante și Liza Damadian, Irina Tinca, Elizabeta Gulbenkian. Bătrânele sunt urmașele familiei Damadian, care a dobândit terenul la începutul perioadei interbelice, edificând ulterior o moară industrială și o fabrică plăci de mozaic.

În 2007, terenul a fost vândut pentru 60 de milioane de euro către SC Habbitania SRL, actuala Bogaris Residential Rom Cuatro SRL.

Încă de când a intrat în posesia terenului, firma cu acționari spanioli a început demersurile pentru realizarea mai multor investiții.

În 2009, a obținut „Planul Urbanistic Zonal Complex Imobile cu Regim Mare de înălțime – Locuire Colectivă, Comerț, Birouri și Hotel, în locul fostei baze RATC, teren în suprafață de 94.997,56 mp, proprietate Bogaris Residential Rom Cuatro SRL”, document aprobat în anul de Consiliul Local Constanța, prin hotărârea 116.

Proiectul se anunța la acea vreme unul spectaculos și se dorea construirea unui complex imobile cu regim mare de înălțime de 24 și 39 de etaje constând în locuințe colective, comerț, birouri și hotel.

În 2018, Bogaris Residential Rom Cuatro SRL a prezentat la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriile de prezentare pentru patru proiecte, în vederea obţinerii acordurilor de mediu. era vorba despre:

  • „Construire imobil locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter 3S+P+24E+terasă circulabilă – Corp A“,
  • „Construire imobil locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter 3S+P+24E+terasă circulabilă – Corp B“,
  • „Construire imobil locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter 3S+P+24E+terasă circulabilă – Corp C“
  • „Construire imobil locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter 3S+P+24E+terasă circulabilă – Corp D“.

Documentul privind emiterea PUZ-ului a fost anulat, definitiv, de Curtea de Apel Galați, în iunie 2022, salvând, pentru moment, zona de mastodonturi de zeci de etaje.

Curtea de Apel Galați a dat o soluție definitivă în dosarul 263/118/2018, după ce instanța din Constanța le-a dat câștig de cauză investitorilor. Magistrații gălățeni au decis să anuleze definitiv PUZ-ul privind construirea unor blocuri de 24, respectiv 39 de etaje, în zona fostei baze RATC, teren în suprafață de 94.997,56 mp.

Pe o bucată din acest teren în urmă cu câțiva ani a fost construit magazinul Lidl

Bogaris Residential Rom Cuatro SRL a obţinut de la municipalitatea constănţeană, pe 30 iunie 2016, Certificatul de urbanism nr. 2174, în vederea amenajării spaţiilor verzi pe loturile 1/4/1/2 din strada Soveja nr. 15C, pe locul fostei baze a RATC, iar la începutul lunii august 2016, Autorizaţia de construire nr. 1202, pentru „Construire imobil cu regim de înălţime parter înalt, cu funcţiunea magazin retail, realizarea de parcări supraterane, amenajarea incintei cu spaţii verzi plantate, alei carosabile şi pietonale, amplasare semnale publicitare împrejmuire teren organizare de şantier“.

Autorizația de construire a fost atacată în instanță de Prefectura Constanței, iar Curtea de Apel a anulat definitv autorizația pe 4 decembrie 2019.

Abia după trei ani, S.C. LIDL ROMANIA S.C.S. a demarat procedura în vederea intrării în legalitate pentru imobilul cu regim de înălțime parter înalt cu funcțiunea de magazin retail, realizare de parcări supraterane, amenajarea incintei cu spații verzi plantate, alei carosabile și pietonale, amplasare semnale publicitare, împrejmuire teren, branșare utilități.

Bogaris Residential Rom Cuatro SRL a fost înființată în 2006, are sediul în București Str. Sg. Maj. Stefan Sorescu 22 Et. P Ap. MOD. 3 și are ca obiect de activitate „Dezvoltare (promovare) imobiliară”.

Firma este deținută de Alfonso De Los Santos Otero Zapata și de o persoană juridică spaniolă BOGARIS RESIDENTIAL 4 SL.

Administratorii societății sunt mai multe persoane juridice spaniole Manyara Slu, Gongaltres Sl, Ibertas Proyectos 1 Slu, Melibera Slu și El Burgo De Pudio Slu.

BOGARIS RESIDENTIAL ROM CUATRO SRL
BOGARIS RESIDENTIAL ROM CUATRO SRL

Citește și:

Instanța a spus „pas” blocurilor de 39 de etaje pe fosta bază a RATC, dar spaniolii de la Bogaris Residential Rom Cuatro SRL insistă: Vor să realizeze un nou PUZ pentru un ansamblu multifuncțional

(FOTO) Au început lucrările la Centrul Civic în Cumpăna. Așa va arăta investiția de peste 2 milioane de euro. Primăria alocă doar 36.000 de euro

Afaceristul Bela Tănase construiește în Lumina noi silozuri de colectare şi depozitare cereale

O stradă din Palazu Mare, unde se realizează mai multe investiții imobiliare, intră în reabilitare

Etichete:

  • Bela Tănase
  • Cambela Prod SRL
  • Bogaris Residential Rom Cuatro SRL
  • Constanța
  • PUZ
  • strada Chiliei
  • Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism
Articole similare

Economie

Proiectele urbane noi pot contribui la o viață mai activă, pe tot parcursul anului. Cum poate regenerarea urbană transforma Constanța într-un oraș ... 21.08.2026

Proiectele urbane contemporane pot influența obiceiurile zilnice ale locuitorilor și pot încuraja un stil de viață mai activ. Într-un oraș bine gândit, mișcarea zilnică nu înseamnă doar a merge la o sală de sport sau a participa la un eveniment …

Constanța Imobiliară

Vila Turistică Mamaia și terenurile de sport, scoase la închiriere pentru 5 ani. SC MAMAIA SA caută investitor pentru întregul ansamblu 19.08.2026

SC MAMAIA SA caută persoane fizice sau juridice interesate să preia în chirie Vila Turistică MAMAIA și terenurile de sport aferente, situate în Stațiunea Mamaia, în Complexul Sportiv Zona Castel. Compania anunță că întregul ansamblu va fi închiriat exclusiv împreună, …

Justiție

Primarul Constanței vrea MENȚINEREA autorizației pentru o vilă cu 8 etaje de pe malul Lacului Siutghiol! Cazul ajunge la Curtea de Apel 19.08.2026

Proces cu greutate la Curtea de Apel Constanța, instanță căreia i s-a adresat Primarul Municipiului Constanța în recurs, pentru menținerea autorizației pentru o vilă cu 8 etaje de pe malul Lacului Siutghiol, din centrul stațiunii Mamaia, după ce Tribunalul Constanța …

De la același autor

Știrile zilei

Razii de amploare ale polițiștilor în tot județul Constanța: șoferi prinși băuți la volan, mașini neînmatriculate și amenzi de peste 50.000 de lei 23.08.2026

Polițiștii constănțeni au desfășurat, în ultimele zile, mai multe acțiuni pentru menținerea ordinii și siguranței publice, dar și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. În urma controalelor, au fost depistați doi șoferi aflați sub influența alcoolului, un tânăr care conducea …

Știrile zilei

Accident pe A2! O căruță a fost răsturnată pe câmp, în dreptul km. 202, sensul spre București 23.08.2026

Un accident rutier s-a produs pe Autostrada A2, în județul Constanța, în zona kilometrului 202, pe sensul de mers Constanța – București. Potrivit primelor informații, o căruță s-a răsturnat în afara autostrăzii, pe câmp. La locul evenimentului au fost mobilizate echipaje …

Știrile zilei

Hoț condamnat la peste 3 ani de închisoare, prins de polițiști la Constanța și încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă 23.08.2026

La data de 22 august a.c., polițiști din cadrul Unității Teritoriale de Căutare Persoane Dispărute sau Urmărite au identificat un bărbat, de 40 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 3 …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Razii de amploare ale polițiștilor în tot județul Constanța: șoferi prinși băuți la volan, mașini neînmatriculate și amenzi de peste 50.000 de lei

Știrile zilei

Razii de amploare ale polițiștilor în tot județul Constanța: șoferi prinși băuți la volan, mașini neînmatriculate și amenzi de peste 50.000 de lei 23.08.2026
Accident pe A2! O căruță a fost răsturnată pe câmp, în dreptul km. 202, sensul spre București

Știrile zilei

Accident pe A2! O căruță a fost răsturnată pe câmp, în dreptul km. 202, sensul spre București 23.08.2026
Hoț condamnat la peste 3 ani de închisoare, prins de polițiști la Constanța și încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă

Știrile zilei

Hoț condamnat la peste 3 ani de închisoare, prins de polițiști la Constanța și încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă 23.08.2026
VIDEO Șase persoane, arestate într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, la Constanța. Droguri aduse din Olanda, ridicate în urma perchezițiilor

Știrile zilei

VIDEO Șase persoane, arestate într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, la Constanța. Droguri aduse din Olanda, ridicate în urma perchezițiilor 23.08.2026
Cod galben de caniculă în Constanța și alte 12 județe: temperaturile ajung la 37 de grade

Știrile zilei

Cod galben de caniculă în Constanța și alte 12 județe: temperaturile ajung la 37 de grade 23.08.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.