Constanța: Restaurant din Satul de Vacanță, cu vedere spre lac, scos la vânzare pentru 1,59 milioane de euro

Constanța Imobiliară
O proprietate situată în Satul de Vacanță își caută un nou proprietar. Este vorba despre un restaurant de evenimente, cu terasă și vedere către lac, care este scos la vânzare pentru suma de 1.590.000 de euro.
Restaurantul, cunoscut sub denumirea Laguna Events, este amplasat în Satul de Vacanță și se întinde, potrivit anunțului imobiliar, pe un teren de aproximativ 1.140 de metri pătrați.
Proprietatea dispune de un spațiu destinat evenimentelor, cu o suprafață menționată de aproximativ 400 de metri pătrați, precum și de o terasă cu vedere către lac. Restaurantul are o capacitate de 120 de locuri, iar în cadrul proprietății sunt disponibile 10 locuri de parcare.
Unul dintre principalele argumente prezentate în anunț pentru potențialii cumpărători este posibilitatea dezvoltării imobilului.
Potrivit informațiilor din oferta de vânzare, reglementările urbanistice din zonă permit un regim de construire de până la P+3, ceea ce ar putea oferi noului proprietar posibilitatea de a extinde construcția existentă.
Astfel, conform anunțului, există posibilitatea de a edifica încă două etaje peste construcția existentă, ceea ce ar putea deschide noi oportunități pentru dezvoltarea proprietății și recuperarea investiției.
Imobilul este indicat ca fiind construit în anul 2000, iar regimul actual este prezentat în ofertă ca P+M+T.
1,59 milioane de euro pentru proprietatea din Satul de Vacanță
Proprietatea este promovată drept o oportunitate pentru un investitor interesat de domeniul HoReCa sau de dezvoltarea unei afaceri în una dintre zonele turistice cunoscute ale Constanței.
Prețul solicitat este de 1.590.000 de euro.
Amplasarea în Satul de Vacanță, proximitatea lacului, suprafața proprietății, capacitatea restaurantului și posibilitatea de extindere sunt principalele atuuri prezentate în oferta de vânzare.
Rămâne de văzut dacă proprietatea va atrage un cumpărător la prețul solicitat și dacă viitorul proprietar va valorifica potențialul de dezvoltare permis de reglementările urbanistice din zonă.

Imobilul din Satul de Vacanță a mai fost scos la vânzare în urmă cu un an, însă fără succes.
Satul de Vacanță, de la atracție turistică la zonă care își pierde farmecul
Satul de Vacanță din Constanța pare astăzi tot mai departe de imaginea pe care o avea odinioară. Altădată una dintre cele mai animate și bine întreținute zone de agrement ale orașului, locul atrăgea deopotrivă turiști din întreaga țară și constănțeni, fiind un punct important pe harta turistică a litoralului. În prezent, însă, degradarea și lipsa unei viziuni unitare de revitalizare contrastează puternic cu potențialul zonei.
Discrepanța este cu atât mai vizibilă cu cât Primăria Constanța are în derulare proiecte importante pentru reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie și modernizarea Parcului Tăbăcărie. În timp ce zona verde și malurile lacului sunt pregătite pentru o transformare, Satul de Vacanță rămâne în continuare cu probleme vizibile de întreținere și atractivitate.
Citește și:







