Firma Dakonis Imobiliar SRL, care a dezvoltat mai multe proiecte imobiliare în Constanța, pregătește o nouă investiție. Despre ce proiect este vorba

Constanța Imobiliară
SC Dakonis Imobiliar SRL, firma care construiește încă un bloc pe bulevardul 1 Mai, nr. 44, în apropierea Grădiniței nr. 42, vizavi de Centrul de Scafandri din Constanța a anunțat demararea procedurii de consultare pentru elaborarea unui Plan Urbanistic de Detaliu – pentru imobilul cu nr. cad. IE 202932, nr. Sola 104, Parcela A929/6.
Potrivit datelor cuprinse în memoriul justificativ aferent Planului Urbanistic de Detaliu parcela cu număr cadastral IE 202932 este situată în proximitatea Bulevardului I.C.Brătianu, nr. Sola 104, Parcela A929/6, pe De 929/40 (Strada Nerva), zona Valu Traian – DN3. Conform Certificatului de urbanism nr. 719/06.05.2025 emis de Primăria Municipiului Constanța în scopul elaborării unor studii de specialitate, pentru parcela IE 202932 este necesară întocmirea și aprobarea unui PUD în temeiul Regulamentului de urbanism aferent PUZ ‘Valu Traian – DN3, aprobat prin HCL nr. 319/20.11.2012. Parcela cu număr cadastral IE 202932 face parte din teritoriul reglementat prin PUZ Zona Valu Traian – DN3, Mun. Constanța – HCL nr. 319/20.11.2012 și este afectată de interdicție temporară de construire până la elaborarea PUD pentru că parcela are o suprafață mai mare de 3000mp.
Amplasamentul studiat este situat pe De 929/40 (strada Nerva), cale de comunicație rutieră pietruită până în zona amplasamentului studiat, lucrare realizată odată cu edificarea construcției BHS Trans pe parcela cu nr. cad. 254390.
Accesul în zona amplasamentului se realizează din Bulevardul I.C.Brătianu prin sensul giratoriu din zona ansamblului Novopolis/Dacia Rent Car Service de la intersecția cu strada Claudius și ulterior prin strada Claudius și strada Nerva. Parcela are un front stradal de cca. 50 metri la De 292/40 – strada Nerva care în prezent nu este modernizată cu un profil urban de stradă în dreptul amplasamentului ce face obiectul PUZ. De 292/40 (strada Nerva) are o lățime variabilă 6,5metri – 8, 35 metri în dreptul amplasamentului.
Prin prezenta documentație de urbanism se preiau și se detaliază reglementările urbanistice aprobate prin PUZ “Valu Traian-DN3”, Municipiul Constanța aprobat prin HCL nr. 319/20.11.2012. Ulterior aprobării PUD se poate demara procedura de elaborare a proiectului tehnic în vederea construirii unei clădiri cu regim de înălțime maximum 2 niveluri supraterane (P+1) cu utilizare pentru servicii, comerț, depozitare, sediu administrativ – birouri.

Memoriul justificativ aferent Planului Urbanistic de Detaliu poate fi consultat în cele ce urmează:
Dakonis Imobiliar SRL, pierdere de peste 1,2 milioane de lei în 2024
Potrivit listafirme.ro, site consultat pe data de 28 septembrie, Dakonis Imobiliar SRL este activă pe piața imobiliară constănțeană din 2011. Firma, administrată de Pașata Cociu, are sediul social pe strada Poporului 63, Cam. 2, Constanța, are ca obiect de activitate dezvoltarea și promovarea imobiliară. Cei doi asociați ai firmei sunt: Pașata Cociu, cu 70% din capitalul social, și Pașata Nicoleta, cu 30% din capitalul social.
În anul 2024, firma a declarat o cifră de afaceri de 5.775.907 lei, 3 salariați, o pierdere de – 1.281.585 lei și datorii de 5.226.783 lei.

Numele lui Pașata Cociu mai apare în firma ADAMAR IMOBILIARE SRL.
Omul de afaceri nu este la prima investiţie de acest gen.
În 2014, a obținut autorizația de construire pentru un bloc de 8 etaje pe Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 187A, prevăzut cu 42 de locuri de parcare. Doi ani mai târziu, a ridicat un bloc în staţiunea Mamaia, pe Bulevardul Mamaia nr. 483, pe malul Lacului Siutghiol, în zona hotelurilor Dorna şi Apollo.
Totodată, SC Dakonis Imobiliar SRL derulează în prezent un alt proiect imobiliar pe bulevardul 1 Mai care va avea un regim de înălțime S+P+8-9E și care va include locuințe colective și spații comerciale la parter. Noua construcție va fi conectată la clădirea existentă C1, iar subsolul acesteia va fi transformat din spațiu tehnic în parcare.
În prezent, lucrările pe șantierul viitorului bloc de nouă etaje sunt în desfășurare: infrastructura noii clădiri a fost deja realizată și se lucrează la suprastructura acesteia, prin cofrarea stâlpilor de la parter. Noul imobil se construiește la niciun metru distranță de primul bloc, lucru care îndrijorează locatarii deja mutați.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







