Pași înainte pentru proiectul imobiliar din strada Flămânda, aproape de Școala Gimnazială Nr. 30 Constanța! Ce modificări a aprobat Direcția de Mediu

Constanța Imobiliară
Proiectul imobiliar din strada Flâmânda, ce prevede construirea unui imobil P+1E la numerele 19A și 19B, în apropiere de Școala Gimnazială Nr. 30 Gheorghe Țițeica din Constanța, face pași înainte, primind undă verde de la autoritatea de mediu.
Direcția Județeană de Mediu Constanța a transmis că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul „Construire pergolă, amplasare copertină retractabilă pe structura existentă, amplasare panouri culisante din sticlă împotriva vântului; schimbare destinație la parter din librărie în alimentație publică și supraetajare cu un etaj cu funcțiunea de spațiu comercial“.
Astfel, destinația de la parter va fi schimbată din librărie în alimentație publică.
Este vorba despre proiectul amplasat în municipul Constanța, pe strada Flămânda, nr. 19A+19B, al cărui titular este Daniela Caraman.
Proiectul imobiliar a fost pus în dezbatere publică de Primăria Constanța în vara anului 2024, la finalul consultărilor publice, elaboratorul PUZ-ului, compania All Arhitectura SRL, transmițând următoarele precizări, ca răspuns la observațiile publicului:
Prin răspusurile formulate, elaboratorul PUZ a menționat următoarele:
- în prezent regimul de construire permis este de P+3, conform PUG, iar PUZ limitează creșterea la P+1, pentru funcțiuni specifice centrului de cartier, la care accesibilitatea se face de regulă pietonal;
- spațiile comerciale fac parte din funcțiunile permise neexistând restricții pentru magazinele alimentare; funcțiunile premise includ și activități comerciale, legate de sănătate și alte funcțiuni specifice unui centru de cartier;
- în zona studiată s-a amplasat numărul maxim de parcaje, cu respectarea razelor de girație și a normelor tehnice specifice;
- asigurarea parcărilor pentru locuințele colective din vecinătate nu face obiectul PUZ;
- distanța dintre blocul B6 (P+4) și Complexul Delfinul (propus P+1) este de cca. 30-33 metri, blocul este situat mai sus, între ele aflându-se o perdea verde înaltă, asupra căreia nu se intervine prin PUZ. Se respectă distanța minimă permisă de Regulamentul General de Urbanism raportată la înălțimea construcțiilor;
- PUZ are avizul favorabil al Agenției de Protecție a Mediului;
- documentația se va completa cu detalii privind funcțiunile existente pe teren. Referitor la planul care a stat la baza PUZ, acesta are avizul OCPI;
- pe baza art. 56 din Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, PUZ nu propune intrarea în legalitate a construcțiilor fără autorizație de construire;
- având în vedere categoria curți-construcții a terenului cu nr. cadastral 214786 și reglementarea aprobată prin PUG ca zona de echipamente publice, se va modifica PUZ în sensul permiterii construirii în condiții similare cu cele din parcelele din complex, cu încadrarea indicatorilor urbanistici în prevederile legale, respectiv PUG și Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului;
- referitor la disconfortul olfactiv și auditiv creat de lucrările de șantier, se va completa regulamentul de urbanism cu prevederile legale specifice pentru protejarea vecinătăților și mediului.
Observațiile primite din partea cetățenilor și răspunsurile elaboratorului PUZ pot fi parcurse în cele ce urmează:
Sursa foto: Google Maps
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







