Societatea Laurette Due, certificat de urbanism pentru extinderea unui imobil cu destinația hotel. Documentul prevede și desființarea unor construcții

Constanța Imobiliară
SC Laurette Due SRL, compania care s-a aflat în atenția aleșilor locali, anul trecut, pentru cumpărarea unor terenuri din Mamaia, din zona Albatros, a obținut un certificat de urbanism de la Primăria Constanța, pentru extinderea unui imobil cu destinația de hotel și alimentație publică.
În certificatul de urbanism eliberat astăzi se menționează „strada nespecificată“ pentru adresa lucrăilor, documentul fiind eliberat pentru obținerea autorizației de construire.
Așa cum se arăta în edițiile anterioare, solicitările Laurette Due SRL de a cumpăra anumite terenuri din Mamaia, zona Albatros, s-au aflat în cursul anului trecut în atenția aleșilor locali, detalii putând fi accesate aici.
Primăria Constanța a eliberat astăzi, 12 februarie 2025, CU nr. 184, la solicitarea Laurette Due SRL, cu o valabilitate de 24 de luni, respectiv până pe 12 februarie 2027.
Se menționează în document că „prezentul certificat de urbanism poate fi utilizat în scopul declarat pentru desființare imobile C1 și C3 și realizare subsol și extindere imobil C2 pe orizontală cu destinația de hotel și alimentație publică, amenajări interioare și amenajare fațade imobil C2, cu încadrarea în reglementărilr prezentului regulament“.

Cifrele Laurette Due SRL
Potrivit listafirme.ro, platformă consultată pe 12 februarie 2025, Laurette Due SRL a fost înființată în 2013, are sediul social în Mamaia și se ocupă în principal de hoteluri și alte facilități de cazare similare.
Conform sursei citate, firma deține sau deținea mai multe puncte de lucru în Mamaia, zona Castel, dar și pe Plaja Albatros, iar în Top Profit România Microîntreprinderi deține Locul 1 în Mamaia, domeniul Hoteluri și alte facilități de cazare similare.
Asociați figurează Mirela Marinela Tulea (80%) și Nicolae Gheorghe Tulea (20%), ale căror nume se leagă și de Capuccino Due SRL, Sara Kyty SRL și Sara Market Beach SRL, toate din Mamaia.
În 2023, Laurette Due SRL a declarat trei angajați, profit 1.611.415 lei, datorii 1.763.088 de lei și cifra de afaceri 2.299.259 de lei.

Sursa foto: Facebook.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







