Un imobil cu demisol și 9 etaje, cu apartamente de vacanță, va fi construit în Olimp! PUZ-ul, pus în consultare publică

Constanța Imobiliară
Un nou imobil cu apartamente de vacanță, cu regim de înălțime de până la nouă etaje „și peste“, ar urma să fie construit în stațiunea Olimp din sudul litoralului, documentația pentru Planul Urbanistic Zonal al investiției fiind pusă în consultare publică de către Primăria Mangalia.
Conform surselor oficiale, este vorba despre PUZ-ul investiției „Realizare imobil apartamente de vacanță, spații comeciale și servicii turistice“, ai cărei beneficiari sunt Victor Dombrovschi și Crina Dombrovschi.
Imobilul urmează să fie construit în Olimp, pe strada Amfiteatru nr. 11, fiind identificat prin IE 106969 și, potrivit documentației PUZ, „aceasta va cuprinde va cuprinde un imobil cu apartamente de vacanță și servicii, cu regim de înălțime D+P+9E și peste“.

Conform Primăriei Mangalia, este vorba despre intenția de elaborare a Planului Urbanistic Zonal pentru investiția din Olimp, ca urmare a cererii „nr. 48522 din 23.06.2026, înaintată de Dombrovschi Victor și Dombrovschi Crina, în calitate de inițiatori/beneficiari, privind demararea procedurilor specifice de informare şi consultare a publicului pentru documentația de urbanism“.
Amplasamentul este, așa cum precizam mai sus, în stațiunea Olimp, pe strada Amfiteatru nr. 11.
Iată etapele privind consultarea publicului asupra PUZ-ului viitorului imobil din Olimp:
- Etapa 1: Anunțarea Intenției Perioada: 15 iulie 2026 – 29 iulie 2026 (15 zile calendaristice)
Publicul interesat poate formula şi transmite sugestii, observații, propuneri și opinii cu privire la intenția și obiectivele elaborării documentației de urbanism. - Etapa 2: Consularea propunerilor – Etapa prncipală Perioada: 30 iulie 2026 – 23 august 2026 (25 de zile calendaristice)
Publicul poate consulta documentația și materialele explicative scrise şi desenate şi poate transmite observaţii şi propuneri în scris. Consultarea se desfășoară înaintea transmiterii documentației pe circuitul tehnic de avizare, arată reprezentanții Primăriei Mangalia. - Etapa 3: Raportul informării și consultării publicului – rezultate Perioada: 24 august 2026 – 07 septembrie 2026 (15 zile calendaristice)
Autoritatea publică centralizează observațiile şi sugestiile primite, publică răspunsurile argumentate şi rezultatele informării şi consultării la sediul propriu şi pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Mangalia.
Conform documentației de urbanism pentru „elaborarea Planului Urbanistic Zonal și Regulamenului Local de Urbanism aferent investiției pentru realizare imobil cu apartamente de vacanță și servicii“ din Olimp, strada Amfiteatru, nr. 11, aceasta vizează:
- asigurarea construcțiilor și amenajărilor necesare noilor funcțiuni;
- va cuprinde un imobil cu apartamente de vacanță și servicii cu regim de înălțime D+P+9E și peste.
- asigurarea locurilor de parcare conform HGR nr.525/27.06.1996;
- asigurarea suprafețelor minime de spatii verzi conform HCJC 152/2013.
- respectarea Ordinului 119/2014 al Ministerului Sănătății;
- respectarea prevederilor H.G.R. nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu (anexa I, pct. II)- prin solicitarea și obținerea avizului / autorizației de securitate la incendiu. -amenajări de spații verzi, căi de comunicații, echipare edilitară, etc“.
Documentația poate fi consultată pe site-ul Primăriei Mangalia.
Sursa foto (cu rol ilustrativ): Google Maps
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







