În Monitorul Oficial a fost publicat Calendarul admiterii la liceu pentru anul 2023. Potrivit acestuia, între 17 și 19 mai vor avea loc probele de aptitudini, iar repartizarea computerizată a absolvenților de clasa a VIII-a se va face pe 19 iulie 2023.
Conform documentului oficial, admiterea absolvenților de clasele a VIII-a în învățământul liceal, se desfășoară potrivit Metodologiei de organizare și desfășurare a admiterii în învatamantul liceal de stat pentru anul școlar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 4802/2010.
Aceleași prevederi se aplică și pentru admiterea la liceele particulare, autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, care optează să organizeze și să deșfășoare procesul de admitere conform prevederilor prezentului ordin.
Între 17 și 19 mai se desfășoară probele de aptitudini, iar repartizarea computerizată a absolvenților de clasa a VIII-a se va face pe 19 iulie 2023.
Citește și:
Ministrul Educației: Media claselor V-VIII nu va mai conta pentru media de admitere la liceu