Acuzații grave la Ciobanu: Copiii ar sta în frig în prag de iarnă! Ce spune primarul Tudorel Gurgu

Învățământ
Acuzații grave în comuna Ciobanu, din județul Constanța, acolo unde un localnic a arătat ieri, 8 noiembrie 2026, că elevii ar învăța în frig la Școala Tehnologică Ciobanu, după ce butelia ce alimenta centrala pentru încălzirea unității de învățământ ar fi fost scoasă în urma unui control al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
În replică, primarul comunei, Tudorel Gurgu, a explicat, pentru Ziarul Amprenta, că în cursul zilei de astăzi, 9 noiembrie 2026, urmează să sosească și să fie instalată o nouă butelie pentru centrală, o butelie îngropată, astfel încât să nu mai prezinte niciun risc pentru elevi, cum se întâmpla în cazul vechii buteli, supraterane, ridicate de autorități.
„Noi ne-am ocupat încă de acum două luni să căutăm o societate care să aibă tehnologia necesară, mâna de lucru și toate autorizațiile necesare pentru a putea veni să instaleze o butelie îngropată pentru centrală, dar lucrurile s-au mișcat foarte greu pentru că sunt puține societăți care să îndeplinească toate aceste condiții, inclusiv de transport în siguranță al buteliei.
Astăzi, însă, (nr., 9 noiembrie 2026), această butelie este pe drum și urmează să sosească la școală și să fie instalată, să fie îngropată, pentru a nu exista niciun risc, nici pentru copii, nici pentru cadrele didactice sau pentru ceilalți lucrători.
Probabil încărcarea buteliei și racordurile necesare vor mai dura două-trei zile, dar până la finalul săptămânii avem asigurări că butelia va fi pe poziție și centrala va putea fi pornită în siguranță“, ne-a declarat primarul comunei Ciobanu, Tudorel Gurgu.
La rândul său, prof. Lucreția Claudia Portase, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, a declarat, pentru Ziarul Amprenta, că a solicitat în această dimineață situația exactă de la Școala Tehnologică Ciobanu cu privire la încălzirea elevilor.
„Astăzi, 8 noiembrie 2026, nicio unitate de învățământ nu dispune de încălzire termic“
Acuzațiile ce vizează încălzirea elevilor în școala din Ciobanu au fost publicate de Daniel Gabriel Lungu, un localnic din Ciobanu, pe pagina sa de Facebook, unde omul a arătat că butelia de gaz din curtea școlii a fost ridicată în urma unui control al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea.
Iată ce a reclamat localnicul din comuna Ciobanu:
„Anul școlar 2026-2027 a început fix acum 2 luni.
Butelia de gaz din curtea școlii, care alimenta centrala pentru încălzirea unității de învățământ, a fost scoasă în urma unui control ISU Constanța, pentru că reprezenta un pericol pentru copii și comunitate!
Astăzi, 8 noiembrie, nicio unitate de învățământ nu dispune de încălzire termică.
Profesorii și părinții au făcut eforturi foarte mari să asigure încălzirea claselor la școală, dar și la grădiniță, prin strângere de fonduri sau prin aducerea de acasă a propriilor mijloace de încălzire!
Așadar, astăzi, 08.11.2026, solicit autorităților să ia toate măsurile de urgență și să rezolve această situație, prin punerea la dispoziție a oricărui mijloc de încălzire termică, pentru ca elevii să își desfășoare în condiții normale orele de învățământ!
Cer Inspectoratului Școlar să trimită mâine, 09.11.2026, corp de control la Școala Ciobanu, cât și Consiliului Județean Constanța, dar și Prefecturii Constanța!
Oameni buni, suntem în 2026, chiar nu poate fi adevărată această situație, ținând cont că au fost 4 luni de zile timp în care autoritățile locale au avut la dispoziție să înlocuiască sistemul de căldură, prin cumpărarea a două centrale electrice!
Vă mulțumesc!“.
Primarul Tudorel Gurgu: „Astăzi, butelia cea nouă, îngropată, va fi pe poziții la școală“
Contactat telefonic de Ziarul Amprenta, primarul comunei Ciobanu, Tudorel Gurgu, a precizat că în cursul zilei de astăzi, 9 noiembrie 2026, urmează să fie adusă și instalată butelia îngropată pentru funcționarea centralei termice.
„Noi ne-am ocupat încă de acum două luni să căutăm o societate care să aibă tehnologia necesară, mâna de lucru și toate autorizațiile necesare pentru a putea veni să instaleze o butelie îngropată pentru centrală, dar lucrurile s-au mișcat foarte greu pentru că sunt puține societăți care să îndeplinească toate aceste condiții, inclusiv de transport în siguranță al buteliei.
Ofertele pe piață erau destul de limitate pentru că este nevoie de autorizații și nu toată lumea se ocupă cu așa ceva.
În aceste condiții, butelia supraterană a fost singura soluție și a fost doar una temporară.
Astăzi, însă, (nr., 9 noiembrie 2026), noua butelie este pe drum și urmează să sosească la școală și să fie instalată, să fie îngropată, pentru a nu exista niciun risc, nici pentru copii, nici pentru cadrele didactice sau pentru ceilalți lucrători.
Probabil încărcarea buteliei și asigurarea racordurile necesare vor mai dura două-trei zile, dar până la finalul săptămânii avem asigurări că butelia va fi pe poziție și centrala va putea fi pornită în siguranță“, ne-a declarat primarul comunei Ciobanu, Tudorel Gurgu.

Tudorel Gurgu, primarul comunei Ciobanu Sursa foto: Ziarul Amprenta
Totodată, edilul a mai precizat că primăria făcuse în urmă cu peste un an o solicitare către Rețele Electrice pentru avizarea și instalarea unui contor pentru mărire de putere pentru două locații, grădinița și școala veche, pentru a putea fi utilizate centralele electrice, însă lucrurile s-au deblocat abia acum.
„Noi am mai avut o problemă, pe care am reușit să o rezolvăm cu sprijinul prefectului Decebal Făgădău: noi am făcut o solicitare la Rețele Electrice pentru a obține o mărire de putere la două locații, grădinița și școala veche, însă nu am primit absolut niciun răspuns.
I-am transmis problema noastră prefectului Decebal Făgădău, care imediat a văzut despre ce este vorba și ne-a ajutat, ne-au sunat cei de la Rețele Electrice și urmează să vină să monteze contorul cel nou, astfel că îi mulțumim prefectului pentru implicare.
De peste 400 de zile aveam cererea depusă.
Acum, că se va instala contorul cel nou pentru mărire de putere, vom putea porni centralele electrice de la cele două locații“, a spus primarul Tudorel Gurgu.
Referitor la montarea sau instalarea unor aparate de aer condiționat la Școala Tehnologică Ciobanu, primarul a mai precizat că instalația electrică nu permite o astfel de sarcină și ar exista risc de producere a unor incendii dacă s-ar supraîncărca astfel instalația.
Edilul a precizat că este o chestiune de maxim câteva zile până la instalarea noii butelii la Școala Tehnologică Ciobanu, clădirea fiind izolată, iar temperaturile înăuntru fiind acceptabile, dat fiind că, momentan, nici cele de afară nu sunt foarte scăzute.
„Noi avem însă toate speranțele și am primit asigurări în acest sens, că înainte de finele săptămânii butelia cea nouă va fi instalată și toate racordurile vor fi făcute, ca elevii să poată beneficia de toate condițiile“, a conchis primarul Tudorel Gurgu.
Sursa foto 1: Google Maps
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







