Elevi de la Liceul George Emil Palade din Constanța, experiență Erasmus+ în Antalya, pe tema sustenabilității

Învățământ
În perioada 26 aprilie – 2 mai 2025, un grup format din 10 elevi și 2 cadre didactice de la Liceul Teoretic „George Emil Palade” a participat la o mobilitate Erasmus+ desfășurată în Antalya, Turcia. Activitatea a fost organizată în colaborare cu liceul partener Vizyoner Koleji, instituția-gazdă a proiectului.
Tema principală a întâlnirii a fost sustenabilitatea, subiect care a fost abordat prin ateliere interactive, activități educaționale interdisciplinare și schimburi de bune practici între participanții din România și elevii turci. Scopul programului a fost acela de a promova conștientizarea importanței protejării mediului în rândul tinerilor și de a încuraja adoptarea unui stil de viață responsabil și durabil.

Activitatea s-a desfășurat sub coordonarea directorului instituție Diaconu Laurenția, care susține activ implicarea elevilor în programe internaționale menite să le extindă orizonturile educaționale și personale
Pe parcursul săptămânii, elevii au avut ocazia să colaboreze în proiecte comune, să își îmbunătățească competențele lingvistice și interculturale, dar și să descopere aspecte ale culturii turce, consolidând astfel spiritul de cooperare europeană.

Participarea la acest proiect Erasmus+ reprezintă o oportunitate valoroasă de formare și dezvoltare pentru elevii liceului constănțean, contribuind la creșterea gradului de implicare civică și la deschiderea lor către dialogul intercultural.
Sussă foto: Liceul Teoretic „George Emil Palade”
Citește și:







