FOTO Sărbătoare a tradițiilor și comunității dobrogene la Școala Gimnazială Mihai Eminescu Costinești, de Ziua Dobrogei

Învățământ
Cu ocazia Zilei Dobrogei, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu’’ Costinești a celebrat identitatea, istoria și diversitatea culturală a spațiului dintre Dunăre și Marea Neagră prin evenimentul festiv „La mulți ani, Dobrogea noastră!” – ediția a VI-a.
Activitatea, desfășurată vineri, 13 noiembrie 2026, a fost deschisă de directorul, prof. Marin Gheorghița, alături de invitați, cadre didactice, elevi, chiar și foștii elevi, părinți și bunici, confirmând legătura strânsă dintre școală și comunitatea locală.
Programul artistic a valorificat mozaicul etnic specific regiunii, printr-o serie de momente pregătite cu drag de elevi și cadrele didactice coordonatoare. Printre momentele artistice s-au numărat: dansurile tradiționale și multiculturale, parada toamnei și cântece reprezentative pentru regiunea menționată.
Cei mai mici dintre participanți, preșcolarii, au deschis spectacolul cu dansul „Hora în două părți”, urmați de elevii clasei pregătitoare cu dansul „Batista” (coord. PÎP Vasile Adriana). Specificul multicultural al Dobrogei a fost evidențiat prin dansul tătăresc „Damat Halayi”, prezentat de elevii clasei a III-a (coord. PÎP Țapu Mariana) și prin energia geamparalelor, aduse pe scenă de elevii clasei a II-a A (coord. PÎP Anghel Alexandra) și de cei ai clasei a VI-a (coord. prof. Dobrin Raluca și prof. Dincă Ioana). Elevii clasei a V-a au prezentat dansul „Trenul” (coord. prof. Oleșefschi Maria), iar programul coregrafic a fost încheiat de elevii clasei a VIII-a cu dansul „Brașoveanca” (coord. prof. Dan-Haraniță Ana-Maria-Claudia).
Frumusețea plaiurilor dobrogene a fost celebrată prin cântec și versuri de elevii clasei a II-a B („Dunăre, pe apa ta”, coord. PÎP Piciu Alexandra), ai clasei a IV-a A („Zi și noapte”, coord. PÎP Stănilă Maria), ai clasei a IV-a B („Valsul toamnei”, coord. PÎP Negulici Dorina), ai claselor a V-a și a VI-a („Dobroge, mândră grădină”, coord. prof. Petcu Vivi) și ai clasei a VII-a, care au prezentat momentul literar-muzical „Dobrogea, între mare și Dunăre” (coord. prof. Datcu Florica).
Elevii clasei I au organizat o paradă cu adevărat impresionantă dedicată roadelor toamnei dobrogene (coord. PÎP Celnicu Mihaela), iar atmosfera de sărbătoare a fost completată de o expoziție cu produse tradiționale pregătite cu sprijinul părinților și al bunicilor. O mulțime de bucate au fost expuse la fiecare stand, punând privitorii, potențiați degustători, într-o reală dificultate și determinându-i să se întrebe: „Care stand este mai frumos?’’. Desigur, la această întrebare este greu de răspuns tocmai pentru că fiecare stand, reprezentativ pentru fiecare clasă, are acel element definitoriu, așa cum fiecare preparat are gustul său special, așa cum fiecare om are acea amprentă unică pe care o lasă în lume.
„Sintetizând aspectele mai sus menționate, se cuvine să precizăm că prin această a șasea ediție a proiectului, Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu’’ Costinești își reafirmă misiunea de a cultiva în rândul tinerei generații respectul față de patrimoniul local, spiritul civic și bucuria apartenenței la o comunitate unită, îmbinând muzica, dansul, zâmbetele și plăcerea gustului.
La mulți ani, Dobrogea! La mulți ani cu prosperitate și recunoștință tuturor dobrogenilor”, au transmis reprezentanții unității de învățământ – consilier de imagine, prof. Dan-Haraniță Ana-Maria-Claudia și director, prof. Marin Gheorghița.








