FOTO Tinerii excepționali ai Constanței: Pianista Irisa Filip de la Colegiul Național de Arte Regina Maria a obținut premiul III la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală

Învățământ
Astăzi este o zi specială în care celebrăm bucuria și inocența, Ziua Internațională a Copilului! În fiecare an, această zi ne amintește cât de important este să apreciem și să susținem copiii în drumul lor spre maturitate și să-i ajutăm să-și descopere talentele și pasiunile.
În acest context, echipa Ziarului Amprenta este mândră să aducă în prim plan copiii speciali ai Constanței, tineri remarcabili care s-au distins în diverse domenii. Am avut privilegiul să discutăm cu acești copii și să realizăm interviuri fascinante care ne-au adus mai aproape de povestea lor de succes și de aspirațiile lor pentru viitor.
Unul dintre acești tineri este Irisa Filip, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național de Arte Regina Maria din Constanța, la clasa profesorului dr. Ioan Caruțiu. La vârsta de 7 ani a fost admisă cu nota 10 la clasa de pian, absolvind apoi gimnaziul ca șefă de promoție, cu media 10. La examenul de evaluare națională a obținut nota 10 la limba română și 9,80 la matematică, fiind prima admisă în cadrul colegiului de arte. Debutează la vârsta de 12 ani, pe scena si cu orchestra Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din orașul de la malul mării, sub bagheta maestrului dirijor Radu Ciorei. Dorind să aprofundeze arta interpretativă a pianului la un nivel înalt, Irisa Filip a frecventat cu regularitate de la vărsta de 8 ani cursuri de măiestrie și formare pianistică în țară, dar și în străinătate, având ocazia să întâlnească mari profesori și pianiști din România, Germania, Scoția, Regatul Unit, Italia, Spania, Olanda, Franța, Finlanda, Elveția. Activitatea artistică pianistică s-a concretizat în diferite concerte și recitaluri de pian individuale, prezențe interpretative în evenimente de lansare de carte, caritable, concerte și spectacole pe scene din România, Constanța, Sibiu, Sebeș, Viscri, Sfântu Gheorghe, Brașov, București, Râmnicu Vâlcea, Germania, München, Murnau, Bamberg, Düsseldorf, Austria,Viena, Elveția, Zurich, Hilversum, Olanda. Irisa Filip este câștigătoare a unor renumite competiții naționale și internaționale de pian, Constanța, București, Sibiu, Iași, Moscova, Serbia, Italia, Bulgaria, Suedia.
Irisa Filip este olimpică la pian, începând din clasa a III-a, calificându-se în fiecare an la națională
Irisa Filip a absolvit cursurile de vară ale Institutului de muzică din Munchen cu renumitul profesor și pianist finlandez Antti Siirala în anul 2023, în următorul an, 2024 fiind acceptată la masterul de pian de la Institutul Chopin din Elveția susținut de maestra Akiko Ebi, discipola Martei Argerich, având ocazia să participe la recitalul de pian organizat în parteneriat cu Kawai Europa GmbH. Îndrăgostită iremediabil de compozitorul Frédéric Chopin, Irisa Filip interpretează un bogat repertoriu chopenian, iar din anul 2022 a susținut mai multe recitaluri de pian în cadrul Saloanelor muzicale “Carl Filtsch” organizate de scriitoarea Dagmar Dusil la Viscri, România, Bamberg și Düsseldorf, Germania, Viena, Austria, Sibiu, Sebeș, România, devenind astfel ambasador “Carl Filtsch”, un genial compozitor și pianist transilvănean născut la Sebeș în anul 1830, dar care a murit foarte tânăr, fiind elevul preferat al lui Chopin.
În ianuarie 2025 a debutat ca solist pe scena Filarmonicii “Ion Dumitrescu”, Râmnicu Vălcea cu un concert pentru pian și orchestră sub magheta maestrului dirijor Constantin Grigore, iar pe data de 16 mai 2025, Irisa a revenit pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” tot ca solist pianist, de data aceasta sub bagheta maestrului dirijor Tiberiu Oprea.

Irisa Filip este olimpică la pian începând din clasa a III-a, calificându-se în fiecare an la națională, în anul 2025 obținând premiul III la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Interpretare Instrumentală, Vocală și Studii Teoretice.
Într-un interviu acordat Ziarului Amprenta, tânăra pianistă Irisa Filip a vorbit despre pasiunea sa pentru muzică, munca pe care o depune zi de zi pentru a fi mai bună, despre emoțiile de pe scenă, dar și despre viitoarea sa carieră de pianist concertist. De asemenea, tânăra a avut și un mesaj pentru colegii săi, pe care îi sfătuiește să participe la concursuri, deoarece „participarea, indiferent de rezultat, este un câștig!“.
1. Cum ai descrie experiența participării la etapa națională? Ce a fost diferit față de fazele anterioare?
Deși sunt departe de a mă afla la prima mea națională, trebuie să recunosc că atât entuziasmul, cât și presiunea au crescut de-a lungul anilor. Pentru această ultimă etapă sunt selectați, din toată țara, pianiștii cu cele mai bune prestații, iar competiția este intensă. Personal, văd faza locală a Olimpiadei ca fiind egală cu cea națională, din punct de vedere al pretențiilor pe care le am de la propria mea interpretare. Cu siguranță, emoțiile sunt mai mari atunci când concurez cu cei din vârf, dar mentalitatea îmi rămâne aceeași. Cât despre experiența mea de anul acesta, pot spune că am fost la nivelul maxim de concentrare și m-am bucurat cu adevărat de momentele trăite pe scenă, ceea ce valorează foarte mult pentru mine. Atmosfera a fost chiar plăcută, mai ales că cei mai mulți dintre noi ne cunoșteam deja de ani buni, deci a fost și un moment frumos al reîntâlnirilor.
2. Care a fost repertoriul tău în cadrul competiției? Ai avut o piesă preferată?
Repertoriul meu din acest an a fost pe sufletul meu, mai mult sau mai puțin la propriu. Am avut bucuria de a interpreta două piese de Chopin, care este compozitorul meu preferat: Studiul Op.25 Nr.8 și Balada Nr.4 în fa minor. De asemenea, în program au fost incluse și Preludiul și Fuga în sol-diez minor de J.S. Bach (caietul I), și primele două părți din Sonata Op.2 Nr.2 de Beethoven. Toate piesele îmi sunt aproape, fiind un program pe care l-am interpretat cu mult drag în concurs, deși are nenumărate provocări tehnice și muzicale. Dacă ar trebui să-mi aleg piesa preferată dintre acestea, aș spune cu toată inima Balada Nr.4 de Chopin; niciodată nu am simțit că interpretez această lucrare, ci că o trăiesc, pur și simplu, textul muzical din partitură a ajuns să facă parte din mine.

3. Cât timp și cum te-ai pregătit pentru această olimpiadă?
Pentru mine, pregătirea pentru următoarea Olimpiadă începe odată cu încheierea celei precedente. De la alegerea repertoriului și gândirea acestuia pentru a fi cât mai echilibrat și pentru a-mi evidenția punctele forte pianistice (aici o glumă subtilă, forte-pianistice), până la pregătirea scenică a pieselor, procesul trebuie să curgă lin, fără arderea de etape pe care am observat că tot mai mulți tineri pianiști o practică, din nefericire. O piesă crește în mintea ta, în mâinile tale, în sufletul tău și pe scenă, iar aceste patru creșteri se petrec separat. Dată fiind natura competiției, nu ai mai mult de o șansă pentru a-ți demonstra abilitățile în fața juriului, deci trebuie să te asiguri că ai parcurs toate fazele învățării înainte să ajungi în acel moment.
4. Ce ți s-a părut cel mai greu în tot acest proces de pregătire și participare?
Cel mai dificil este să aștepți, iar prin asta mă refer la ultima săptămână dinaintea concursului. Bineînțeles că mai studiez, mai trec un șnur al pieselor, mai cânt într-o audiție, caut diferite metode de a mă menține ancorată în realitatea apropierii concursului. Dar adevărul este că ultimele zile sunt un imens paradox; de progresat, nu vei mai progresa în ceea ce privește interpretarea, este doar o iluzie în care, în mod tragic, am crezut și eu multă vreme. Dacă îți cunoști firea și reușești să înțelegi ce tip de rutină te ajută mai mult, ai șanse chiar să păstrezi exact același nivel ca până acum, nelăsând emoțiile și gândurile din miez de noapte să te doboare. Însă, exact această perioadă este în același timp decisivă; felul în care abordezi fiecare zi, inclusiv ziua concursului, influențează enorm ceea ce faci pe scenă. Mintea îți va întinde capcane de fiecare dată, de fiecare dată va trebui să le recunoști.

5. Cine te-a îndrumat să te perfecționezi la pian și ce profesori te-au ajutat să ajungi astăzi la această performanță?
Performanțele mele au fost susținute de efortul tuturor profesorilor cu care am lucrat de-a lungul anilor, atât la școală cât și în cadrul cursurilor de măiestrie, și le sunt recunoscătoare tuturor pentru știința și experiența pe care le-au împărtășit cu mine. Profesorul de pian care mi-a transformat cu totul mentalitatea față de acest instrument este actualul meu profesor la liceu, domnul prof. dr. Ioan Caruțiu. Formăm o echipă de trei ani, de când am intrat la liceu, iar acești trei ani au marcat trecerea mea de la elev la pianist, atât în sunet, cât și în atitudine. Către dumnealui merg cele mai multe și mai sincere mulțumiri, deoarece mi-a fost și îmi este în continuare mai mult decât un profesor; un mentor.
6. Cum reușești să îți controlezi emoțiile atunci când urci pe scenă?
Am avut multe răspunsuri la această întrebare, până să-l găsesc pe singurul care avea sens. Atunci când sunt pe scenă, eu pur și simplu nu mai exist. Eu, ca persoană care are emoții, care se teme de eșec și de „ce vor spune ceilalți”, dispar aproape complet, devenind un mediu pentru arta pe care o reprezint. Poate sună puțin delirant, însă cu o astfel de atitudine am reușit mereu să dau tot ce aveam mai bun pe scenă, indiferent care erau condițiile. Calitatea instrumentului (sau lipsa acesteia), acustica din sală, numărul orelor de somn din noaptea precedentă (sau, de asemenea, lipsa acestora), toate sunt probleme reale pe care pianistul, OMUL, și le va pune în mod natural. Dar interpretul de pe scenă nu-și permite luxul unor astfel de gânduri.
7. Când ai început să studiezi pianul și ce te-a atras la acest instrument?
Am început studiul pianului la vârsta de 7 ani, iar acum după ani de experiență am ajuns să o consider vârsta ideală, deși eu mi-am dorit încă de la 3-4 ani să intru în această lume. Presupun că m-a fascinat ideea de muzică prin apăsarea unor clape, alternarea clapelor negre și albe… lucruri pe care un copil le-ar avea în minte. Dar singurul sentiment de care îmi pot aminti este determinarea imensă de a deveni mai bună, odată ce am început să cânt la acest instrument. Eram mică atunci, dar ambiția mea este în continuare intactă, ba chiar mai puternică.

8. Ce înseamnă pentru tine muzica? Ai un pianist preferat sau un model care te inspiră?
Dincolo de o carieră, muzica pentru mine este un refugiu. Un loc din sufletul meu unde mă pot întoarce, oricâte alte elemente din viața mea s-ar schimba. Mă consider o persoană norocoasă pentru simplul fapt că mi-am găsit această pasiune la timp și am primit susținerea necesară pentru a putea rămâne în domeniu; este un dar neprețuit să poți face ceea ce iubești în fiecare zi. Dintre pianiștii mei preferați, țin să-i menționez pe Evgeny Kissin și Bruce Liu, artiști de școli și generații diferite, dar în care mă regăsesc și care mă inspiră enorm. Am avut ocazia să-i întâlnesc și să-i ascult live pe amândoi, două experiențe după care încă nu mi-am revenit complet.
Irisa Filip: „Am avut un trecut cu muzică și acum am un prezent cu muzică!“
9. Cum îți împarți timpul între școală, repetiții și viața personală?
Disciplina pe care mi-am format-o la pian se regăsește și în activitatea mea școlară, învăț la toate materiile cu plăcere. Dar atunci când sunt nevoită să lipsesc pentru concerte sau concursuri, mă bazez foarte mult și pe bunăvoința profesorilor. Dacă ar exista o cale să mă multiplic şi să pot participa și la eveniment, și la orele de școală simultan, nu aș ezita să o fac. În ceea ce privește viața personală, nu am. Glumesc, este un stereotip destul de popular despre muzicieni, dar în cazul meu nu ar putea fi mai neadevărat. Oamenii pe care îi țin aproape îmi înțeleg sau chiar au același stil de viață, deci nu există presiunea de a vorbi sau ieși zilnic, dar atunci când socializarea are loc în viețile noastre destul de aglomerate, aș spune că o apreciem mult mai mult.

10. Te gândești să urmezi o carieră în muzică? Dacă da, în ce direcție?
O carieră de pianist concertist este dorința mea cea mai mare, deoarece în acest ritm de evenimente, studiu și plimbări mă simt cel mai confortabil. De asemenea îmi place să acompaniez sau să fiu parte din formații camerale cu alți instrumentiști buni, mi-ar plăcea să predau pian pentru orice grupă de vârstă și iubesc compoziția, atunci când timpul îmi permite să o exersez. Viitorul nu îl pot cunoaște, dar am avut un trecut cu muzică și acum am un prezent cu muzică; nu cred că ce urmează va fi prea diferit.
11. Ce mesaj le-ai transmite copiilor care vor să participe la olimpiade, dar se tem de competiție?
Singura competiție reală pentru tine ești tu. Participarea, indiferent de rezultat, este un câștig. Altceva nu pot să adaug, pentru că cei care se vor provoca singuri cu participarea la Olimpiade, își vor scrie propriile povești.
Sursă foto: Irisa Filip, arhivă personală.
Citește și:







