Gata cu negocierile: Profesorii intră în GREVĂ GENERALĂ de luni

Învățământ
Astăzi, reprezentanții sindicatelor din învățământ au transmis că din data de 22 mai vor intra în grevă generală, scrie Edupedu.ro.
Potrivit lui Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret, “din cei 70.000 de membri de sindicat, 73,23% s-au exprimat în favoarea declanșării grevei generale cu începere din 22 mai. Generală va fi precedată, conform prevederilor legislației în vigoare, de declanșare a unei greve de avertisment care va avea loc cu începere din 17 mai, în intervalul orar 11-13, cu încetarea tuturor activităților specifice care ar trebui să se desfășoare în unitățile de învățământ preuniversitare de învățământ preuniversitar”.
Astfel, de luni, 22 mai 2023, când va începe greva generală, părinții sunt sfătuiți să nu își trimită copiii la școală.
„Fac un apel către părinți să înțeleagă – și recomandăm în același timp – să ținem copiii acasă, pentru că sunt foarte multe situații în care 100% s-a votat pentru grevă sau procentele sunt foarte mari și este mai înțelept să rămână copiii acasă decât să vină la școală și să nu aibă cine să stea cu ei. Acolo unde sunt colegi care au spus ”nu”, nu au decât să se ocupe de ei, dar grevă înseamnă încetarea lucrului și nu se pun absențe, nu se predă, nu se evaluează. De aceea, trebuie să fie părinții alături de noi, să înțeleagă că, dacă ai lor copii vor să aibă un învățământ de calitate, nu se poate ca dascălii să fie în continuare umiliți, nu se poate ca în anul 2023 un profesor debutant să câștige 2.500 de lei (…)”, a declarat Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), potrivit Edupedu.ro
Care sunt revendicările sindicatelor din educație:
- „Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
- Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
- Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
- Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
- Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
- Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
- Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației“.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, referitor la solicitările cadrelor didactice privind majorările salariale că acestea sunt îndreptățite, menționând că „trebuie plătiți la adevărata lor valoare”.
„Am fost informat despre toate aceste chestiuni, inclusiv că astăzi au avut loc mai multe întâlniri în care s-au negociat mai multe chestiuni. Trebuie să vedem un pic lucrurile cum se aşează ele. Prima chestiune: solicitările dascălilor pentru măriri salariale, după părerea mea, sunt îndreptăţite în condiţiile în care am avut şi avem încă o inflaţie destul de mare. Este clar că aici vorbim de o reaşezare, dar în realitate avem nevoie de mult mai mult şi am spus aceste lucruri de foarte multe ori în timp ce lucram la proiectul ‘România educată’. Dacă dorim să avem în România un învăţământ de foarte bună calitate atunci trebuie să avem toate condiţiile, nu doar şcoli moderne, săli de clasă bine dotate, cabinete dotate, trebuie să avem grijă şi de cei care formează tânăra generaţie, adică trebuie să avem grijă de dascăli, să aibă condiţiile pentru a-şi face treaba aşa cum trebuie, printre care una foarte importantă este evident salarizarea. Dascălii trebuie plătiţi la adevărata lor valoare. Aici le dau dreptate„, a spus Klaus Iohannis la Reykjavik, potrivit Agerpres.ro.
Surse: www.edupedu.ro, www.agerpres.ro
Foto: Facebook Sindicat Invatamant Bihor
Citește și:
Sindicaliștii din Învățământ rămân FERM pe poziții: „De luni, părinții să țină copiii acasă!”