În ajutorul părinților: Întrebări și răspunsuri legate de înscrierile la creșă și grădiniță
Învățământ
Ligia Deca, ministrul Educației, a anunțat în această seară, că reprezentanții forului pe care-l conduce pregătesc un material cu cele mai frecvente întrebări și răspunsuri legate de înscrierile în învățământul preșcolar și antepreșcolar, care vor începe în 27 mai.
„În curând, încep înscrierile la creşă, grădiniţă şi în serviciile complementare de educaţie timpurie.
Pentru a veni în sprijinul părinţilor vom publica, în curând, un material cu cele mai frecvente întrebări şi răspunsuri legate de înscrieri”, a scris, pe Facebook, ministrul Ligia Deca.
Potrivit datelor transmise de aceasta, la creşă pot fi înscrişi copiii cu vârste cuprinse între 3 luni şi 3 ani, iar la grădiniţă cei de 3-6 ani.
„Sunt cuprinşi, cu prioritate, copiii de 4 ani (grupa mijlocie) şi copiii de 5 ani (grupa mare)”, a mai transmis Deca.
Ministrul prezintă şi calendarul detaliat al înscrierilor. Prima etapă va începe în 27 mai.
Sursă: Esi Grünhagen de la Pixabay