Ministerul Educației introduce BUTONUL ROȘU în școli: Problemele de bullying și consum de droguri, semnalate anonim

Învățământ
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat că a semnat ordinul privind butonul roșu prin care se semnalează problemele grave din școli – agresivitatea, bullying-ul și consumul de droguri.
„Astăzi am semnat și va apărea în Monitorul Oficial în următoarele zile ordinul legat de așa-numitul buton roșu.
Nu este practic un buton, dar este mecanismul în care putem semnaliza într-o manieră anonimă aspectele problematice din mediul școlar, de la agresivitate, bullying până la consumul de droguri.
Dar, am pus acolo orice alte comportamente care violează regulamentele care există la nivelul unității școlare”, a precizat Daniel David, citat de Edupedu.
Potrivit acestuia, ordinul reprezintă un mecanism de protecție atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice și chiar pentru personalul administrativ din unitățile de învățământ.
Anterior, Daniel David a declarat: „Noi avem în momentul acesta, în unele școli există niște cutii în care cineva, anonim poate să facă o sesizare, dar ar trebui să gândim altfel.
Trebuie să implementăm și o să implementăm rapid asta la UBB și la alte universități, nu numai legat de droguri, agresiune sexuală, de diverse probleme de etică.
Ai practic butonul roșu. Ce-i butonul roșu? Este pur și simplu o adresă de email în care cel care răspunde de problema respectivă în instituție poate primi o sesizare anonimă.
Și noi, dacă tot avem în fiecare școală acel responsabil pentru prevenirea consumului de droguri, am putea să facem acest lucru astfel încât el să fie persoană care primește pe o adresă clar specificată de email, o sesizare într-o manieră și anonimă, să poată să accepte și într-o variantă anonimă”.
FOTO: Facebook
Citește și:







