Numele rectorului Universității din Suceava, vehiculat pentru preluarea funcției de ministru al Educației

Învățământ
Rectorul Universității din Suceava, prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian, este în cărți pentru a prelua portofoliul Ministerului Educației, scrie Monitorul de Suceava. În ultimele două luni conducerea Ministerului a fost asigurată de premierul Ilie Bolojan.
Mihai Dimian este rector al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) din februarie 2024. Anterior, din 2012 a ocupat funcția de prorector al USV, coordonând activitatea de cercetare științifică din universitate, iar în cursul anului 2018 a fost rector interimar al instituției, în perioada mandatului de ministru al prof. univ. dr. ing. Valentin Popa.
În 2021 a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Suceava.
Întrebat dacă i s-a propus să preia conducerea MEN, Dimian a menționat că nu comentează pe marginea acestui subiect, scrie Monitorul de Suceava. „Domnul prim-ministru va decide cine și cum va prelua acest portofoliu. Am avut câteva întâlniri într-un grup restrâns, în calitate de reprezentant al Consiliului Național al Rectorilor, legat de bugetul educației din acest an. Mai departe, nu sunt în măsură să fac alte comentarii”.
Mihai Dimian are 51 de ani și este născut în Onești. Este căsătorit și are un copil.
Potrivit Monitorul de Suceava, Mihai Dimian este licențiat în Matematică (1993-1997) și Fizică (1997-2001), la Universitatea ”Al. I. Cuza” Iași. Are un masterat în Sisteme Dinamice și Mecanică Teoretică, la aceeași universitate. Este doctor în Inginerie Electrică / Electronică, titlu obținut la Universitatea Maryland, College Park S.U.A. (2001-2005). Și-a început cariera ca cercetător asistent la Universitatea Versailles St. Quentin, Versailles, Franța, în 2001, apoi la Universitatea Maryland, College Park S.U.A (2002 – 2005) și Institutul Max Planck pentru Matematici Aplicate, Leipzig, Germania (2005-2006).
Din 2007 lucrează la Universitatea din Suceava.







