Zi de sărbătoare pentru Școala Gimnazială “Lucian Grigorescu” Medgidia
Învățământ
Ziua de mâine va fi pentru Școala Gimnazială “Lucian Grigorescu” din Medgidia una cu totul special. Instituția de învățământ împlinește 24 de ani iar conducerea a pregătit o zi plină de evenimente inedite pentru elevi, părinți și profesori.
Anul acesta, spre deosebire de aniversările trecute, evenimentele vor avea loc într-un cadru mai restrâns. Directorul unității de învățământ, Simona Dănilă, ne-a declarat că în prima parte a zilei elevii ciclului primar, respectiv gimnazial vor desfășura activități tematice: culturale, practice și de creație, privind educația pentru sănătate, despre școala pe viitor. De asemenea, va avea vernisajul expoziției de creații plastice „Școala prin ochi de copil”.
De la ora 14.00, elevii vor avea un moment special de omagiere a pictorului „Lucian Grigorescu”, marele artist al cărei nume îl poartă școala. Vor evoca personalitatea sa și vor depune flori la bustul artistului plastic aflat în curtea instituției de învățământ.
Mai apoi, elevii merituoși care au obținut rezultate la competițiile școlare și la cele sportive vor fi premiați de către Asociația Părinților. Momentul va fi urmat de lansarea numărului 16 al revistei școlii “Labirintul Copilăriei”.
Ziua aniversară se va încheia cu o activitate recreativă pentru elevii școlii gimnaziale. “Elevii care doresc, sunt invitați la patinoarul din oraș pentru a socializa și a se relaxa”, susține directorul instituției de învățământ, Simona Dănilă.
Conducerea școlii ne-a declarat că anul viitor, când se vor împlini 25 de ani de când școala nr. 6 din Medgidia poartă numele pictorului, va fi un eveniment special, pentru care se încep să o pregătească încă de pe acum.