(FOTO) Istoria Dobrogei: Medgidia în februarie 1879

Ziarul Amprenta vine în întâmpinarea cititorilor săi cu o rubrică nouă, intitulată Istoria Dobrogei.

Trăind într-o epocă în care ritmul vieții de zi cu zi se accelerează pe măsură ce tehnologia devine atotstăpânitoare, sunteți la un click distanță de o călătorie bisăptămânală, de câteva minute în trecut, având astfel ocazia de a cunoaște „Istoria Dobrogei moderne (1878-secolul XX)” oferită de Marius Teja și Ziarul Amprenta.

Marius Teja este absolvent al Facultății de Istorie, secția Istorie Contemporană, a Universității București și a Masterului de Relații Internaționale al Facultății de Istorie a Universității București. În perioada 1998 – 2002 a fost redactor la Mediafax, iar în perioada 2016 – 2018 colaborator voluntar al cotidianului „Ziua de Constanța”, unde a realizat serialul „Călători străini prin Dobrogea”. Ulterior, pentru o perioadă de doi ani, a fost redactor în cadrul aceleași redacții, realizând serialul „Istoria Dobrogei”. De asemenea, începând cu anul 2020 editează blogul „Națiunea Armână”: https://natiuneaarmana.blogspot.com.

Medgidia în februarie 1879

Baronul olandez d`Hogguer a publicat în februarie 1879, la București, în franceză și română, broșura Informațiuni asupra Dobrogei, rezultat al unei călătorii de afaceri în Dobrogea românească, în care oferă și date despre orașul Medgidia din centrul județului Constanța.

Baronul Guillaume Gerard d`Hogguer s-a născut în 1846 la Napoli (Italia), într-o familie de origine olandeză, și a decedat în 1911 la Barcelona (Spania).(https://www.genealogieonline.nl/stamboom-driessen/I186835.php)

În 1879 el a publicat, la București, o broșură în limbile română și franceză. Versiunea în limba română, Informațiuni aupra Dobrogei. Starea ei de astăzi. Resursele și viitorul ei, are 55 de pagini și a fost publicată de Editura Libăriei Socec cu prețul de 1 leu nou. Versiunea în limba franceză, Reinsegnements sur la Dobrodja. Ses etat actuel, ses ressources et son avenir, are 45 de pagini și a fost publicată de Impr. de l`Association Acad. Roumaine.

În dedicația adresată „Alteței Sale Regale Carolu I Domn al Românilor”, el îi oferă „aceste puține studii ce am fost în posițiune să fac asupra României Transdanubiene”. În septembrie 1878 Parlamentul acordase domnitorului Carol titlul de „Alteță Regală”, care a reprezentat un pas către acordarea titlului de rege la 10 Mai 1881.

În „Precuvântare”, autorul arată că „affaceri de serviciu” i-au dat ocazia unei călătorii în Dobrogea, unde a fost nevoit să rămână mai mult timp din cauza climei: „asprimea cea extraordinară a iernii de atunci întrerupând tote comunicațiile”.

Baronul nu intenționase să publice informațiile culese despre regiune, dar „persone competinte” din București consideraseră că lucrarea „ar putea să presinte interes și chiar a deveni de ore care utilitate pentru țeră”.

El mulțumea prefecților Gheorghe M. Ghika (Tulcea), Remus Opreanu (Constanța) și general Gherghel (Silistra Nouă) pentru „asistența” acordată în realizarea broșurii.

Remus Opreanu

Generalul Tobias Gherghel (1835 – 1883 Botoșani) a deținut funcția de prefect al efemerului județ Silistra Nouă, care va fi desființat la 1 aprilie 1879, iar teritoriul său dunărean inclus în județul Constanța. (M. Teja, Instaurarea administrației românești în județul Constanța în noiembrie 1878)

Remus Opreanu a fost primul prefect al județului Constanța, deținând funcția din noiembrie 1878 până în 1883.

Clima

Despre clima din zona Medgidia, olandezul subliniază că era „forte nesănătoasă”.

În capitolul introductiv despre starea sanitară a Dobrogei, autorul vorbește despre frigurile (malaria/febra) care aduseseră o proastă reputație regiunii și descrie pe larg situația Medgidiei, considerat cazul cel mai grav.

Medgidia era situată la poalele unui deal şi pe malul unei „bălți mari pestilenţiale”.

La începutul toamnei, apa se evapora şi balta se transforma într-un câmp de noroi negru și fetid, unde se descompunea, la căldura soarelui, o masă „enormă” de materii organice.

Puţurile fuseseră săpate în partea de jos a terenurilor de lângă baltă și, ca urmare, apa potabilă se infecta.

Ploile torențiale de toamnă împingeau „murdăriile” oraşului la baza dealului, unde  pătrundeau în puțuri sau se opreau în baltă.

Bordeiele erau construite cu pământ şi noroi și acoperite cu stuf. Nivelul odăilor, joase, mici și lipsite de aerisire, era inferior aceluia al uliței. O familie cu cinci–şase copii, câini, porci, găini dormeau pe acest teren umed într-o cameră, păstrând în cealaltă proviziile pentru iarnă. În plus, grajdul comunica printr-o ușă deschisă cu locuința, fiind „forte rar” curăţit şi, ca urmare, paiele putrezite amplificau miasmele din „cocioabe”. Iar latrina, o simplă groapă îngrădită, era situată lângă bordei. (M. Teja, Relieful și clima Dobrogei în 1879)

Populația

Recensământul otoman din 1874, „forte greşit”, urca de la 20 la 25.000 numărul locuitorilor oraşului Medgidia/Megidie. Cei mai mulți localnici erau tătari, urmați de bulgani, greci, evrei etc.

Dar, în 1876, frigurile şi tifosul au redus populaţia la 7.000 suflete, pentru ca războiul din 1877 să scadă numărul locuitorilor la 3.000.

Medgidia nu apare în tabelul demografic al districtelor redactat de baron.

De asemenea, orașul nu apare nici în tabloul etnic realizat de francezul Alfred de Caston, editor al publicației „Revue de Bucarest”, care efectuase în toamna anului 1878 o călătorie în Dobrogea. La întoarcerea în capitala României a publicat broșura Voyage dans la Dobroudcha, în care orașul este înregistrat, totuși, în tabloul populației districtelor defalcată pe sexe cu următoarele cifre: 1.344 bărbați, 1.249 femei și un total de 2.593 persoane. Medgidia nu este menționată nici în capitolul despre orașe. (M. Teja, Dobrogea în toamna anului 1878)

Economia

Poziţia oraşului era „cea mai importantă” din Dobrogea din punct de vedere comercial și agricol.

Medgidia era o creație a căii ferate care lega Dunărea cu Marea Neagră. Fiind situată la jumătatea drumului de la Constanța/Chiustenge şi Cernavoda, compania feroviară a construit aici o gară spre a facilita transportul grânelor acestei localităţi spre Constanța.

Drumul de fier Cernavoda – Constanța a fost construit după victoria Marii Britanii și Imperiului Otoman împotriva Rusiei în Războiul Crimeei (1853-1856). În consecință, sultanul Abdul-Medjid  (1839-1861) a acordat companiei britanice Danube and Black Sea Railway and Kustendje Harbour Co. un firman de concesionare pe 99 de ani pentru construcția și exploatarea căii ferate. Construcția a început în 1857, transportul feroviar fiind inaugurat la 4 octombrie 1860. (Digi 24, 2016)

Administrația otomană construise, la o depărtare de o milă, magazii utile bâlciurilor anuale de primăvară şi toamnă, care ţineau 15 zile. Tranzacţiile comerciale erau „forte însemnate”, dar sumele înregistrate au rămas necunocute deoarece autoritățile otomane în retragere luaseră arhivele. Bâlciurile erau evenimente comerciale atât de importante, încât veneau negustori şi ţărani din „țări forte depărtate”, iar pe durata lor, tribunalele comerciale din Tulcea și Constanța se mutau acolo. Unii neguțători se tocmeau cu sătenii pentru cumpărarea cerealelor şi lânurilor viitoarelor recolte și le dădeau arvunele „obișnuite”. Alţi comercianți străini aduceau produsele industriei europene, precum încălțăminte, arme, pânzeturi, postavuri și bumbăcării, alături de covoare, blănuri şi obiecte orientale.

În districtul Medgidia se cultivau grâul, orzul, ovăzul, secara, meiul şi seminţele uleioase, dar nu existau pomi fructiferi şi vii.

Perspectivă istorică

Medgidia a fost construită pe locul târgului medieval Karasu (kara = neagră + su = apă).

În secolele XVI-XIX, prin Karasu au trecut mai mulți călători europeni, care au aminitit localitatea în jurnalele, memoriile sau documentele lor: agentul comercial german M. Gruneweg (1582, 1583, 1584), diacul rus T. Korobeinikov (1593), negustorul italian P. Giorgi (1595), cărturarul olandez J. van der Doris (1597), clericul armean S. Lehaţi (1608), nobilul sol polonez I. Gnisnki (1677), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700), un anonim suedez (C. Loos/ 1710), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711), nobilul sol polonez I. Podoski (1759), iezuitul R. G. Boscovich (Republica Ragusa; 1762),  nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766), , diplomatul francez L. de Beaujour (1817), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-paşa (1854) și medicul francez C. Allard (1855). (Institutul de Istorie „N. Iorga”, 1968-2017)

Prin Medgidia au trecut inginerul scoţian H. Barkley (1857),  jurnalista franceză O. Audouard (1865) și ofițerul de marină francez G. Auberat (1876).

Inginerul Henry Barkley, constructor al căii ferate, și-a publicat memoriile, Between the Danube and Black Sea, or Five Years in Bulgaria, de abia în 1876, după declanșarea crizei orientale prin răscoalele creștinilor din Bosnia otomană (1875) și Bulgaria otomană (1876).

„Noul” oraș Medjidier era „o colonie” de tătari, cărora li s-au adăugat mii de conaționali emigrați din fostul hanat al Crimeei ocupat de Imperiul Rus în 1783. Localitatea era așezată pe țărmul primului lac dintr-un șir de lacuri și mlaștini care se încheia cu trei mile (1 milă terestră = 1.609 m) înainte de Cernavoda. (Institutul de Istorie „N. Iorga”, 2004-2017)

În 1865, jurnalista franceză Olympe Audouard (1832-1890) a călătorit cu trenul pe ruta Cernavoda – Constanța, în contextul unui voiaj spre Constantinopol/Istanbul, pe care l-a descris în cartea L`Orient et ses peuplades, publicată în1867 la Paris. Singura staţie a fost Medjiji, un oraş cu „istorie recentă”. Populaţia sa era formată din 20.000 de tătari care fuseseră „urmăriţi de Rusia” după înfrângerea acesteia în Războiul Crimeei (1853-1856) şi care fuseseră acceptaţi din „milă” de Poarta Otomană, fără a le percepe „nici cel mai mic impozit”. (Institutul de Istorie „N. Iorga”, 2004 – 2017.

Olympe Audouard

Ultimul călător străin al epocii otomane, ofițerul de marină francez Gabriel Aubaret (1825-1894) a deținut în anii 1870 funcția de consul al țării sale la Rusciuk (Ruse/Bulgaria), reședința vilaietului otoman al Dunării. Ca urmare a declanșării crizei orientale, el a trimis în 1876 Ministerului de Externe un raport referitor la provincia în care era detașat. Conform documentului, „micul” oraş Medgidia, reşedinţa cazalei cu acelaşi nume, fusese întemeiat după Războiul Crimeei din ordinul sultanului Abdul-Medjid, pe locul târgului de cereale Karasu. Orășelul, care primise numele fondatorului, era aşezat pe traseul căii ferate şi era locuit de 3.200 de tătari. Cele 52 de sate din caza numărau 4.342 de case musulmane (familie), marea majoritate tătari, şi 431 case nemusulmane. (Institutul de Istorie „N. Iorga”, 2004-2017)

Sultan Abdülmecid

Kaza era cea mai mică unitate administrativ-teritorială otomană fiind condusă de un kadi, judecător musulman.

Bibliografie:

Baronul D`Hogguer, Informațiuni asupra Dobrogei. Starea ei de astăzi. Resursele și viitorul ei, Bucuresci, Editura Libăriei Socec, februarie 1879, 55 p.

Baronul D`Hogguer, Reinsegnements sur la Dobrodja. Ses etat actuel, ses ressources et son avenir, Impr. de l`Association Acad. Roumaine, 8, Bucarest, 1879, 45 p.

Digi 24, 22 aprilie 2016 – 10, 40 https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/coroana-de-otel/coroana-de-otel-linia-ferata-cernavoda-constanta-concesiune-englezeasca-509750

Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”/editor Daniela Bușă, Călători străini despre Țările Române, volumul I-X, Editura Academiei Române, București, 1968 – 2001.

Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”/editor Daniela Bușă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul I-X, Editura Academiei Române, București, 2004-2017.

Teja Marius, Dobrogea în toamna anului 1878, „Ziarul Amprenta”, Constanța, 31 ianuarie 2023

Teja Marius, Relieful și clima Dobrogei în 1879, „Ziarul Amprenta”, Constanța, 21 februarie 2023