16 inculpați, cetățeni ai Federației Ruse, trimiși în judecată de Parchetul General al României! Vezi aici detalii din anchetă

Justiție
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a 16 inculpați, cetățeni ai Federației Ruse, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals, complicitate la fals informatic și complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale.
Din rechizitoriul întocmit rezultă următoarea situație de fapt:
„Inculpații au folosit în mod constant certificate de cetățenie false, care atestau în mod mincinos că au calitatea de cetățeni români pentru a obține acte de identitate românești.
În mod concret, în perioada februarie-iulie 2024, inculpații au utilizat certificate de cetățenie pretins eliberate de Consulatul General al Românei la Sankt Petersburg, de Ambasada României la Baku, Ambasada României în Republica Moldova, respectiv Consulatul General al României de la Chișinău.
Acestea atestau în mod mincinos faptul că au dobândit cetățenia română, iar pe baza lor inculpații au obținut transcrierea actelor de naștere în Registrul Național de Evidență a Persoanelor, atribuirea de coduri numerice personale românești și eliberarea certificatelor de naștere românești, eliberate de către Consiliul Local Sector 6.
Ulterior, în baza cererilor înregistrate la SPCLEP Câmpulung Moldovenesc, la care au atașat certificatele de cetățenie pretins eliberate de consulatele sau ambasadele menționate și certificatele de naștere eliberate de către Consiliul Local Sector 6, au obținut cărți de identitate, eliberate de către SPCLEP Câmpulung Moldovenesc.
Totodată, pe baza respectivelor cărți de identitate, au obținut pașapoarte simple electronice, emise de către Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Suceava.
Menționăm că banii obținuți de către persoanele care au luat în spațiu inculpații, în mod fictiv, contra unor sume de bani, urmează a fi confiscați.
În vederea restabilirii situației anterioare, procurorul de caz a solicitat instanței anularea certificatelor de cetățenie falsificate, a mențiunilor din registrele de stare civilă cu privire la nașterea inculpaților și a actelor de stare civilă de naștere și de căsătorie, a certificatelor de naștere, precum și a actelor subsecvente obținute ulterior în baza certificatului de cetățenie falsificat, respectiv a cărților de identitate și a pașapoartelor.
Precizăm că, urmare a verificărilor efectuate de organele de poliție la imobilele unde si-au stabilit domiciliile inculpații și alți cetăteni străini născuți în spațiul ex-sovietic care au dobândit cetățenia romană și care au solicitatat schimbarea domiciliului din străinătate în România, Direcția Generală de Evidență a Persoanei a luat măsuri de anulare a unui număr de 1702 cărți de identitate pe motiv de stabilire fictivă a domiciliului.
Rechizitoriul a fost transmis Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, instanță competentă să judece cauza în fond.
Precizăm că, anterior emiterii rechizitoriului, în cauză au fost încheiate 6 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, cu aceeași încadrare juridică și cu aceeași tipologie a situației de fapt.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăţie“.
Sursa foto (cu rol ilustrativ), Faceook:
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







