Acuzat de proxenetism, Dănuț Epure, fostul rector al Universității Ovidius, a scăpat de arestul domiciliar! Iată ce interdicții are

Justiție
Dănuț Epure, fostul rector al Universității Ovidius din Constanța, acuzat de proxenetism în formă continuată, a solicitat și obținut azi, 13 octombrie 2026, înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu!
Tribunalul Constanța a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 13.10.2026 până la data de 11.12.2026, inclusiv.
Conform decizie magistraților, pe timpul cât se află sub control judiciar, Dănuț Epure trebuie să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
- să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
- să se prezinte la secţia de poliţie în raza căreia domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
„Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive“, se mai arată în decizia Tribunalului Constanța, instanță care, tot azi, a înlocuit măsurii arestării preventive dispusă faţă de o inculpată din dosar, cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
În continuare, alți doi inculpați din dosar rămân în arest la domiciliu.
Oamenii spun că, în perioada ianuarie-martie a.c., femeia, de 48 de ani, împreună cu un alt bărbat, de 26 de ani (arestat preventiv într-o altă cauză penală), ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției de către o persoană vătămată, prin coordonarea activității și sprijin logistic, respectiv prin postarea de anunțuri online și purtarea de convorbiri telefonice cu clienții interesați, asigurându-i spațiile în care să practice prostituția.
De asemenea, un alt bărbat, de 38 de ani, este suspectat că, în perioada mai-august a.c., ar fi înlesnit practicarea prostituției de către o altă persoană vătămată, prin sprijin logistic oferit în desfășurarea activității de prostituție, identificarea și închirierea de imobile pentru prestarea de servicii sexuale, asigurându-i totodată transportul în diferite locații și oferindu-i, la nevoie, protecția fizică față de clienții cu potențial conflictual.
Totodată, în luna martie, respectiv mai-iunie 2026, bărbatul de 55 de ani ar fi înlesnit practicarea prostituției de către 3 persoane vătămate, prin închirierea, în regim hotelier, a unor imobile, în scopul întreținerii de relații sexuale de către acestea.
În plus, toate persoanele cercetate ar fi obținut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către persoanele vătămate, în sensul primirii unor sume de bani obținute prin serviciile sexuale prestate cu diverși clienți.
În cursul zilei de 12 august 2026, polițiștii Serviciului Municipal de Investigații Criminale, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța și I.P.J. Călărași au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, în județele Constanța și Călărași, la locuințele persoanelor suspectate de săvârșirea faptelor.
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa foto: Facebook
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





