Anchetă DNA Constanța: judecătorii exclud probe CRUCIALE din dosarul lui Petre Neacșa, fost director din Ministerul Transporturilor! Ședință importantă la Tribunalul București

Justiție
Termen crucial la Tribunalul București în dosarul în care procurorii DNA Constanța l-au trimis în judecată pe Petre Neacșa, fost director al Direcției economice din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, acesta fiind suspectat de luare de mită!
Astfel, conform datelor oficiale puse la dispoziție de portalul instanțelor de judecată, și consultate de Ziarul Amprenta, cauza se va afla în atenția judecătorilor la data de 17 iunie 2026. Acest termen este unul foarte important și a fost stabilit pentru ca DNA Constanța să ducă la îndeplinire o serie de măsuri cruciale dispuse la un termen anterior.

În concret, Tribunalul București a dispus excluderea din dosarul de urmărire penală a unor mijloace de probă, respectiv activitățile administrate prin delegarea organelor de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul D.G.A.: mandate de supraveghere tehnică, procese-verbale de redare a înregistrărilor audio purtate în mediu ambiental dar și procesele-verbale de redare a înregistrărilor ambientale şi convorbirilor telefonice purtate în mediu ambiental.
„Solutia pe scurt: În temeiul art. 280 alin. 1 şi art. 281 alin.(1) lit.b1) C.pr.pen. cu referire la Decizia nr. 8 din 16 iunie 2025 a Î.C.C.J., Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, admite cererea inculpatului Neacşa Petre şi constată nulitatea absolută totală a:
- ordonanței din data de 20.04.2021 privind delegarea pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică nr. 486/UP emis la data de 23.03.2021 (fl. 148, vol 5 d.u.p);
- ordonanței din data de 22.04.2021 privind delegarea pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică nr. 486/UP emis la data de 23.03.2021, prelungit prin Încheierea nr. 244/21.04.2021 a Tribunalului Constanţa (fl. 149, vol 5 d.u.p);
- ordonanței din data de 21.05.2021 privind delegarea pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică nr. 486/UP emis la data de 23.03.2021, prelungit prin Încheierea nr. 298/20.05.2021 a Tribunalului Constanţa (fl. 152 verso, vol 5 d.u.p);
În baza art. 281 alin.(1) lit.b1) C.pr.pen. cu referire la Decizia nr. 8 din 16 iunie 2025 a Î.C.C.J., Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, constată nulitatea absolută a următoarelor mijloace de probă și acte procesuale, respectiv, procedurale administrate prin delegarea organelor de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul D.G.A.:
- proces-verbal din data de 16.06.2021 de redare a înregistrărilor audio purtate în mediu ambiental în data de 20.05.2021, 04.06.2021 şi 09.06.2021 (fl. 62, vol 5 d.u.p);
- proces-verbal din data de 15.06.2021 de redare a înregistrărilor ambientale şi convorbirilor telefonice purtate în mediu ambiental în data de 20.05.2021şi 02.06.2021 (fl. 66, vol 5 d.u.p);
- proces-verbal din data de 16.06.2021 de redare a înregistrărilor ambientale purtate în mediu ambiental în data de 20.05.2021, 04.06.2021 şi 09.06.2021 (fl. 74, vol 5 d.u.p);
- proces-verbal din data de 03.06.2021 de redare a discuţiei purtate în mediu ambiental în data de 20.05.2021, parţial, doar cu privire la redarea discuţiei înregistrate în baza mandatului de supraveghere tehnică nr. 486/UP/23.03.2021 (fl. 101-102 vol 5 d.u.p);
- mediile de stocare ce conţin înregistrările audio-video efectuate în baza mandatului de supraveghere tehnică nr. 486/UP/23.03.2021 şi menţionate în adresele de la filele 153, 155, 156 şi 157 din vol. 5 d.u.p; – proces-verbal din data de 06.05.2021 (f. 149 verso vol. 5 d.u.p);
- proces-verbal din data de 10.05.2021 (f. 150 vol. 5 d.u.p); – proces-verbal din data de 19.05.2021 (f. 150 verso vol. 5 d.u.p);
- proces-verbal din data de 29.06.2021 (f. 154 verso vol. 5 d.u.p); – proces-verbal din data de 07.07.2021 (f. 154 vol. 5 d.u.p).
În temeiul art. 102 alin. (2) și (3) C.pr.pen. cu referire la Decizia Curții Constituționale a României nr. 22/2018, dispune excluderea din materialul probator a mijloacelor de probă a căror nelegală administrare s-a constatat, indicate anterior și înlăturarea actelor a căror nulitate absolută a fost constatată și a mijloacelor de probă excluse din dosarul de urmărire penală nr. 138/P/2021. Cale de atac odată cu fondul“.
Ce acuzații fac procurorii DNA
Potrivit DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În perioada noiembrie 2020 – mai 2021, în contextul în care Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M.) și Regia Autonoma „Administratia Fluviala a Dunarii de Jos” au achiziționat, cu fraudarea legislației primare în materie și la prețuri supraevaluate un număr de patru nave (trei de salvare și una de depoluare) în valoare de a proximativ 85.000.000 lei (fără TVA) și două drage fluviale, inculpatul Neacșa Petre, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de la un om de afaceri, beneficiar al contractelor de achiziție publică, suma de 460.000 lei.
Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi în scopul de a favoriza interesele omului de afaceri: de a asigura, prin intermediul Direcției pe care o conducea, fondurile necesare achiziționării ambarcațiunilor respective precum și de a oferi acestuia diverse informații legate de proiectele de achiziții.
În cauză, au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
În cauză, procurorii au beneficiat de suportul tehnic al Direcției Generale Anticorupție și de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, Direcției de Operațiuni Speciale și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei“.
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa foto: Facebook
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





