Caz INCREDIBIL la Agigea: mămică dată de gol de propriii copii, după ce și-a înjunghiat mortal soțul. Minorii au desenat scena de groază

Justiție
Investigație demnă de filmele de la Hollywood, coordonată de oamenii legii din Constanța! O femeie din Agigea care și-a înjunghiat mortal soțul a încercat să scapă de răspunderea penală inventând un scenariu aproape perfect, însă nu i-a luat în calcul pe propriii copii. Cei mici au declarat ofițerilor de poliție din cadrul IPJ Constanța că tatăl lor a murit, confirmând totodată că au asistat la întreaga scenă. Unul dintre copii le-a declarat anchetatorilor că mama lor l-a lovit cu cuțitul pe tatăl lor, arătând de tot atâtea ori zona pieptului, iar cu ocazia discuției purtate cu polițiștii, copilul a realizat și două desene care o reprezintă pe inculpată ținând un cuțit în mână dar și pe victimă, a cărei siluetă este accentuată în zona mediană, copilul arătând că porțiunea respectivă era sânge.
Mămica a avut o atitudine nesinceră în faza de urmărire penală, însă în fața instanței de judecată a recunoscut comitere faptei.
Zilele trecute, Curtea de Apel Constanța a decis condamnarea inculpatei la pedeapsa de 11 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor în modalitatea violenței în familie.
Pe scurt, în sarcina inculpatei s-a reținut că, în iulie 2024, a exercitat violențe asupra concubinului său, constând în lovirea sa în regiunea toracică, cu un corp tăietor – înțepător (posibil cuțit), provocând moartea acestuia.
Povestea începe aproape de finele lunii iulie 2024, atunci când în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în zona benzinăriei OMV Petrom de la intrarea în oraș, lucrătorii Poliției Orașului Agigea au fost sesizați, în mod direct, de către inculpată, cu privire la faptul că, persoane necunoscute l-au înjunghiat și ucis pe concubinul său, în curtea locuinței lor comune, aflată în apropiere.
Inculpata a condus echipajul de poliție la locuința respectivă, situată în liziera de pe marginea DN39, unde a fost găsit cadavrul victimei.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj de ambulanță care a constatat decesul bărbatului.
Cu această ocazie, inculpata a arătat că a consumat bere împreună cu victima care, la un moment dat, a mers în spatele curții pentru a-și satisface nevoile fiziologice, iar când s-a întors, a observat că sângera puternic în zona pieptului.
Tot atunci, inculpata a afirmat că victima a apucat să îi spună că fusese înjunghiată de patru bărbați pe care și ea i-a observat fugind în spatele casei.
După decesul victimei, se mai arată în apărarea femeii, inculpata a intrat în panică și întrucât nu găsea cheile, a spart cu un ciocan lacătul cu care era asigurată poarta pentru a alerta organele de poliție.
Oamenii legii au stabilit că, la momentul uciderii victimei, în locuință se aflau, în afară de inculpată și cei trei copii minori ai acesteia, în vârstă de trei, cinci și șapte ani, iar inculpata era incoerentă în vorbire și declarații.
Pentru a verifica versiunea inculpatei, lucrătorii de poliție ajunși la fața locului au discutat cu fiica minoră a inculpatei, care le-a spus că, nu a observat ca în curtea lor să fi intrat persoane străine cu cagule.
De asemenea, minora a comunicat polițiștilor că, în noaptea respectivă părinții săi au tăiat un pepene după care au început să se certe. Fata a mai relatat că mama sa a fost cea care a tăiat pepenele, folosind pentru aceasta un cuțit în lungime de aproximativ 20 cm, cu mâner de lemn.
„Agentul de poliție a observat că în timpul discuției, minora se uita insistent către mama sa, care era reţinută in detalii, nu voia să fie văzută vorbind cu el şi părea sa-i fie teamă“, după cum se află și la dosarul cauzei.
Ulterior, doi ofițeri de poliție din cadrul IPJ Constanța – SIC s-au deplasat la sediul DGASPC Constanța, unde, în prezența unui psiholog din cadrul instituției au discutat cu fiicele inculpatei, prezente la momentul incidentului.
Una dintre copile a afirmat că tatăl lor a murit și a indicat cu mâna zona propriului piept spunând „aicea“, cealaltă fată completat-o spunând „cu cuțitul“, ambele confirmând totodată că, au asistat la întreaga scenă.
Apoi, una dintre fete a spus că mama lor l-a lovit cu cuțitul pe tatăl lor, arătând de tot atâtea ori zona pieptului.
Mai mult decât atât, cu ocazia discuției purtate cu polițiștii, copila a a realizat și două desene care o reprezintă pe inculpată ținând un cuțit în mână dar și pe victimă, a cărei siluetă este accentuată în zona mediană, copilul arătând că porțiunea respectivă era sânge.
După cum arătam și mai sus, mămica a avut o atitudine nesinceră în faza de urmărire penală, însă în fața instanței de judecată a recunoscut comitere faptei.
Recent, Curtea de Apel Constanța a decis condamnarea definitivă a femeii la 11 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor în modalitatea violenței în familie.
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și





