Comisarul șef Gabriel Coteanu, fostul șef al Poliției Eforie, acțiune EXTRAORDINARĂ, după condamnarea definitivă! Dosarul în care a luat 5 ani s-ar putea rejudeca. Cine va decide totul

Justiție
Comisarul șef Cornel Gabriel Coteanu, fostul comandant al Poliției Eforie, condamnat la cinci ani de detenție, cu executare efectivă în penitenciar, cere rejudecarea dosarului său! Astfel, printr-o cale extraordinară (recurs în casație) depusă la Înalta Curte de Casație și Justiție, comisarul șef Cornel Gabriel Coteanu cere, potrivit datelor noastre, rejudecarea dosarului său în faza apelului, respectiv la Curtea de Apel Constanța, instanță care, de altfel, l-a și condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare. Cauza se află în procedură de filtru, iar primul termen de judecată urmează a fi alocat ulterior.
De menționat că oricare va fi decizia magistraților de la Înalta Curte, aceasta va fi definitivă.

Coteanu a fost trimis în judecată de DNA Constanța în februarie 2021.
În primă instanță, Cornel Gabriel Coteanu fusese achitat de Tribunalul Constanța.
Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, care a decis, la data de 5 iunie 2026, la 5 ani de închisoare cu executare! De asemenea, Curtea de Apel Constanța a decis încetarea procesului penal pornit, pentru infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri oficiale, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale și confiscarea sumei de 10.200 lei, „obținută cu titlu de mită, în urma comiterii faptelor“, potrivit minutei judecătorești.
Amintim, în motivarea hotărârii, Curtea de Apel Constanța arată că probele – despre care comisarul șef Gabriel Coteanu a susținut în apărare că i-ar fi fost înscenate – ar fi, de fapt, reale, fiind coroborate și cu declarații de martori, judecătorii Secției Penale a Curții au precizat, printre altele, că pedeapsa a fost orientată de instanță „spre minimul special prevăzut de lege, de 5 ani inchisoare, cu executare in regim de detenţie, fiind singura modalitate de executare permisă de lege, în acest caz“.
Judecătorii au mai arătat în sentința comisarului șef Gabriel Coteanu că: „La individualizarea pedepsei aplică inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită, Curtea va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv,
- împrejurările şi modul concret de comitere a infracţiunii, inculpatul având calitatea de comandant al Poliţiei Oraşului Eforie de mai mulţi ani, proteja activitatea comercianţilor ambulanţi pe plaja Eforie, în schimbul primirii unor sume de bani, ce erau date, cu regularitate, prin intermediul unei persoane de încredere cu care comercianţii interacţionau şi păstrau legătura, pentru a se efectua doar controale scurte, într-un anumit interval orar sau pentru a se evita un anumit sector de plajă, unde erau desemnaţi doar poliţişti care nu aplicau sancţiuni sau care ştiau că trebuie să adopte o atitudine pasivă,
- a stării de pericol creată, fiind încalcate relaţiile sociale privind menţinerea unui climat de securitate şi cele privind încrederea în organele statului, care trebuie să protejeze cetăţenii, atât de activităţi economice derulate în condiţii contrare legii, cât şi sănătatea persoanelor, dat fiind condiţiile precare în care erau depozitate şi manevrate alimentele,
- a gravităţii faptelor de corupţie, aşa cum sunt percepute de societate, ca fiind un adevărat flagel, de natură să distrugă încrederea în organele statului şi care au obligaţia să aplice legea fără părtinire, mai ales că, aceasta acuzaţie vizează conducerea poliţiei unui oraş,
- scopul urmărit de inculpat, de obţinere a unor sume de bani în mod ilicit, folosindu-se de funcţia sa, potrivit propriilor interese, prin deturnarea activităţilor de poliţie de la adevăratul scop, subminând totodată autoritatea celorlalţi poliţişti, ce îşi făceau datoria în mod onest“.

Palatul de Justiție din Constanța
Conform Curții de apel, „Vor fi avute în vedere şi datele ce caracterizează persoana inculpatului care are vârsta de 54 de ani, este căsătorit, ofiţer de poliţie şi comandantul Poliţiei Oraşului Eforie, la data comiterii faptelor, fără antecedente penale, pe parcursul procesului penal nu a recunoscut infracţiunea de luare de mită, încercând să inducă ideea că, o parte din activitatea infracţională a fost înscenată, iar intâlnirile cu martorul (…) aveau loc doar în scopul obţinerii de informaţii în interes de serviciu, apărări ce au fost înlăturate, apreciindu-se în final că acesta a avut o atitudine nesinceră, de negare şi neasumare a faptelor“.
Judecătorii instanței de apel au mai menționat în motivarea hotărârii de condamnare a comisarului șef Gabriel Coteanu următoarele: „Curtea apreciază că soluția de achitare a inculpatului Coteanu Cornel Gabriel sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale nu îşi găseste corespondentul în probele administrate în cauză, întrucât din aceste probe nu reiese că inculpatul Coteanu Cornel Gabriel i-a solicitat în mod expres lui (…) să modifice procesul verbal de contravenţie (…)/10.08.2020, acesta s-a simţit presat de inculpat să acţioneze în acest fel, în sensul tăierii sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 1000 de lei și menționarea unei alte sancţiuni pentru contravenientul (…), ceea ce echivalează cu o determinare de a comite această faptă, coroborându-se şi cu cele relatate de martorul (…), în sensul că ajunsese să se gandească chiar să achite persoanal respectiva amendă, tocmai pentru a nu ajunge în situaţia de a încălca legea, respectiv să ajungă să falsifice un document“.
Conform instanței, „Tocmai faptul că martorul (…) se gândea să plătească el însuși amenda, dar a ales, în final, să aleagă o cale ilicită solicitată sau acceptată de inculpat, relevă faptul că martorul avea rețineri la ideea de a încălca legea penală, dar, în condițiile în care nu voia să fie în opoziţie cu inculpatul, a acceptat să procedeze în acest mod“.
„Curtea constată că, în baza probelor adminsitrate în cauză, s-ar fi impus tragerea la răspundere penală a inculpatului Coteanu Cornel Gabriel pentru infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri oficiale, ce a fost dedusă judecății, însă această infracțiune a fost comisă la data de 9.08.2020, de atunci au trecut mai mult de 5 ani, prin urmare, s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii penale de 5 ani, prevăzut de art. 154 lit.d Cod penal, la data de 8.08.2025, aplicabil în cazul acestei infracțiuni, în raport de prevederile înscrise în Deciziile CCR nr. 297/2018 și nr.358/2022“, a mai spus instanța.
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






