Condamnare pentru bărbatul care a vrut să fure o placă din cupru de pe clădirea Oficiului de Cadastru

Justiție
Bărbatul care a vrut să fure o placă din cupru de pe clădirea Oficiului de Cadastru din Constanța a fost condamnat de Judecătoria Constanța la închisoare cu suspendare!
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, care au dispus trimiterea în judecată a inculpatului sub aspectul comiterii unei tentative la infracțiunea de furt calificat.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, la data de 27.10.2021, în jurul orelor 05:55, prin folosirea unei șurubelnițe metalice, inculpatul a încercat să sustragă, desprinzând parțial, o placă din cupru de pe unul din stâlpii de susținere exteriori ai Oficialui de Cadastru și Publicitate Imobiliare (OCPI) Constanța, fiind surprins în flagrant de către agenții de pază.
Inculpatul nu este la primul contact cu legea penală așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, acesta fiind condamnat anterior pentru săvârșirea de infracțiuni similare contra patrimoniului.
Recent, Judecătoria Constanța a decis condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4 luni de închisoare pentru săvârșirea la data de 27.10.2021 a infracțiunii de tentativă la furt calificat.
În continuare, Judecătoria Constanța a dispus suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
De asemenea, instanța a decis confiscarea șurubelniței cu mâner portocaliu, depusă la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Constanța.
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Foto cu rol ilustrativ.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






