Cum s-au descurcat judecătorii și procurorii stagiari din Constanța, Medgidia, Mangalia, Tulcea, Babadag și Măcin la probele scrise de la examenul de capacitate

Justiție
Zile de foc pentru judecătorii și procurorii stagiari din Constanța, Medgidia, Mangalia, Tulcea, Babadag și Măcin, dar și din toată țara, magistrații susținând probele orale în cadrul examenului de capacitate ce se va încheia la finele acestei luni, rezultatele finale urmând să fie publicate în jurul datei de 18 iunie 2026.
Între timp, Consiliul Superior al Magistraturii a publicat rezultatele finale ale probelor scrise, în cadrul cărora judecătorii și procurorii stagiari au fost evaluați la disciplinele Drept Civil, Drept Procesual Civil, Drept Penal și Drept Procesual Penal.
Amintim, potrivit surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, sunt în total șapte judecători stagiari care își desfășoară activitatea la judecătoriile din județul Constanța și alți șase judecători din județul Tulcea ale căror candidaturi au fost admise la examenul de capacitate organizat de CSM.
Totodată, cinci procurori stagiari din județul Constanța și unul din județul Tulcea pot susține examenul, după ce candidatura le-a fost admisă.
Iată rezultatele obținute de judecătorii și procurorii stagiari de la instanțele și parchetele arondate Curții de Apel Constanța, respectiv, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța la proba scrisă a examenului de capacitate:
Judecătorii stagiari din județul Constanța înscriși la examen:
- Laura – Ionela Carabet – Judecătoria Constanţa – Drept Civil – 7.87, Drept Procesual Civil – 8.35, Drept Penal – 9.75, Drept Procesual Penal – 9.72
- Dana – Costinela Chivu – Judecătoria Constanţa – Drept Civil – 7.65, Drept Procesual Civil – 8.05, Drept Penal – 9.30, Drept Procesual Penal – 9.62
- Daria – Ioana Georgescu – Judecătoria Constanţa – Drept Civil – 8.09, Drept Procesual Civil – 8.42, Drept Penal – 9.02, Drept Procesual Penal – 9.64
- Antonia Șuvagău – Judecătoria Constanţa – Drept Civil – 9.57, Drept Procesual Civil – 9.21, Drept Penal – 9.70, Drept Procesual Penal – 9.45
- Lucia-Francesca Lupașcu – Judecătoria Constanţa – Drept Civil – 7.24, Drept Procesual Civil – 9.04, Drept Penal – 9.35, Drept Procesual Penal – 9.70
- Ana-Maria Grosu – Judecătoria Medgidia – Drept Civil – 6.47, Drept Procesual Civil – 7.40, Drept Penal – 9.00, Drept Procesual Penal – 9.30
- Georgiana – Monica Mardale – Judecătoria Medgidia – Drept Civil – 7.84, Drept Procesual Civil – 8.20, Drept Penal – 9.72, Drept Procesual Penal – 9.77
Procurorii stagiari din județul Constanța care susțin examenul de capacitate:
- Bogdan-Petru Mavrodin – Parchetul Judecătoriei Constanţa – Drept Civil – 8.85, Drept Procesual Civil – 9.12, Drept Penal – 6.37, Drept Procesual Penal – 7.52
- Florin-Ștefănuț Paraschiv – Parchetul Judecătoriei Constanţa – Drept Civil – 9.20, Drept Procesual Civil – 9.75, Drept Penal – 8.50, Drept Procesual Penal – 8.50
- Iulia-Ariana Vlad – Parchetul Judecătoriei Constanţa – Drept Civil – 9.15, Drept Procesual Civil – 9.40, Drept Penal – 7.22, Drept Procesual Penal – 8.60
- Theodora-Cristina Rancu – Parchetul Judecătoriei Medgidia – Drept Civil – 7.62, Drept Procesual Civil – 7.95, Drept Penal – 5.10, Drept Procesual Penal – 8.07
- Eduard-Marian Gherman – Parchetul Judecătoriei Mangalia – Drept Civil – 8.74, Drept Procesual Civil – 9.12, Drept Penal – 5.00, Drept Procesual Penal – 7.25
Acestora li se adaugă Istrate-Decebal Roman, ce își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în calitate de personal asimilat magistraților – Drept Civil – 7.31, Drept Procesual Civil – 8.60, Drept Penal – 3.90, Drept Procesual Penal – 6.75.
Judecătorii stagiari din județul Tulcea care participă la concurs:
- Alexandru – Gabriel Ioniță – Judecătoria Tulcea – Drept Civil – 6.96, Drept Procesual Civil – 8.05, Drept Penal – 8.85, Drept Procesual Penal – 8.77
- Rebeca Purice – Judecătoria Tulcea – Drept Civil – 7.27, Drept Procesual Civil – 6.62, Drept Penal – 9.20, Drept Procesual Penal – 9.22
- Răzvan – Mihai Stan – Judecătoria Tulcea – Drept Civil – 6.77, Drept Procesual Civil – 8.62, Drept Penal – 8.60, Drept Procesual Penal – 9.90
- Elena-Cătălina Țîrcomnicu – Judecătoria Tulcea – Drept Civil – 6.96, Drept Procesual Civil – 7.67, Drept Penal – 9.22, Drept Procesual Penal – 8.72
- Caterina Bucovală – Judecătoria Babadag – Drept Civil – 6.45, Drept Procesual Civil – 7.45, Drept Penal – 8.92, Drept Procesual Penal – 9.52
- Alexandru-Daniel Ionașcu – Judecătoria Babadag – Drept Civil – 7.46, Drept Procesual Civil – 8.62, Drept Penal – 9.62, Drept Procesual Penal – 9.35
Nu în ultimul rând, procurorul stagiar din județul Tulcea care susține examenul de capacitate este Cătălina Cîrjan, de la Parchetul Judecătoriei Măcin – Drept Civil – 8.15, Drept Procesual Civil – 8.80, Drept Penal – 6.12, Drept Procesual Penal – 7.90.
Probele orale din cadrul examenului de capacitate sunt susținute în intervalul 29 mai 2026 – 17 iunie 2026, iar pe 18 iunie 2026 va avea loc publicarea / afișarea rezultatelor finale înscrise în tabelul de clasificare a candidaților.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Avocatul din Constanța Sorin Calaigii a fost achitat în dosarul DNA! Vezi aici MINUTA







