Curtea de Apel, anunț pentru fostul consul al Siriei la Constanța! Este vizat procesul intentat de prefect pentru investiția din Năvodari a diplomatului

Justiție
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța transmit un anunț de ultim moment care-l vizează pe fostul consul al Siriei la Constanța, Zeido Jamal, fiind vorba despre investiția diplomatului din orașul Năvodari, atacată în instanță de prefectul județului!
Conform surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, magistrații Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel au transmis că dosarul a fost repartizat aleatoriu unui complet de judecată din cadrul secției, care a fixat data primei înfățișări în recurs.
Astfel, procesul în care prefectul județului a atacat hotărârea primei instanțe, favorabilă fostului consul al Siriei, este programat să înceapă în toamnă, după vacanța judecătorească, la data de 12 octombrie 2026, de la ora 9.00.

Amintim, cazul a ajuns la Curtea de Apel după ce prefectul Constanței a declarat recurs împotriva hotărârii luate în primă instanță de magistrații de la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, prin care tutela administrativă pentru anularea hotărârii Consiliului Local Năvodari de aprobare a PUZ-ului al cărui beneficiar este fostul consul a fost respinsă ca neîntemeiată.
În aceste condiții, dosarul a fost înaintat Curții de Apel Constanța, instanța de control judiciar, care va lua decizia definitivă în cauză, cazul fiind înregistrat la data de 22 iunie 2026, pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții.
Spus pe scurt, în acest proces, prefectul a cerut anularea hotărârii de consiliu local prin care a fost adoptat Planul Urbanistic Zonal pentru modificarea reglementărilor urbanistice pentru ridicarea unor imobile de patru etaje, beneficiarul investiției fiind Zeido Jamal, fost consul al Siriei la Constanța, detalii despre acest proiect putând fi consultate aici.
Minuta hotărârii primei instanțe
Acțiunea prefectului fusese înregistrată la data de 11 decembrie 2025, pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța.
În cauză, în dosarul 6415/118/2025, Prefectul Județului Constanța este reclamantul, iar Consiliul Local Năvodari este pârâtul, obiectul dosarului fiind reprezentat de o tutelă administrativă, în speță, o acțiune a prefectului pentru anularea HCL nr. 163/30.06.2025.
Potrivit surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, judecătorii Tribunalului Constanța au ascultat pledoariile avocaților părților din proces încă de la primul termen stabilit în cauză, la finele lunii martie 2026, când instanța s-a retras pentru deliberări.
După ce pronunțarea verdictului a fost amânată de mai multe ori, la data de 5 mai 2026, acțiunea prefectului pentru anularea PUZ-ului investiției fostului consul a fost respinsă ca neîntemeiată.
Iată minuta Hotărârii 561/2026 a Tribunalului Constanța, acum atacată la Curtea de Apel Constanța:
„Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Prefectul Judeţului Constanţa în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Oraşului Năvodari, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanţa.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 05.05.2026.
Document: Hotarâre 561/2026 05.05.2026“

Așa cum precizam mai sus, hotărârea primei instanțe prin care este menținută HCL Năvodari vizând investiția fostului consul al Siriei a fost atacată în recurs de prefectul județului.
Potrivit surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, recursul formulat de Instituția Prefectului Județul Constanța a fost declarat la data de 5 iunie 2026.

Ulterior declarării recursului, dosarul privind investiția fostului consul a fost înaintat Curții de Apel Constanța, cazul fiind înregistrat, așa cum precizam mai sus, la data de 22 iunie 2026, pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței.
Acum, judecătorii Curții au anunțat că dosarul a parcurs procedura prealabilă și a fost repartizat aleatoriu unui complet de judecată din cadrul secției, care a stabilit data primei înfățișări pentru judecarea căii de atac în toamnă, la mijlocul lunii octombrie 2026.
Hotărârea pe care o vor lua magistrații Curții de Apel Constanța după judecarea recursului declarat de prefect va fi definitivă.
Investiția din Năvodari a fostului consul al Siriei la Constanța
Așa cum arătam mai sus, în dosarul care ajunge acum la Curtea de Apel Constanța, prefectul județului a cerut anularea hotărârii de consiliu local Năvodari prin care a fost adoptat Planul Urbanistic Zonal pentru modificarea reglementărilor urbanistice pentru ridicarea unor imobile de patru etaje, beneficiarul investiției fiind Zeido Jamal, fost consult al Siriei la Constanța.
HCL 163/2025 poate fi consultată în cele ce urmează:
Zona vizată de PUZ se află pe strada D19, numărul 8 și, respectiv, strada D24.

PUZ-ul pentru modificarea reglementărilor urbanistice vizează inclusiv un regim maxim de înălțime D+P+4E față de P+1E-2E.

Acum, însă, rămâne de văzut la ce concluzie vor ajunge magistrații Curții de Apel Constanța, Secția de Contencios administrativ și fiscal a instanței, după ce vor analiza recursul formulat de prefect cu privire la HCL prin care a fost aprobat PUZ-ul investiției fostului consul al Siriei.
După cum precizam mai sus, hotărârea Curții de Apel va fi definitivă.
Sursa foto: Facebook.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






