Decizie definitivă în dosarul care a ȘOCAT Dobrogea! Printre decedați, o fetiță de trei ani. Începe procesul

Justiție
Decizie definitivă în dosarul care a ȘOCAT Dobrogea! Judecătorii militari de la Curtea Militară de Apel București, hotărâre definitivă în dosarul tragediei din Golful Musura, din județul Tulcea, cu patru decedați!
Tragedia a avut loc la data de 28 iunie 2025, în jurul orei 18:00, când au decedat două persoane, de 60 de ani, din Galați, dar și un bărbat și fetița lui, de 3 ani, din Spania.
Judecătorii militari de la Curtea Militară de Apel București au menținut, recent, decizia Tribunalului Militar București, prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Astfel, s-a dispus începerea judecății.

Sursa foto: Radu Rață
MINUTĂ Tribunalul Militar București
Solutia pe scurt: Respinge, ca neîntemeiate, cererile si excepțiile invocate de inculpatul IRIMIA COSMIN – ADRIAN şi partea responsabilă civilmente GREEN ORCHID SRL, prin apărător ales, cu privire la nelegalitatea actului de sesizare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În temeiul art. 346 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 342 C.p.p. constată legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul emis la data de 10.10.2025, în dosarul de urmărire penală nr. 369/323/P/2025 al Parchetului Millitar de pe lângă Curtea Militară de Apel, privind pe inculpatul IRIMIA COSMIN – ADRIAN, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. In temeiul art. 342 din Codul de procedură penală constată că instanța este competentă material şi teritorial să soluționeze prezenta cauză. Dispune începerea judecății cauzei față de inculpatul IRIMIA COSMIN – ADRIAN, sub aspectul infracțiunilor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 1, 2 și 3 din Codul penal. Termenul de judecată în prezenta cauză urmează a fi stabilit după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Încheierea va fi comunicată inculpatilor, persoanelor vătămate, părţilor civile, părţii responsabile civilmente şi Parchetului Millitar de pe lângă Curtea Militară de Apel. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 17.12.2025.

MINUTĂ Curtea Militara de Apel București
Solutia pe scurt: În baza art.347 C.pr.pen. respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpatul sold. IRIMIA COSMIN-ADRIAN și partea responsabilă civilmente S.C. GREEN ORCHID S.R.L., în contradictoriu cu intimații părți civile (…), împotriva încheierii penale nr.264/17.12.2025 pronunțate de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Militar București în dosarul nr.250/753/2025/a1. În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. obligă pe contestatorul inculpat sold. IRIMIA COSMIN-ADRIAN și pe contestatoarea parte responsabilă civilmente S.C. GREEN ORCHID S.R.L. la plata sumei de 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 18.02.2026.

Dosarul penal a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, conform cărora „la data de 28 iunie 2025, în jurul orei 18:00, inculpatul a plecat din portul Sulina, conducând o ambarcațiune de agrement cu 14 persoane la bord, ignorând dispozițiile regulamentelor de navigație și măsurile de siguranță specifice acestei activități. În jurul orei 19:30, în zona Golfului Musura, între digul de nord și epava „Turgut S.”, în contextul vremii nefavorabile și a valurilor mari, ambarcațiunea s-a răsturnat, rezultând decesul a patru persoane.
Inculpatul nu ar fi respectat, spun procurorii, următoarele măsuri de prevedere și dispoziții regulamentare:
- ar fi condus o ambarcațiune de agrement, primind la bord pasageri peste numărul maxim permis de norme, respectiv 14 persoane, inclusiv conducătorul ambarcațiunii, în loc de 12 persoane cât era permis de configurația ambarcațiunii, astfel cum rezultă din certificatul de ambarcațiune de agrement;
- nu ar fi respectat îndatoririle generale de vigilență, prevăzute de art. 1.04 și 1.05 din regulamentul de navigație pe Dunăre, aprobat prin OMT 859/2013, întrucât a plecat din portul Sulina, fără să țină cont de vremea nefavorabilă de la acel moment, punând astfel în pericol viața pasagerilor.
- ar fi pătruns cu ambarcațiunea în zona apelor mării teritoriale, Golful Musura, deși aceasta face parte din categoria de proiectare tip ”C„, fiind prevăzută doar pentru navigarea pe căi navigabile interioare, astfel cum rezultă din certificatul de ambarcațiune de agrement
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa foto: pexels
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





