za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Justiție » DOCUMENT Oficial despre trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu! Iată ce acuzații fac procurorii. Sunt 22 de inculpați

DOCUMENT Oficial despre trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu! Iată ce acuzații fac procurorii. Sunt 22 de inculpați

DOCUMENT Oficial despre trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu! Iată ce acuzații fac procurorii. Sunt 22 de inculpați

Justiție

16.09.2025

De către Ionuț Zagoneanu

Oficial despre trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențialele din 2024!

Prin intermediul unui comunicat de presă, procurori din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunță trimiterea în judecată a 22 de inculpați, astfel,:

  • un inculpat (trimis în judecată în altă cauză) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale și comunicarea de informații false, în formă continuată (două acte materiale);
  • un inculpat (arestat preventiv în lipsă), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și instigare publică;
  • doi inculpați (arestați preventiv în lipsă), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale;
  • doi inculpați (sub controlul judiciar) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale și orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;
  • 16 inculpați (sub controlul judiciar) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale.

În rechizitoriu, procurorii au reținut că, „în contextul Hotărârii nr. 32 din data 6 decembrie 2024 a Curții Constituționale a României prin care s-a dispus anularea alegerilor prezidențiale din România din anul 2024, în dimineața zilei de 7 decembrie 2024, între orele 10:51 – 12:01, primul inculpat, fost candidat la respectivele alegeri, s-a întâlnit pe raza localității Ciolpani, jud. Ilfov, în incinta unui centru de echitație, în condiții de clandestinitate, cu cel de-al doilea inculpat (mercenar cu activitate în zone de conflict internațional și implicare în activități de recrutare și instruire paramilitară, de a cărui susținere s-a bucurat pe perioada derulării campaniei electorale precum și anterior, în scopul pregătirii acesteia).

Cei doi inculpați au pus în discuție un plan conform căruia al doilea inculpat, împreună cu persoane din cercul său relațional, cu pregătire militară sau capacități operative specifice pregătirii militare, urmau să desfășoare în data de 8 decembrie 2024 în municipiul București, în contextul unor acțiuni de protest, acțiuni violente cu caracter subversiv, cu rol de deturnare a caracterului pașnic al acțiunilor de protest în manifestații caracterizate prin violență. Strategia urmărea, prin contagiune emoțională și comportamentală dublată de manipularea emoțiilor colective, în contextul unui moment de maximă tensiune socială, schimbarea ordinii constituționale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat.

Cu referire la acțiunile primului inculpat, procurorii au evidențiat că acțiunile acestuia, materializate în organizarea în condiții de clandestinitate a întâlnirii și în discutarea planului privind conduita de urmat, ținând cont de toate circumstanțele reale și personale, de relațiile anterioare dintre inculpați, și demersul de contactare a liderului unei organizații radical-naționaliste, cu mesajul că în ziua următoare va transmite susținătorilor săi un îndemn acțional concret, precum și comunicarea de informații false cu caracter alarmist și potențial manipulator și adresarea unor îndemnuri vizând continuarea votului – în ciuda deciziei de anulare a alegerilor, în cadrul unei emisiuni difuzată de un post de televiziune în seara zilei de 7 decembrie 2024, au întreținut, respectiv întărit rezoluția infracțională a celui de-al doilea inculpat.

Ca urmare a planului stabilit, cel de-al doilea inculpat a organizat/coagulat un grup paramilitar de 21 persoane, condus de către el, iar în cadrul acestuia s-a stabilit deplasarea spre municipiul București cu 7 autoturisme, urmând ca, după ajungerea în capitală, membrii săi să declanșeze proteste împotriva organelor care exercită autoritatea de stat, apte să atragă angrenarea și largul suport al populației. Protestele urmau a fi deturnate în acțiuni violente apte să desăvârșească politica revizionistă a primului inculpat, în sensul împiedicării exercitării puterii legitime în stat și al asigurării reconfigurării ordinii constituționale, prin detașarea de principiile sale fundamentale și de regulile statului de drept, punând în pericol siguranța națională.

Subsecvent, în operaționalizarea planului infracțional, în aceeași zi de 7 decembrie 2024, după organizarea modului de deplasare și asigurarea logisticii, constând în autoturisme și un număr însemnat de obiecte periculoase, precum cuțite tip briceag, pumnale, cuțite cu lama lungă, bastoane telescopice, spray-uri cu piper, box-uri, topoare și cozi de topoare, a două pistoale și a unui număr total de 65 de materiale pirotehnice din categoria F4 (cele mai periculoase dintre cele permise pentru uz profesional, având un conținut mare de substanță explozivă cu potential de a produce explozii puternice, răni grave sau deces, incendii sau pagube materiale semnificative), grupul a început deplasarea, în mod organizat, spre municipiul București.

Ca urmare a unui apel efectuat la Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, s-a procedat la efectuarea unor filtre de poliție care, în noaptea de 7/8 decembrie 2024, în intervalul orar 01.30 – 03.00, au reușit depistarea și oprirea în trafic, pe raza localităților Balotești-Săftica, jud. Ilfov, com. Mănești, jud. Dâmbovița, com. Cornești, jud. Dâmbovița și mun. București, sector 1, a celor 7 autoturisme, în 4 dintre acestea fiind descoperite obiectele periculoase menționate mai sus.

Toți cei 21 de membri ai grupului constituit au acționat în cunoștință de cauză în raport cu motivul deplasării pe raza municipiului București, respectiv în scopul anterior precizat, aderând la o formațiune organizată de tip paramilitar, controlată de cel de-al doilea inculpat.

Urmarea imediată a acțiunilor inculpaților a constat în punerea în pericol a securității naționale, prin crearea unei stări de pericol pentru ordinea constituţională precum și pentru valorile sociale care protejează exercitarea puterii de stat în condițiile legii“.

Comunciatul poate fi citit integral accesând documentul atașat.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Rechizitoriul cauzei a fost trimis la Curtea de Apel București, instanță competentă material și teritorial să judece cauza în fond.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăţie.

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Procurorul general Alex Florența: România a fost ținta unor atacuri hibride de amploare în contextul alegerilor din 2024

Etichete:

  • Călin Georgescu trimis în judecată
  • decizie anulare alegeri prezidențiale
  • grup paramilitar
  • Hotărâre 32 6 decembrie 2024
  • Curte Constituțională României
Articole similare

Justiție

Victoria fostului primar Decebal Făgădău în procesul cu municipalitatea, ATACATĂ! Dosarul merge la Curtea de Apel Constanța 25.06.2026

Dosarul în care fostul primar Decebal Făgădău a fost dat în judecată de administrația Vergil Chițac ajunge la Curtea de Apel Constanța, după ce victoria fostului edil obținută în primă instanță a fost atacată în apel! Potrivit surselor oficiale consultate de …

Justiție

Primăria Constanța pierde 13 terenuri din Dosarul Retrocedărilor! Vezi aici proprietarul și unde sunt situate 25.06.2026

Lovitură în instanță pentru Primăria Constanța, care a pierdut printr-o hotărâre definitivă pronunțată ieri, 24 iunie 2026, de Tribunalul Constanța, nu mai puțin de 13 terenuri din Dosarul Retrocedărilor asupra cărora municipalitatea își intabulase dreptul de proprietate în baza hotărârii …

Justiție

Foștii primari din Cogealac şi Fântânele, Ion Soare şi Gheorghe Popescu, achitați în dosarul DNA! Procesul nemulțumirilor, amânat pentru la toamnă 25.06.2026

Curtea de Apel Constanța amână pentru toamnă cercetarea specifică în dosarul în care Ion Soare şi Gheorghe Popescu, foști primari din Cogealac şi Fântânele, județul Constanța, au fost achitați în primă instanță în dosarul în care au fost trimiși în …

De la același autor

Știrile zilei

VIDEO Incendiu la o terasă în Mamaia! Un polițist și un jandarm au scos 8 butelii care puteau exploda în orice moment 25.06.2026

Un incendiu a avut loc noaptea trecută în Mamaia, iar potrivit martorilor un polițist și un jandarm și-au riscat viețile prin înlăturarea a nu mai puțin 8 butelii care puteau exploda. Conform martorilor, incendiul ar fi avut loc la Terasa Jeny, …

Justiție

Foștii primari din Cogealac şi Fântânele, Ion Soare şi Gheorghe Popescu, achitați în dosarul DNA! Procesul nemulțumirilor, amânat pentru la toamnă 25.06.2026

Curtea de Apel Constanța amână pentru toamnă cercetarea specifică în dosarul în care Ion Soare şi Gheorghe Popescu, foști primari din Cogealac şi Fântânele, județul Constanța, au fost achitați în primă instanță în dosarul în care au fost trimiși în …

Justiție

După Dumitru Nancu, și Florin Vizan a dat în judecată Administrația Canalelor Navigabile! S-ar cere anularea concursului câștigat de Florin Goidea 25.06.2026

La câteva zile după ce Dumitru Nancu, fostul director al financiar al Portului Constanța, a dat în judecată, Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile, acum și Florin Vizan (foto), fost director al CN APMC Constanța, își caută dreptatea în instanță! Conform datelor …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
MINAC, file de istorie: 25 iunie - Sir Samuel White Baker și lady Florence, doi mari exploratori, la Kiustenge

Cultură

MINAC, file de istorie: 25 iunie - Sir Samuel White Baker și lady Florence, doi mari exploratori, la Kiustenge 25.06.2026
George Simion și partenera sa vor fi părinți pentru a doua oară. Soția sa este însărcinată

Showbiz

George Simion și partenera sa vor fi părinți pentru a doua oară. Soția sa este însărcinată 25.06.2026
VIDEO Incendiu la o terasă în Mamaia! Un polițist și un jandarm au scos 8 butelii care puteau exploda în orice moment

Știrile zilei

VIDEO Incendiu la o terasă în Mamaia! Un polițist și un jandarm au scos 8 butelii care puteau exploda în orice moment 25.06.2026
Constanța: Încă un contract pentru societatea RCI Project SRL. Firma a mai câștigat de la primărie lucrări de milioane pentru grădinițe, licee și blocuri din oraș

Administrație locală

Constanța: Încă un contract pentru societatea RCI Project SRL. Firma a mai câștigat de la primărie lucrări de milioane pentru grădinițe, licee și blocuri din oraș 25.06.2026
Consilierii locali decid soarta profitului din 2025 a SC Patrimoniu Constanța Litoral SRL - peste 3 milioane de lei. Ce avertizează municipalitatea

Administrație locală

Consilierii locali decid soarta profitului din 2025 a SC Patrimoniu Constanța Litoral SRL - peste 3 milioane de lei. Ce avertizează municipalitatea 25.06.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.