Dosarul care a ȘOCAT orașul Năvodari, validat de judecători! Iată ce au surprins camerele video. Începe procesul

Justiție
Începe procesul în dosarul bărbatului din Năvodari acuzat că și-ar fi lovit, cu cruzime, cățelul! Recent, judecătorii au validat ancheta procurorilor și au dispus începerea cercetării judecătorești, în cauză inculpatul fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de rănirea cu intenție a animalelor. De altfel, tot recent, bărbatul a scăpat de arestul domiciliar! Decizia fost luată de magistrații de la Judecătoria Constanța, care au înlocuit arestul la domiciliu cu controlul judiciar.

Solutia pe scurt: În baza art. 348 raportat la art. 207 alin. 2 C.pr.pen., constată legalitatea arestului la domiciliu luat faţă de inculpatul H. G.(…) (prin încheierea din data de 18.12.2025, pronuntaţă de Tribunalul Constanţa). În baza art. 207 alin. 6 C.pr.pen. rap. la art. 242 alin. 2 C.proc.pen. și art. 211, art. 214 C.proc.pen. înlocuiește arestul la domiciliu faţă de inculpatul H. G. V. cu controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, când inculpatul va fi pus în libertate din arestul la domiciliu luat prin încheierea din data de 18.12.2025, pronuntaţă de Judecătoria Constanţa, (dacă nu este arestat la domiciliu în altă cauză). În temeiul art. 82 alin. 1 din Legea nr. 253/2013 stabileşte organ de supraveghere Poliţia Oraş Năvodari. Pe timpul cât se află sub control judiciar, conform art. 215 alin. 1 Cod proc. penală, inculpatul H. G. V. trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară ori instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia Oraş Năvodari (organ de poliţie desemnat cu supravegherea inculpatului) conform programului de supraveghere întocmit de acest organ de poliţie sau ori de câte ori este chemată. În baza art. 215 alin. 2 Cod proc. penală impune inculpatului ca, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii: a) să nu se apropie la mai pușin de 50 metri de exemplarul canin, pe nume Kimba; c) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; Conform art.221 alin.4 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor sau obligaţiilor care îi revin, măsura controlului poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Respinge cererea ca inculpatul să poarte un dispozitiv electronic asupra sa, ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie.
Amintim, inculpatul (Gabriel H.) este bănuit că ar fi supus un exemplar canin la acte de violență, prin lovirea acestuia în mod repetat, iar imaginile ar fi ajuns în mediul online.
Imaginile au ajuns pe Facebook
Mai precis, la data de 11.12.2025, lucrătorii de poliție din cadrul IPJ Constanța s-au sesizat cu privire la faptul că la data de 10.12.2025, conform unor imagini video apărute în spațiul public, pe rețeaua de socializare Facebook, o persoană de sex masculin supune un exemplar canin unor acte de violență, respectiv ştrangulare și lovire repetată.
Cu ocazia vizionării unei înregistrări video postată în data de 11.12.2025, pe rețeaua de socializare Facebook, de către un utilizator, s-a putut observa cum o persoană de sex masculin ținea în ambele mâini, de blană, un exemplar canin de culoare neagră, pe care l-a aruncat cu putere, lovindu-l de sol, după care l-a lovit de repetate ori cu lesa de care era legat câinele.
S-ar fi așezat cu un genunchi pe corpul câinelui și l-a sugrumat cu ambele mâini de gât
Imediat după ce a aplicat loviturile exemplarului canin, s-a apropiat de acesta, s-a așezat cu un genunchi pe corpul câinelui și l-a sugrumat cu ambele mâini de gât.
Acesta a sugrumat exemplarul canin pentru câteva secunde, după care s-a ridicat și a manifestat în continuare un comportament brutal față de acesta, trăgându-l cu putere de lesa care îi era legată de gât.
Este vorba despre un exemplar canin de rasă comună, de sex feminin, culoare neagră, cu vârsta de aproximativ 1 an, nemicrocipat, pentru care inculpatul nu deținea carnet de sănătate.
Kimba a fost încredințată Asociației Save the Dogs and Other Animals
De asemeena, cu ocazia verificărilor, s-a stabilit faptul că exemplarul canin prezenta deformări proeminente la nivelul degetelor membrelor și lipsa părului de pe acestea.
Kimba a fost încredințată către Asociația Save the Dogs and Other Animals în vederea adăpostirii, hrănirii, îngrijirii, precum și pentru efectuarea unei expertize medical – veterinare pentru a se stabili starea de sănătate a animalului și asigurarea asistenței medical – veterinare, respectiv vaccinarea antirabică.
În fața oamenilor legii, bărbatul a declarat faptul că era sub influenţa alcoolului şi a ieșit cu câinele afară.
Inculpatul spune că a crescut-o pe Kimba ca pe copilul său și că i-a dat să mănânce cu biberonul
Câinele ar fi mâncat ceva de pe jos, iar când inculpatul a încercat să îi scoată obiectul din gură, întrucât că l-a simţit ca fiind beat, câinele l-ar fi mușcat.
Inculpatul a mai menţionat că regretă și îi pare rău. Are câinele de când acesta avea o săptămână, l-a găsit în scara blocului, împreună cu alți doi cățeluși. Pe ceilalți doi cățeluși i-a donat pentru că nu avea loc să îi țină. A crescut acest câine ca pe copilul său, i-a dat să mănânce cu biberonul, dormea cu el în pat și avea toate condițiile, nu era închis sau legat, era liber în apartament.
Inculpatul a menţionat că ar face toate demersurile să recâștige câinele înapoi, deoarece crede că nu i-ar fi la fel de bine în altă parte și o să se ocupe să îl microcipeze și să îl înscrie la veterinar.
Bărbatul a fost trimis în judecată, dosarul penal aflându-se pe rolul Judecătoriei Constanța.
Cauza are ca obiect „infracțiuni la alte legi speciale art. 25 alin. 2 lit. d din Legea 205/2004 privind protecția animalelor“.
Dacă va fi găsit vinovat, inculpatul riscă închisoare de la un an la cinci ani sau amendă:
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:




