Final de proces în dosarul motorinei sustrase de la Baza Mihail Kogălniceanu! Printre inculpați, un consilier PSD din județul Constanța. Când se vor pronunța judecătorii

Justiție
Curtea de Apel Constanța anunță finalul judecății în dosarul motorinei aparent sustrasă din Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu! În concret, după cum reiese și din ancheta procurorilor, este vorba despre cantități impresionante de motorină, care ar fi trebuit să alimenteze generatoarele din baza militară, doar că au ajuns să servească altor scopuri. Unul dintre inculpați a declarat că deși trebuia la un anumit interval de timă să alimenteze generatoarele cu motorină, nu mai realiza acest lucru, deși în înscrisurile întocmite arăta că a alimentat acele generatoare cu o cantitate maximă de motorină. Astfel, surplusul de motorină era vărsat în rezervoarele unui cap tractor, apoi autovehiculul era scos din baza militară și iar motorina era ulterior valorificată.
Important de menționat că alimentarea generatoarelor se făcea, spun anchetatorii, „conform contractelor încheiate cu K.B.R., această din urmă societate fiind înfiinţată de guvernul Statelor Unite ale Americii, pentru a asigura logistica bazelor americane de pe teritoriul României“.
5.000 de litri de motorină ar fi fost puși în vânzare către diverse persoane interesate, la un preţ reprezentând aproximativ jumătate comparativ cu cel practicat de comercianţii autorizaţi, mai spun procurorii.
Conform portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel Constanța va anunța o decizie definitivă în acest caz peste două săptămâni, mai precis la data de 25 iunie 2026.

Este vorba despre o anchetă a procurorilor din Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, la finele căreia au fost trimiși în judecată şase inculpați, printre aceștia aflându-se și un consilier PSD din județul Constanța.
Doi dintre aceştia au fost deferiți justiției sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare în formă continuată, unul, pentru infracţiunea de complicitate la delapidare iar ceilalţi trei inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire în formă continuată.
Dosarul a fost soluționat în primă instanță de Judecătoria Constanța care a decis condamnarea tuturor inculpaților
Astfel, conform datelor puse la dispoziție de portalul instanțelor de judecată, Iacob Bogdan Cristian a luat 1 an şi 10 luni de închisoare cu suspendare pentru delapidare în formă continuată, Lantzky Karoly a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare pentru delapidare în formă continuată, Szabo Zoltan s-a ales cu pedeapsa de un an şi cinci luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate la delapidare, Batarlau Florin a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 3 luni de închisoare cu suspendare pentru tăinuire în formă continuată, Meca Alina (cosilier local PSD Poarta Albă) a fost condamnată la pedeapsa de 1 an şi 2 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire în formă continuată, iar Boef Andrei Robert a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 2 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire în formă continuată.
De asemenea, instanța a mai dispus „confiscarea de la inculpatul I.B.-C. a sumei de 4.350 lei, reprezentând jumătate din contravaloarea cantităţii de 1450 litri motorină însuşită împreună cu inculpatul inculpatul L K. la valoarea motorinei din anul 2021 (6 lei/litru). Dispune confiscarea de la inculpatul L.K. a sumei de 24.450 lei, reprezentând jumătate din contravaloarea totală a cantităţii de 1450 litri motorină însuşită împreună cu inculpatul I.B. -C. şi cantitatea de 3.350 litri de motorină însuşită, la valoarea motorinei din anul 2021 (6 lei/litru). Dispune confiscarea de la inculpata M.A. a sumei de 18.000 lei, reprezentând contravaloarea cantităţii de 3000 litri motorină cumpărată de la inculpatul L.K.. Dispune confiscarea de la inculpatul B.A.-R. a sumei de 2.100 lei, reprezentând contravaloarea cantităţii de 350 litri motorină primită de la inculpatul I.B.C.“, conform magistraților.
Cum se învârtea roata!
În fața magistraților, unul dintre inculpați a recunoscut faptul că a sustras motorină din baza militară, acesta relatând că alimenta generatoarele din baza militară, iar la două zile, deși trebuia să alimenteze generatoarele cu aceeași cantitate de motorină, nu mai realiza acest lucru, deși în înscrisurile întocmite arăta că a alimentat acele generatoare cu o cantitate maximă de motorină. Astfel, se mai arată în ancheta procuorilor, surplusul de motorină era vărsat în rezervoarele unui cap tractor, apoi autovehiculul era scos din baza militară și iar motorina era ulterior valorificată.
Ce acuzații fac procurorii
În luna mai 2023, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a anunțat trimiterea în judecată a unui număr de şase inculpați, doi dintre aceştia, sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare în formă continuată, unul, pentru infracţiunea de complicitate la delapidare iar ceilalţi trei inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire în formă continuată.
Potrivit unei informări oficiale, „S-a reținut, ca stare prezumtivă de fapt, că în perioada mai – iulie 2021, primii trei inculpaţi, având calitatea de angajaţi în cadrul S.C. E.E. S.R.L. au dezvoltat un mod de operare, în sensul sustragerii de cantităţi de motorină aparţinând acestei societăţi, raportând totodată superiorilor din cadrul societăţii că respectivele cantităţi ar fi fost livrate Bazei Aeriane Mihail Kogălniceanu, în scopul alimentării generatoarelor, conform contractelor încheiate cu K.B.R., această din urmă societate fiind înfiinţată de guvernul Statelor Unite ale Americii, pentru a asigura logistica bazelor americane de pe teritoriul României“.
„În concret, din probatoriul administrat în faza de urmărire penală a rezultat că primii trei inculpaţi ar fi alimentat generatoarele din Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu cu cantităţi de motorină inferioare celor consemnate în documentele interne ale S.C. E.E. S.R.L., obținând astfel diferite surplusuri de motorină, pe care şi le-au însuşit. Ulterior, combustibilul sustras, în cantitate totală de aproximativ 5.000 litri, ar fi fost pus în vânzare către diverse persoane interesate, la un preţ reprezentând aproximativ jumătate comparativ cu cel practicat de comercianţii autorizaţi.
Trei dintre inculpați au fost cercetați iniţial sub control judiciar, în prezent nemaifiind supuşi vreunei măsuri preventive.
Totodată, în cauză a fost instituită şi ulterior menţinută măsura asigurătorie a sechestrului, asupra sumei de aproximativ 2.000 euro, ridicată de la unul dintre inculpaţi.
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție“.
Rămâne de văzut care va fi decizia definitivă a Curții de Apel Constanța.
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Foto cu rol ilustrativ.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







