FOTO Polițist din Tulcea, arestat la cererea DIICOT! Proces important la Curtea de Apel Constanța

Justiție
Agentul de poliție penitenciară din Tulcea, arestat la cererea DIICOT sub acuzația de trafic de droguri de risc, cere să fie pus în libertate!
Astfel, potrivit datelor consultate de Ziarul Amprenta, solicitarea fostului om al legii va fi analizată mâine, 1 septembrie 2026, de către judecătorii Curții de Apel Constanța.

Oricare va fi decizia instanței, aceasta va fi definitivă.
Amintim, la data de 24 august 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea unui inculpat (agent de poliție penitenciară), în vârstă de 23 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, la anumite date în perioada cuprinsă între luna octombrie 2023 și luna august 2026, acesta a procurat, deținut și vândut, pe raza municipiului Tulcea, diferite cantități de canabis, cu suma de 40 lei pentru un gram.
De asemenea, la 23.08.2026, inculpatul a fost prins în flagrant, pe raza localității Cataloi, în timp ce deținea și transporta cantitatea de circa 200 grame canabis, destinată comercializării.
Ulterior, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, din locuința inculpatului fiind ridicate aproximativ 190 grame drog de risc (canabis), alte doze de substanță, aflate in curs de expertizare, grindere, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Rutier și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





