FOTO VIDEO Inculpații din dosarul Calul Troian din KM 4-5 au ajuns la Curtea de Apel Constanța! Iată ce se va analiza

Justiție
Ședință importantă azi, 4 august 2026, la Curtea de Apel Constanța, în dosarul denumit generic „Calul Troian“ din KM 4-5!

O parte dintre inculpații cauzei se vor afla azi în atenția judecătorilor instanței de apel, unde vor cere să fie puși în libertate.
Oricare va fi decizia de azi aceasta va fi definitivă.

Amintim, în dosar, procurorii DIICOT Constanța au trimis în judecată aproape 40 de persoane.

Inculpații sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj, spălare a banilor, desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc, trafic de persoane, complicitate la trafic de persoane, trafic de minori, complicitate la trafic de minori, viol, influențarea declarațiilor, răzbunarea pentru ajutorul dat justiției, tulburarea ordinii și liniștii publice, proxenetism, complicitate la proxenetism, favorizarea făptuitorului.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Zi decisivă pentru băieții din KM 4-5! Proces pentru libertate la Curtea de Apel Constanța






