FOTO VIDEO Tânărul din Poarta 6 care a mărturisit că și-a ucis mama cu 40 de lovituri de cuțit, adus la Tribunalul Constanța! Procurorii cer arestarea preventivă pentru 30 de zile

Justiție
Tânărul de 20 de ani din cartierul constănțean Poarta 6 care a sunat la 112 să anunțe că și-a ucis mama, după o noapte petrecută în casă alături de cadavrul acesteia, a fost adus astăzi, 20 ianuarie 2026, la Tribunalul Constanța!
Suspectul crimei care a îngrozit cartierul Poarta 6, dar și întreg orașul a fost adus la instanță încătușat, pe numele său fiind emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore încă de ieri, 19 ianuarie 2026.
Acum, suspectul va fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Secției Penale a Tribunalului Constanța, instanță căreia procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au înaintat propunerea de arestare preventivă formulată pe numele tânărului.
Surse avizate au declarat pentru Ziarul Amprenta că, în cauză, procurorii criminaliști cer arestarea preventivă a suspectului pentru o perioadă de 30 de zile, la baza formulării propunerii aflându-se gradul de periculozitate ridicat al faptei ce i se impută, dar și circumstanțele producerii acesteia, victima fiind înjunghiată de 40 de ori în zona gâtului, a pieptului și pe tot corpul.
Astfel, procurorii susțin că lăsarea în libertate a suspectului crimei din Poarta 6 reprezintă un real pericol pentru societate.
Dacă propunerea de arestare preventivă va fi admisă de judecători, pe numele suspectului crimei din Poarta 6 va fi emis de îndată un mandat de arestare preventivă, urmând ca tânărul să fie transportat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța.
Hotărârea pe care o vor lua în cauză judecătorii de la Tribunal va putea fi contestată ulterior de către părți la Curtea de Apel Constanța.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





