Iată ce pedeapsă i-au aplicat judecătorii unui fost șef din ISU Dobrogea bănuit de sustragere sau distrugere de înscrisuri

Justiție
Tribunalul Militar București a soluționat în primă instanță dosarul unui fost șef din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea Constanța, acesta fiind acuzat de sustragere sau distrugere de înscrisuri.
Dosarul a fost instrumentat de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București.
Potrivit surselor consultate de Ziarul Amprenta, Tribunalul Militar București a stabilit pedeapsa de un an și două luni de închisoare, instanța amânând aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Decizia Tribunalul Militar București nu este una definitivă!
Analizând materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, Tribunalul Militar a reţinut următoarea situaţie de fapt, conform datelor oficiale:
„În data de 10.02.2020, în calitate de prim adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța și șef al structurii de securitate, în vederea ascunderii multiplicării a două documente clasificate nivel secret de serviciu, respectiv, extras din Ordinul de zi pe unitate nr. S/212/30.01.2006 și extras din Ordinul de zi pe unitate S/213/30.10.2007, fără existența cererii de multiplicare avizată și aprobată, inculpatul a rupt (nr. col.(r) Ion Vlăduţ, după cum este menționat pe portalul instanțelor de judecată) și a înlocuit două file din Registrul de multiplicare a informațiilor clasificate“.
Magistrații mai arată că, potrivit „probelor administrate în cursul urmăririi penale (declarația martor (…), declarație martor (…), declarație inculpat), în cursul zilei de 10.02.2020, în vederea ascunderii multiplicării neconforme a celor două documente clasificate nivel secret de serviciu, respectiv extras din Ordinul de zi pe unitate nr. S/212/30.01.2006 și extras din Ordinul de zi pe unitate S/213/30.10.2007, inculpatul a rupt și apoi a înlocuit două file din Registrul de multiplicare a informațiilor clasificate iar pentru a fi păstrată aparența de legalitate, martorul (…) a întocmit cererea de multiplicare din data de 14.01.2020 (retroactiv) și martorii (…), militari cu atribuții pe linia structurii de securitate, au rescris în ordine cronologică solicitările anterioare de multiplicare, inserând și cele două înscrisuri multiplicate la data de 14.01.2020“.
„Fiind audiat, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând şi regretând fapta comisă. Această atitudine procesuală a condus la soluționarea cauzei potrivit procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii“, se mai arată la dosarul cauzei.
Parcurs profesional remarcabil
Tribunalul Militar București a reținut în „favoarea inculpatului faptul că acesta nu are antecedente penale“.
„De asemenea, circumstanţele personale, respectiv absolvirea studiilor, înalta pregătire profesională, parcursul profesional remarcabil, faptul că are un loc de muncă stabil şi că este integrat în societate, conduc la concluzia că evenimentul cercetat în cauza pendinte este unul cu caracter izolat. Punând în balanţă considerentele anterior menţionate, instanţa apreciază că se impune aplicarea unei pedepse orientate spre minim“, conform magistraților.
Pe cale de consecință, Tribunalul Militar București i-a aplica inculpatului o pedeapsă cu închisoarea pe o durată de 1 an și două luni închisoare, pe care o apreciază ca fiind „corespunzătoare faptei deduse judecății și suficientă pentru a se atinge scopul preventiv, educativ şi coercitiv al sancțiunii“.
„Executarea efectivă a pedepsei este total contrară scopului pedepsei“
Tribunalul Militar reţine că este evident că „executarea efectivă a pedepsei este total contrară scopului pedepsei, raportat la circumstanţele personale ale inculpatului, dar şi prin raportare la circumstanţele reale de săvârşire a infracţiunii“.
„ (…) Pedeapsa stabilită este mai mică de 2 ani închisoare – respectiv 1 an și două luni închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, iar acesta şi-a manifestat explicit acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii. De asemenea, în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii – faptul că a fost trimis în judecată reprezentând un avertisment suficient – prin raportare la vârsta sa, nivelul de educaţie şi profilul său, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată“, se mai arată în decizia judecătorilor.
Așa cum arătam și mai sus, Tribunalul Militar București a stabilit pedeapsa de un an și două luni de închisoare, instanța amânând aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro
Sursa foto: Facebook
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și





