Iată de ce nu mai candidează magistratul Mihai Alexandru Stanciu pentru conducerea Parchetului Judecătoriei Constanța

Justiție
Doi procurori s-au înscris la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii pentru conducerea Parchetului Judecătoriei Constanța, niciunul dintre ei nefiind însă magistratul Mihai Alexandru Stanciu (foto), actualul șef al structurii de anchetă.
Mai exact, așa cum se arăta și în edițiile anterioare, cei doi procurori care concurează pentru funcția de prim-procuror al PJ Constanța sunt prim-procurorul adjunct Daniel Alexandru Olteanu, dar și adjunctul Parchetului Tribunalului Constanța, magistratul Anca Ramona Mocianu.
Motivul pentru care magistratul Mihai Alexandru Stanciu nu s-a înscris la concurs este reprezentat de faptul că anchetatorul își încheie cel de-al doilea mandat în funcția de conducere a unității de anchetă, respectiv, de prim-procuror al PJ Constanța, și, potrivit legislației în vigoare, numărul mandatelor pe o funcție de conducere în justiție este de maxim două, astfel că magistratul Mihai Alexandru Stanciu nu mai are posibilitatea de a se înscrie la concursul pentru funcția pe care o asigură în prezent.
În acest context, lupta pentru funcția de conducere se dă între adjunctul PJ Constanța, Daniel Alexandru Olteanu, și, respectiv, adjunctul PT Constanța, Anca Ramona Mocianu.
Iată calendarul concursului:
- 10 septembrie 2026 – ultima zi de depunere a proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiilor de conducere
- 11 septembrie 2026 – afișarea listei finale a candidaților care îndeplinesc condiţiile de participare la concur
- 19 septembrie 2026 – testarea psihologică – test scris
- 20 – 27 septembrie 2026 – testarea psihologică, evaluarea capacităţii candidaţilor de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea şi verificarea rezistenței la stres – interviu
- 8 – 18 octombrie 2026 – susținerea proiectului referitor la exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere
- 14 noiembrie 2026 – susținerea testării scrise privind managementul, comunicarea și resursele umane
- 4 decembrie 2026 – afișarea tabelului de clasificare a candidaților
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





