Incredibil! Femeie din Constanța, bătută în cap cu o ICOANĂ de argint! Iată cine este agresorul și ce condamnare a primit

Justiție
Un bărbat din Constanța a fost condamnat definitiv după ce, într-un moment de furie necontrolată, și-a bătut fosta soție cu o icoană în cap. Pe lângă sentința de condamnare, judecătorii au decis obligarea constănțeanului să-i achite fostei soții aproape 5000 de euro echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de daune morale și materiale.
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, care au dispus trimiterea în judecată a inculpatului (I.G.), divorțat, suspectat de săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Victima a avut nevoie de 9-10 zile de îngrijiri medicale
Pe scurt, în actul de sesizare s-a reţinut în esenţă că bărbatul a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate (fosta soție), prin lovirea acesteia cu un picior de masă din inox și a unei icoane în zona capului, membrelor superioare, în zona toracelui și lombarului, precum și a membrelor inferioare, cauzându-i astfel leziuni traumatice pentru vindecarea cărora sunt necesare 9-10 zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul a recunoscut în totalitate săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa în cuprinsul rechizitoriului, în modalitatea descrisă de procuror în cuprinsul actului de sesizare.

Curtea de Apel Constanța
Fiind audiată, femeia a declarat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, fostul soț a exercitat violențe fizice asupra sa, prin lovirea cu o icoană de argint și cu un picior din inox gros aparținând mesei din living și peste tot corpul – în cap, pe spate, pe brațe, la coate, picioare, genunchi, zona fesieră.
Femeia, dusă acasă de inculpat
Ulterior, persoana vătămată a arătat că inculpatul a transportat-o pe aceasta, cu autoturismul, la imobilul unde locuiește, lăsând-o în fața scării.
Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Constanța, instanță care a decis condamnarea inculpatului la pedeapsa de 10 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Instanța a apreciat că suspendarea pedepsei sub supraveghere este suficientă pentru atingerea scopului coercitiv al pedepsei și pentru îndreptarea conduitei inculpatei.
Totodată, instanța i-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară să comunice cu persoana vătămată, să se apropie de aceasta la o distanță mai mică de 100 metri pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri
De asemenea, Judecătoria Constanța l-a obligat pe inculpat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile și a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă.
Daune mărite la Curtea de Apel
Ca atare instanța l-a obligat pe inculpat la plata către fosta soție a sumei de 101 lei cu titlu de daune materiale și 1.500 euro la cursul BNR din ziua plății cu titlu de daune morale.
În motivarea deciziei de condamnare, Judecătoria Constanța a reținut, printre altele, că inculpatul în vârstă de 60 de ani, este la primul conflict cu legea penală, a avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, recunoscând şi regretând fapta săvârşită, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de judecată.
De asemenea, instanța a avut în vedere numărul redus de zile de îngrijiri medicale, respectiv 9-10 zile, însă a constatat agresivitatea sporită a inculpatului în condiţiile în care a lovit o persoană de sex feminin cu un picior de masă din inox și o icoană în zona capului, membrelor superioare, în zona toracelui și lombarului, precum și a membrelor inferioare.
Decizia Judecătoriei Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care a desființat în parte sentința apelată și, rejudecând, a dispus majorarea cuantumului despăgubirilor acordate părții civile suma de 5.087.79 de lei, cu titlu de daune materiale, precum și suma de 4.000 €, prin echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de daune morale.
Caz închis!
Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






