Individul care a bătut un cățel, în Năvodari, trimis în judecată! Iată ce pedeapsă riscă

Justiție
Polițiști din cadrul cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au finalizat cercetarea specifică în dosarul în care un bărbat, de 33 de ani, din Năvodari, este acuzat că și-ar fi lovit, cu cruzime, cățelul, în cursul serii de 11 decembrie 2025.
Inculpatul (Gabriel H.) este bănuit că ar fi supus un exemplar canin la acte de violență, prin lovirea acestuia în mod repetat, iar imaginile ar fi ajuns în mediul online.
Dosarul penal a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Constanța și are ca obiect „infracțiuni la alte legi speciale art. 25 alin. 2 lit. d din Legea 205/2004 privind protecția animalelor“.
Dacă va fi găsit vinovat, inculpatul riscă închisoare de la un an la cinci ani sau amendă:
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa foto: unsplash.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
BESTIE cu chip de om: Un bărbat din Năvodari care a bătut crunt un cățel este cercetat penal





