Interdicțiile de construire din Satul de Vacanță RĂMÂN în picioare, a decis Tribunalul Constanța! Ce investitor imobiliar a vrut să le schimbe MINUTA

Justiție
Decizie de ultim moment la Tribunalul Constanța cu privire la interdicțiile de construire valabile pentru Satul de Vacanță Mamaia, într-un proces deschis de un investitor imobiliar ce ar fi dorit să schimbe o hotărâre adoptată de Consiliul Local Constanța în urmă cu circa 17 ani!

Satul de Vacanță
În speță, procesul vizează o hotărâre de consiliu local adoptată în mandatul fostului primar al Constanței Radu Mazăre, documentul vizând Satul de Vacanță și interdicțiile de construire în zonă, instanța retrăgându-se pentru deliberări încă de la finele lunii iunie 2026.
Așa cum arătam și în edițiile anteioare, este vorba despre procesul pentru o hotărâre adoptată de Consiliul Local Constanța în 2009, când Radu Mazăre era primar, HCL care vizează o suprafață de 6,13 hectare ce are ca vecini Lacul Stiughiol și bulevardul Aurel Vlaicu la Nord, bulevardul Mamaia la Est, Parcul Tăbăcărie la Sud și Satul de Vacanță la Vest, zona fiind cunoscută drept zona Luna Park.

Dosarul a fost deschis de investitorul imobiliar Neovaldex SRL, din Năvodari, pentru anularea hotărârii consilierilor locali din Constanța prin care s-a votat revitalizarea zonei Luna Park, cu limitele teritoriale de mai sus.
Minuta hotărârii Tribunalului Constanța
În cauză, Consiliul Local Constanța este pârâtul, iar obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de anulare a HCL 510 din 9 decembrie 2009, dată la care primar al Constanței era Radu Mazăre.
Dosarul are indicativul 2367/118/2025 și, la un termen anterior, instanța a respins ca neîntemeiate două excepții invocate de Consiliul Local Constanța ce ar fi dus la oprirea procesului.
Mai exact, Tribunalul Constanța a respins atât excepția prescripției dreptului material la acțiune, cât și excepția tardivității, ambele excepții făcâdn referire, în esență, la faptul că procesul ar fi fost deschis prea târziu, cu depășirea termenului stabilit de lege în care ar fi putut fi deschis un astfel de proces.
În acest context, procesul a mers înainte, iar dosarul s-a judecat la data de, 26 iunie 2026, la Secția de Contencios administrativ și fiscal a instanței.
Ulterior, pronunțarea hotărârii a fost amânată succesiv până vineri, 28 august 2026 , când judecătorii de la Tribunalul Constanța au ajuns la concluzia că acțiunea intentată de investitorul privat în legătură cu interdicțiile de construire pentru zona de lângă Satul de Vacanță ar fi neîntemeiată și au respins-o ca atare.
Iată minuta Hoărârii 1052/2026 a Tribunalului Constanța în procesul ce vizează Satul de Vacanță:
„Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Neovaldex SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanţa, ca neîntemeiată.
Obligă reclamanta să plătească pârâtului suma de 2.380 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanţa.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.08.2026.
Document: Hotarâre 1052/2026 28.08.2026“

Acum părțile au la dispoziție un termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii motivate a instanței pentru a declara recurs.
În cazul în care se va declara recurs, dosarul care vizează Satul de Vacanță va fi înaintat Curții de Apel Constanța, instanța de control judiciar în cauză, care va lua decizia definitivă în proces.
Conform surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, în procesul care vizează Lacul Tăbăcărie și Satul de Vacanță, compania din Năvodari a solicitat:
„anularea parțială a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Constanţa nr. 510/09.12.2009 prin care a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal al Zonei «Sat Vacanță», cu privire exclusiv la interdicția de construire constând în «conform plan de reglementări urbanistice aferent PUZ aprobat prin HCL nr. 510/09.12.2009, imobilul este marcat cu* – clădirile existente își vor păstra coeficienții urbanistici, regimul de înălţime, aliniamentul şi funcțiunea. Intervențiile acceptate vor fi reparații, consolidare şi renovare. În cazul demolării, noile clădiri vor prelua amprenta la sol, regimul de înălţime şi funcțiunea clădirii precedente», menționată în ceea ce priveşte imobilul din Constanţa, număr cadastral 201658, proprietatea sa“.
Astfel, compania privată a cerut anularea parțială a HCL cu privire la interdicția de construire în ceea ce privește imobilul pe care îl deține în Satul de Vacanță.

Parcul Tăbăcăriei se învecinează cu Satul de Vacanță
În proces, hotărârea judecătorilor de la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului vizând zona Luna Park – Satul de Vacanță mai poate fi atacată în recurs la instanța de control judiciar, respectiv, Curtea de Apel Constanța, care va lua decizia definitivă în proces.
Ce vizează HCL privind Satul de Vacanță
Potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, HCL Constanța 510/2009 vizează „aprobarea documentatiei «Modificare PUZ-revitalizare urbană zona Luna Park, modificare HCLM nr . 130/26.04.2001», teren în suprafață de 6,13 ha, parte aparținând domeniului public și privat al Municipiului Constanța, parte proprietate privată a persoanelor fizice și juridice“.
Așa cum precizam mai sus, hotărârea a fost adoptată la data de 9 decembrie 2009, când primar al Constanței era Radu Mazăre.

Construcții noi și demolarea unor spații comerciale neadecvate, prevăzute în Memoriul Luna Park
Se precizează în Memoriul justificativ al HCL care vizează Luna Park – Satul de Vacanță faptul că suprafața totală a zonei studiate este de aproximativ 6,496 de hectare și are ca vecini Lacul Stiughiol și bulevardul Aurel Vlaicu la Nord, bulevardul Mamaia la Est, Parcul Tăbăcărie la Sud și Satul de Vacanță la Vest.
În Memoriul pentru revitalizarea zonei Luna Park se mai precizează că tema de proiectare prevede:
1. Menținerea spațiilor construite existente cu funcțiune alimentație publică și regim de înălțime maxim Parter
2. Amplasarea unor noi construcții cum ar fi:
- Imobil cazare, alimentație publică, servicii, spații comerciale P+20-22E la intersecția b-dului Aurel Vlaicu cu b-dul Mamaia
- Imobil cazare, alimentație publică, servicii, spații comerciale P+3-4E, pe amplasamentul actualului Bazar
- Imobil alimentație publică și spații comerciale P+2-3E, în vecinătatea Casei Vrancea
- Imobile cazare, alimentație publică, servicii, spații comerciale P+3-4E între spațiile comerciale existente și parcarea la sol existentă
- Imobile cazare, alimentație publică, servicii, spații comerciale P+6-10E în partea de sud a parcării la sol existente
- Imobile cazare, alimentație publică, servicii, spații comerciale P+4-5E în partea de vest a parcării la sol existente
3. Eliminarea, fie prin demolare, fie prin reconstruire a unor spații comerciale neadecvate
4. Amenajarea de noi parcaje la sol
5. Amenajarea de terase pentru public
6. Amenajare de spații plantate noi și reabilitarea celor existente
7. Amenajare de noi alei și platforme pietonale
8. Amenajare de noi circulații auto
9. Stabilirea zonelor destinate amplasării instalațiilor de divertisment
„Tratarea întregului ansamblu se va face unitar, urmărindu-se crearea unei imagini coerente și a unei ambianțe plăcute în toate anotimpurile“, se mai precizează în Memoriul citat din hotărârea adoptată în vremea lui Radu Mazăre.
Documentul poate fi consultat în cele ce urmează:
Cifrele Neovaldex SRL, compania care vrea anularea HCL privind Satul de Vacanță
Potrivit listafirme.ro, platformă consultată pe 30 august 2026, Neovaldex SRL a fost înființată în anul 2019, are sediul social în Năvodari, pe strada D23, nr. 10 și se ocupă în principal de facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată.
Asociat unic și administrator figurează Dorin Iordăchescu, al cărui nume se leagă și de Star Survey SRL, CRD Port Services SRL, Eurovaldex Group SRL și Multimodal Projects SRL.
În 2025, Neovaldex SRL a declarat doi angajați, profit 300.211 lei, datorii 2.158.790 de lei și cifra de afaceri 450.000 de lei.

Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată, Portalul Primăriei Constanța
Foto 1 cu rol ilustrativ
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






