Interviu cu Irina Constandache, avocat în Baroul Constanța, despre cât mai costă un divorț, statutul de vedetă în instanță și sărbători umbrite de violențe asupra femeilor
Justiție
Irina Constandache, avocat în Baroul Constanța, a oferit un amplu interviu Ziarului Amprenta, pe parcursul căruia aceasta a vorbit despre costurile unui divorț, dar și despre eventualele diferențe între divorțul la instanță al unor oameni obișnuiți sau al unor vedete.
De asemenea, Irina Constandache a explicat și diferențele între divorțul la notar sau divorțul în instanță, subliniind faptul că procedura ce va fi urmată pentru a se desface căsătoria depinde de atitudinea părților.
Un alt subiect abordat în cadrul interviului oferit de Irina Constandache a fost reprezentat de violența domestică îndreptată mai ales împotriva femeilor, despre creșterea cazurilor de violență fizică și psihică asupra acestora, inclusiv pe perioada sărbătorilor, când consumul de alcool este crescut.
Nu în ultimul rând, Irina Constandache a oferit un sfat valoros tuturor femeilor ce intenționează să se căsătorească. Astfel, avocata le îndeamnă pe acestea ca, înainte de a se căsători, să-și asigure o independență atât financiară, cât și emoțională, așa încât să nu ajungă în situația de a fi captive într-o relație de care ar vrea să scape, dar în care se simt constrânse să rămână, prin prisma dependenței financiare sau emoționale.
Doamna avocat, spre deosebire de perioada anterioară, în prezent, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca divorțul, în general, să poată fi încheiat în fața unui notar public, atunci când părțile sunt de acord cu modalitatea de desfacere a căsătoriei, cu cea de împărțire a bunurilor și alte aspecte. Vă rugăm să ne vorbiți despre aceste cazuri ce pot fi rezolvate în fața notarului, fără a mai fi nevoie de a trece printr-un proces, dar și despre particularitățile desfacerii unei căsătorii ce presupun în mod automat că aceasta trebuie să aibă loc în fața instanței de judecată.
Prioritar, o sa fac precizarea că aspectul ce primează în alegerea modalității procedurale de desfacere a căsătoriei este atitudinea părților. Dacă soții vor să finalizeze procedura cu celeritate, discret și ambii își exprimă acordul în acest sens, au opțiunea desfacerii căsătoriei prin acordul părților, fie administrativ, dacă nu au copii minori, fie urmând procedura notarială.
În cazul cererii de divorț pe cale administrativă, cererea de divorţ se face în scris, se depune şi se semnează personal de către ambii soţi, în faţa ofiţerului de stare civilă delegat de la primăria care are în păstrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuinţă comună a soţilor, cu mențiunea că această procedură este deschisă soților care nu au copii minori și nu au inițiat alte demersuri în scopul desfacerii căsătoriei. Similar procedurii notariale, se acordă soților un termen de 30 de zile calendaristice.
Conform dispozițiilor legale, în cererea de divorţ fiecare dintre soţi declară pe propria răspundere că:
- este de acord cu desfacerea căsătoriei;
- nu are copii minori, născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi împreună cu celălalt soţ;
- nu beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială;
- nu a mai solicitat altor autorităţi desfacerea căsătoriei.
În cererea de divorţ soţii declară pe propria răspundere:
- adresa ultimei locuinţe comune;
- numele pe care fiecare dintre aceştia urmează să îl poarte după desfacerea căsătoriei.
În ceea ce privește înscrisurile necesare, la depunerea cererii de divorţ, ofiţerul de stare civilă solicită soţilor următoarele documente:
- certificatele de naştere şi căsătorie ale soţilor, în original sau copie, în funcție de caz.
- documentele cu care se face dovada identităţii, în original sau copie, în funcție de caz.
- dovada achitării taxei pentru îndeplinirea procedurii de divorţ pe cale administrativă.
- În ceea ce privește taxa administrativă, potrivit Codului Fiscal: ”Taxca pentru îndeplinirea procedurii de divorţ pe cale administrativă este în cuantum de 500 lei şi poate fi majorată prin hotărâre a consiliului local, fără ca majorarea să poată depăşi 50% din această valoare.”
În municipiul Constanta, conform datelor furnizate pe site-ul Primăriei Constanta, taxa de divorț administrativ este în cuantum de 761 lei, cu mențiunea că taxa nu se restituie, dacă dosarul este clasat.
În ceea ce privește procedura notarială, cererea de divorţ se face în scris şi se semnează personal de către soţi sau prin mandatar, în faţa notarului public la care se depune cererea. Cererea de divorţ va cuprinde declaraţia soţilor că au ori nu copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi sau, dacă au copii minori, acordul de principiu al ambilor părinţi cu privire la copiii minori, precum şi învoiala acestora asupra numelui de familie pe care îl va purta fiecare dintre soţi după divorţ.
Cererea de divorţ va fi însoţită de fotocopii de pe certificatele de naştere ale soţilor, precum şi de pe actele de identitate ale acestora şi, după caz, ale copiilor minori. Odată cu depunerea cererii de divorţ, soţii vor prezenta notarului public originalul certificatului de căsătorie emis de autorităţile române, de pe care se va face copie legalizată, care va fi anexată la cererea de divorţ.
Notarul public acordă soţilor un termen de reflecţie de 30 de zile şi îi informează despre aceasta la momentul înregistrării cererii. Notarul public va respinge cererea de divorţ dacă soţii nu se înţeleg cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti sau la purtarea numelui de familie după divorţ.
Analizând condițiile necesare pentru parcurgerea celor două proceduri, cea notarială și cea administrativă, rezultă că motivul principal pentru care părțile ajung în fața instanței de judecată este acela că au opinii divergente cu privire la desfacerea căsătoriei ( culpa în desfacerea căsătoriei, numele purtat de soție ulterior divortului) sau cu privire la aspectele legate de minori (Domiciliul acestora, programul de legături personale, autoritatea părintească).
Sigur, am mai întâlnit situații în care, deși părțile aveau o opinie convergentă cu privire la desfacerea căsătoriei, specificul activității lucrative a unuia dintre soți nu permitea prezentarea acestuia la notar/sediul primăriei, la expirarea celor 30 de zile. Menționez că, în astfel de situații, soțul care nu se poate prezenta personal în fața instanței de judecată, poate lăsa o procură notarială avocatului său, concomitent cu dovedirea împrejurării excepționale ce a determinat absența acestuia în fața instanței de judecată.
Astfel cum am arătat, în situația în care soții doresc să finalizeze procedura cu celeritate și discreție, pot opta pentru cele două proceduri fie administrative, fie notariale, în funcție de specificul situației anterior prezentate.
În fața instanței de judecată, de regulă, procesul durează aproximativ 2-3 termene de judecată, care se pot întinde în fața instanței de fond pe o perioadă de aproximativ un an, de la data înregistrării cererii.
Cât costă un divorț în România și care sunt factorii care pot influența onorariul avocațial (complexitatea cazului, lipsa comunicării dintre părți, dorința uneia dintre părți de a dovedi eventuala infidelitate a celeilalte)?
Costurile unui divorț sunt variabile în funcție de modalitatea de desfacere a căsătoriei, cu titlu exemplificativ, dacă se solicită culpa exclusivă a unuia dintre soți, dacă se solicită daune morale, prestații compensatorii, dacă se pun în discuție aspecte mai sensibile legate de minori, dacă se solicită autoritate părintească exclusivă sau în comun, de probatoriul ce se impune a fi administrat în cauză, la care se adaugă , desigur, experiența și reputația avocatului pe care justițiabilul îl alege.
Știm că sunteți avocata doamnei Năstase, soția legendarului tenisman Ilie Năstase, în procesul privind divorțul celor doi. Aș vrea să ne spuneți dacă divorțul unor oameni cunoscuti, cu statut de „vedete“ în spațiul public, diferă în vreun fel de divorțul unor oameni obișnuiți.
Personal, nu am identificat diferențe în modalitatea de gestionare a unor astfel de dosare și consider că problemele relaționale pe care le au soții, în general, sunt aceleași, indiferent de statutul acestora.
Ca urmare a experienței dobândite de-a lungul timpului și grație diferitelor spețe pe care le-ați parcurs, ați aprecia că în perioada sărbătorilor (fie că vorbim despre Crăciun, Paște sau alte sărbători importante pentru spațiul românesc), crește numărul cazurilor de violență fizică și psihică asupra femeilor, în special pe fondul consumului în exces al băuturilor alcoolice?
Nu apreciez că există o creștere sesizabilă a cazurilor de violență în perioada sărbătorilor, întrucât, din păcate, mi se pare că ne confruntăm, la nivel national, cu un consum ridicat de alcool, care nu necesită un motiv special. Totuși, este evident că există o creștere a cazurilor de violență fizică și psihică asupra femeilor.
Considerați că ar trebui înăsprită legislația în ce privește cazurile de violență asupra femeilor? Dacă da, ce ar trebui schimbat, astfel încât efectele benefice să fie resimțite în primul rând de către victimele femei – cele care ar trebui să fie beneficiarii primari ai unor eventuale modificări legislative?
În opinia mea, prevenția trebuie să primeze, respectiv ca autoritățile să preîntâmpine cazurile de violență. Un pas în acest sens a fost făcut prin introducerea obligației agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, prin Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecţie în vigoare de la 31 august 2024. Totodată, consider că autoritățile publice ar trebui să trateze cu seriozitate fie caz reclamat, chiar dacă au avut anterior situații în care victimele și-au retras demersurile. Am constatat că există această tendință a autorităților publice de a nu interveni prompt în ideea că victimele nu vor merge până la final cu demersurile ( potrivit experiențelor din alte dosare), sens în care apreciază că toate eforturile depuse de autorități dobândesc un caracter inutil.
De regulă, un proces obișnuit are o parte care învinge și o parte care pierde litigiul. Cine este câștigătorul în cazul unui divorț?
Din punctul meu de vedere, depinde de modalitatea în care este ”construită” cererea de divorț. Dacă cererea de divorț se bazează pe o culpă exclusivă a celuilalt soț, dublată de o cerere privind acordarea unor daune morale/prestații compensatorii, s-ar putea crea aparența că cel care este căștigător este cel în favoarea căruia instanța a stabilit dreptul la daune morale. În ipoteza în care dosarul de divorț implică și reglementarea situației minorilor, s-ar putea aprecia că părintele la care se stabilește domiciliul minorului este cel câștigător sau în favoarea căruia s-a stabilit autoritatea părintească exclusivă.
Totuși, cred că nu există o parte care pierde și una care căștigă. Fie ambii soți sunt câștigători, întrucât divorțul pune capăt unei relații, cel mai probabil, epuizante din punct de vedere emotional, iar urmare a finalizării procedurii de divorț, fiecare parte își recâștigă dreptul la vindecare și la restabilirea echilibrului emotional. Fie ambii soți sunt pierzători, întrucât au eșuat în a mai comunica într-un limbaj armonios specific unei căsnicii și de a oferi copiilor săi șansa de a crește și dezvolta într-o familie care să respecte ”componența inițială”, formată din mamă și tată.
Există o concepție foarte bine înrădăcinată printre justițiabilii oameni obșinuiți (care nu au de-a face în mod normal cu instanțele de judecată, decât în eventualitatea unui divorț, să spunem), concepție potrivit căreia cel care a câștigat procesul automat trebuie să fi „dat ceva judecătorului“, în sensul că ar fi mituit instanța. Cât adevăr credeți că există într-o astfel de concepție?
Această concepție am regăsit-o la mulți justițiabili, concepție pe care o condamn vehement, cu atât mai mult în contextul actual fragil în care se regăsește justiția și a acestor campanii de denigrare din partea societății. Personal, refuz să lucrez cu astfel de clienți, care nu pot accepta ideea că există posibilitatea să nu aibă dreptate și să prefere să ”arunce cu noroi” în sistemul de justiție și să ignore toate eforturile depuse de un astfel de profesionist al dreptului pentru a ajunge în acel post, dar și pentru a înfăptui actul de justiție. Mai mult decât atât, cel puțin în litigiile de natură civilă, cauzele se pot pierde și din cauza pierderii unor termene stabilite de codul de de procedură civilă pentru invocarea unor excepții, pe care justițiabilul în mod evident nu le cunoaște, dar refuză și să lucreze cu un avocat, considerând că se descurcă cu informații lapidare pe care le găsește pe Google. Cu titlu exemplificativ, dacă discutăm despre o creanță prescrisă, excepția prescripției se invocă obligatoriu prin întâmpinare ( act de procedură ce se formulează în termenul de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată) sau cel târziu la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate.
În ipoteza în care pârâtul invocă această excepție ulterior, instanța nu poate, procedural, să invoce această excepție din oficiu. Prin urmare, se ajunge ca instanța să admită o cerere în pretenții, pentru o creanță prescrisă, din cauza lipsei de diligență a pârâtului, care ulterior luării la cunoștință a soluției, va afirma că el avea dreptate și nu întelege cum a pierdut procesul, acuzând pe nedrept judecătorul.
Concluzionând, cred că justițiabilii au tendința de a crea teorii conspirative și de a propaga astfel de idei, în mod nefondat, fără a se gândi la consecințele faptelor lor, atitudine pe care așa cum am arătat mai sus, o condamn vehement.
Sigur, în situația în care justitiabilul are o suspiciune rezonabilă, consider că ar trebui să sesizeze organele competente, pentru a se putea demara o anchetă oficială și a se crea contextul legal ca un astfel de organ competent să constate existența/inexistența unei astfel de fapte de corupție.
Ați avut vreun caz care să vă fi impresionat mai mult decât celelalte, de-a lungul carierei dumneavoastră?
Toate cazurile de dreptul familiei care pun în discuție aspecte sensibile dintre soți, dintre părinți și copiii minori, au tendința de a mă impresiona, prin specificul emotional al unor astfel de cauze. Am constatat că multe familii trăiesc situații foarte dificil de gestionat din punct de vedere emotional si psihic, dar, cu toate acestea, foarte greu își găsesc resursele emotionale de a ieși din astfel de situații.
Ce mesaj le transmiteți femeilor aflate într-o căsnicie care nu le face bine, care, poate sunt victime ale violenței domestice, dar care se tem de această etichetă de „divorțată“ ori de urmările pe care le-ar putea avea un astfel de pas?
Din experiența cazurilor pe care le-am gestionat, am observat că femeile au o reticență în a divorța, din cauza faptului că nu s-ar descurca din punct de vedere financiar fără soț, iar nu din cauza unei co-dependențe emoționale sau a dobândirii unei reputații de femeie divorțată. Consider că astfel de victime ale violentei domestice au nevoie să li se ofere ajutor efectiv, iar nu sfaturi motivaționale. Am întâlnit un caz al unei doamne, care deși initial a solicitat și obținut ordin de protecție, la primul termen de judecată în dosarul de divorț mi-a comunicat că dorește să renunțe, că se va împăca cu soțul, întrucât nu își permitea fără ajutorul acestuia să întrețină cele două fete minore pe care le aveau împreună.
Sigur, sfaturi juridice pot oferi sau sfaturi cu titlu general, cum ar fi că nu este indicat să continui o relație cu un om care te agresează fizic, dar aceste sfaturi rămân fără finalitate, câtă vreme victima nu are un ajutor real pentru a gestiona situația emotional, psihic și financiar. Mai mult decât atât, din punct de vedere psihologic, se spune că la maturitate reproducem cu partenerul de viață relația pe care am văzut-o la părinții noștri.
Prin urmare, dacă un astfel de model de relație nocivă s-a impregnat în structura cognitivă a victimei, cred că doar urmare a unor ședinte de psihoterapie se poate ”reinstala” o nouă viziune asupra unei relații sănătoase cu persoana de sex opus.
Totuși, pot să ofer un sfat femeilor care intenționează să se căsătorească, în sensul de a-și crea o independență financiară și emoțională, de a se echilibra emoțional, înainte de a face acest pas, pentru a nu ajunge în situația unei căsnicii cu un agresor, din care să îi fie greu să iasă.
Citește și
