za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Justiție » Inundat de vecinul de deasupra! Un constănțean, pe cale să-și recupereze paguba după un proces care a durat 4 ani

Inundat de vecinul de deasupra! Un constănțean, pe cale să-și recupereze paguba după un proces care a durat 4 ani

Inundat de vecinul de deasupra! Un constănțean, pe cale să-și recupereze paguba după un proces care a durat 4 ani
Bloc de apartamente

Justiție

10.10.2025

De către Cecilia Zagoneanu

Un scandal între doi vecini dintr-un bloc din Constanța a fost tranșat în instanță după patru ani de zile, la mijlocul neînțelegerilor fiind un apartament inundat, iar cazul fiind recent soluționat abia la prima instanță, astfel că procesul ar putea continua!

Spus pe scurt, un constănțean este pe cale să-și recupereze paguba după ce apartamentul i-a fost inundat de vecinul de deasupra, cazul fiind recent soluționat de magistrații Secției Civile a Judecătoriei Constanța.

Totuși, deși hotărârea în primă instanță a fost pronunțată abia zilele trecute, este de menționat că dosarul se află pe rolul Judecătoriei Constanța încă din anul 2021, când proprietarul apartamentului inundat și-a dat în judecată vecinul de deasupra.

Mai mlt decât atât, faptele propriu-zise ce au dus la inundarea apartamentului s-au produs într-o noapte de noiembrie, în anul 2018, astfel că decizia Judecătoriei Constanța, favorabilă păgubitului, vine după circa șapte ani.

În plus, acum rămâne de văzut dată hotărârea primei instanțe va fi atacată în apel, termenul pentru declararea căii de atac fiind de 30 de zile de la primirea deciziei motivate a judecătorilor.

În cazul în care se va declara apel, dosarul va fi înaintat Tribunalului Constanța, instanța de control judiciar.

Iar dacă nici hotărârea Tribunalului nu va fi pe placul vreuneia dintre părți, respectiv, proprietarul apartamentului inundat sau vecinul de deasupra, și această decizie va putea fi ulterior atacată, urmând ca, în acest caz, Curtea de Apel Constanța să fie instanța ce va avea ultimul cuvânt de spus în cauză, după judecarea recursului.

Câți bani ar urma să primească vecinul păgubit

Până una-alta, potrivit Hotărârii 11126/2025 a Judecătoriei Constanța, proprietarul apartamentului inundat ar avea de primit de la vecinul de deasupra suma de 4.996,68 de lei cu titlul de despăgubiri civile, banii reprezentând, conform instanței, „contravaloarea prejudiciului produs prin inundarea apartamentului“.

Acestei sume ar urma să i se adauge și cheltuielile cu procesul efectuate de vecinul păgubit, suma ridicându-se astfel la 3.354,72 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, dintre care, 354,72 de lei reprezentând taxa judiciară de timbru, iar 3.000 de lei – onorariul achitat avocatului.

Iată minuta Hotărârii 11126/2025 a Judecătoriei Constanța:

„Respinge, ca neîntemeiată, excepţia litispendenţei invocată de pârâtul ***.

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de acelaşi pârât.

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ***, în contradictoriu cu pârâtul ***.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 4996,68 lei, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea prejudiciului produs prin inundarea apartamentului.

Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul *** în contradictoriu cu chemata în garanţie ***, ca neîntemeiată.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3354,72 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (354,72 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru şi 3000 lei cu titlul de onorariu avocat conform chitanţelor depuse la dosar seria RV nr. 64 în cuantum de 500 lei, seria RV nr. 55 în cuantum de 1000 lei şi seria RV nr. 539 în cuantum de 1500 lei).

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 30.09.2025.

Document: Hotarâre 11126/2025 30.09.2025“

apartament inundat vecin

Așa cum precizam mai sus, hotărârea Judecătoriei Constanța mai poate fi atacată în apel.

De ce au admis judecătorii cererea proprietarului apartamentului inundat, în contradictoriu cu vecinul său

În motivarea Hotărârii 11126/2025 a Judecătoriei Constanța, magistrații Secției Civile au arătat, printre altele, că „apărările formulate de pârât (nr., vecinul dat în judecată) nu pot fi primite“.

Judecătoria Mangalia sala de judecată instanță proces Constanța Almma Contractors Group SRL judecători Stelian Duțu vecin

Conform judecătorilor, „susținerea privind lipsa pazei juridice nu se confirmă, deoarece instalația de alimentare era situată în apartamentul pârâtului (nr., vecinul dat în judecată) și deservea exclusiv locuința acestuia“.

„Chiar dacă montajul a fost efectuat de un terț, acest aspect nu înlătură răspunderea deținătorului lucrului, ci eventual poate fundamentală o acțiune în regres împotriva societăților de montaj, ceea ce a părut și a solicitat prin cererea de chemare în garanție“, a mai subliniat instanța.

„De asemenea“, au spus judecătorii Secției Civile, „nu s-a dovedit existența unei cauze exoneratoare de răspundere în sensul art. 1380 C.civ. Nu se poate vorbi de caz fortuit sau forță majoră, ci de o defecțiune tehnică previzibilă și remediabilă, inerenta utilizării unei instalații de apă“.

Se mai precizează în motivarea favorabilă vecinului păgubit că „instanța apreciază că situația de fapt relevă o inundație produsă din apartamentul pârâtului, cauzată de o defecțiune a instalației de apă aflate sub controlul său, eveniment care are un produs prejudicii materiale certe reclamantului (nr, proprietarul apartamentului inundat)“.

Conform Judecătoriei Constanța, „răspunderea pârâtului (nr., vecinul dat în judecată) derivă din calitatea sa de paznic juridic al instalației“.

„În raport de principiu consacrat de art. 1376 C.civ., riscurile normale ale utilizării unui lucru cad în sarcina celui care care îl are în păză. Acesta suportă consecințele prejudiciilor produse, indiferent de culpa sa, fiind o răspundere obiectivă, fundamentală pe ideea de garanție“, a spus instanța civilă.

Totodată, judecătorii au mai spus că „reclamantul (nr., vecinul inundat) a făcut dovada existenței și întinderii prejudiciului, iar pârâtul nu a probat existența vreunei cauze exoneratoare. Din contră, declarația martorului și înscrisurile depuse confirmă legătura directă dintre defecțiunea tehnică și daunele produse“.

„Prin urmare, instanța reține că sunt îndeplinite toate condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului (nr., vecinul dat în judecată)“, au conchis magistrații Secției Civile a Judecătoriei Constanța în procesul apartamentului inundat.

Acum, însă, rămâne de văzut dacă această decizie va fi atacată în apel de către părți.

Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată

Sursa foto (cu rol ilustrativ): Pixabay.com

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

INCREDIBIL O femeie din Constanța, amendată de poliție pentru că dădea cu aspiratorul. Vecinii au sunat la 112! Gospodina, victorioasă în instanță

Etichete:

  • Inundație
  • apartament inundat
  • inundație apartament
  • apartament inundat de vecin
  • proces apartament inundat
  • proces vecini
  • vecin dat în judecată inundație
Articole similare

Justiție

Fereastra din uscător, motiv de proces la Constanța: Președintele unei asociații de proprietari, dat în judecată de vecini. Îl bănuiau că și-a făcu... 22.09.2026

Se spune că viața la bloc nu e tocmai ușoară și că, pentru liniște și pace, este recomandat traiul la casă și tocmai aceasta este concluzia la care par să ajungă și protagoniștii unui proces atipic de la Constanța, în …

Justiție

MOTIVARE după condamnare! Șacalul, profil de inculpat: nu își poate inhiba manifestările violente, când dorește un bun și nu îl poate obține 22.09.2026

Judecătorii de la Tribunalul Tulcea și-au motivat decizia prin intermediul căreia au decis condamnarea lui Nicolae Mitrea, cunoscut și ca Șacalul, acuzat de procurorii DIICOT de trafic de persoane, proxenetism, tâlhărie calificată, dar și de efectuarea de operațiuni financiare în …

Justiție

Citești și te crucești! Cazul Petromin: cum a fost pusă pe butuci una dintre cele mai mari companii de transport maritim din România. Tribunalul Co... 22.09.2026

Deschis în urmă cu urmă cu mai bine de 15 ani, dosarul privind insolvența și mai apoi falimentul Companiei Naționale Maritimă Petromin SA s-a aflat ieri în atenția judecătorilor de la Tribunalul Constanța! Pentru continuarea procedurii, Tribunalul a amânat judecarea …

De la același autor

Știrile zilei

Consiliul Local Eforie ajunge la Curtea de Apel, după ce judecătorii au anulat o hotărâre, la cererea prefectului! Este vizat un teren din Eforie Sud 22.09.2026

Consiliul Local Eforie ajunge la Curtea de Apel Constanța pentru a menține o hotărâre adoptată  de aleșii locali din oraș în vara lui 2025, dar care a fost anulată în primă instanță de judecătorii de la Tribunalul Constanța, la cererea …

Justiție

Fereastra din uscător, motiv de proces la Constanța: Președintele unei asociații de proprietari, dat în judecată de vecini. Îl bănuiau că și-a făcu... 22.09.2026

Se spune că viața la bloc nu e tocmai ușoară și că, pentru liniște și pace, este recomandat traiul la casă și tocmai aceasta este concluzia la care par să ajungă și protagoniștii unui proces atipic de la Constanța, în …

Economie

S-a ales CA-ul companiei COMVEX SA pentru următorii 4 ani! Operatorul portuar va construi cu 63 milioane de euro un nou terminal de îngrășăminte, î... 21.09.2026

Hotărâri importante au fost adoptate astăzi, 21 septembrie 2026, de către acționarii operatorului portuar COMVEX SA, aceștia întrunindu-se astăzi atât în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, cât și în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor! Potrivit unei informări transmise de Vasile Panait, …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Consiliul Local Eforie ajunge la Curtea de Apel, după ce judecătorii au anulat o hotărâre, la cererea prefectului! Este vizat un teren din Eforie Sud

Știrile zilei

Consiliul Local Eforie ajunge la Curtea de Apel, după ce judecătorii au anulat o hotărâre, la cererea prefectului! Este vizat un teren din Eforie Sud 22.09.2026
Fereastra din uscător, motiv de proces la Constanța: Președintele unei asociații de proprietari, dat în judecată de vecini. Îl bănuiau că și-a făcut atelier de tâmplărie în apartament

Justiție

Fereastra din uscător, motiv de proces la Constanța: Președintele unei asociații de proprietari, dat în judecată de vecini. Îl bănuiau că și-a făcut atelier de tâmplărie în apartament 22.09.2026
MOTIVARE după condamnare! Șacalul, profil de inculpat: nu își poate inhiba manifestările violente, când dorește un bun și nu îl poate obține

Justiție

MOTIVARE după condamnare! Șacalul, profil de inculpat: nu își poate inhiba manifestările violente, când dorește un bun și nu îl poate obține 22.09.2026
Citești și te crucești! Cazul Petromin: cum a fost pusă pe butuci una dintre cele mai mari companii de transport maritim din România. Tribunalul Constanța amână dosarul pentru 2027

Justiție

Citești și te crucești! Cazul Petromin: cum a fost pusă pe butuci una dintre cele mai mari companii de transport maritim din România. Tribunalul Constanța amână dosarul pentru 2027 22.09.2026
Ați văzut-o? O femeie din Tulcea, cunoscută cu afecțiuni medicale, a DISPĂRUT

Știrile zilei

Ați văzut-o? O femeie din Tulcea, cunoscută cu afecțiuni medicale, a DISPĂRUT 21.09.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.