Judecătorii, chemați să anuleze o hotărâre de consiliu din vremea lui Radu Mazăre, ce vizează mii de metri pătrați din zona Parcului Tăbăcăriei! Iată ultima decizie a instanței

Justiție
Judecătorii de la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța au în atenție o cerere de anulare a unei hotărâri adoptate de Consiliul Local Constanța în vremea fostului primar Radu Mazăre!
Magistrații se pregătesc de un nou termen de judecată, la finele acestei luni, după ce instanța a respins ca neîntemeiate două excepții invocate de Consiliul Local Constanța ce ar fi dus la oprirea procesului.
Astfel, conform surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, Tribunalul Constanța a respins atât excepția prescripției dreptului material la acțiune, cât și excepția tardivității, ambele excepții făcâdn referire, în esență, la faptul că procesul ar fi fost deschis prea târziu, cu depășirea termenului stabilit de lege în care ar fi putut fi deschis un astfel de proces.
În speță, este vorba despre procesul pentru o hotărâre adoptată de Consiliul Local Constanța în 2009, când Radu Mazăre era primar, HCL care vizează o suprafață de 6,13 hectare ce are ca vecini Lacul Stiughiol și bulevardul Aurel Vlaicu la Nord, bulevardul Mamaia la Est, Parcul Tăbăcărie la Sud și Satul de Vacanță la Vest.

Dosarul a fost deschis de societatea privată Neovaldex SRL, din Năvodari, pentru anularea hotărârii consilierilor locali din Constanța prin care s-a votat revitalizarea zonei Luna Park, cu limitele teritoriale de mai sus.
n cauză, Consiliul Local Constanța este pârâtul, iar obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de anulare a HCL 510 din 9 decembrie 2009, dată la care primar al Constanței era Radu Mazăre.
Dosarul are indicativul 2367/118/2025 și, la prima înfățișare desfășurată în cauză, Consiliul Local Constanța a invocat excepții amintite mai sus.
Tribunalul Constanța a respins excepțiile, astfel că procesul se va judeca la finele acestei luni, pe 30 ianuarie 2026, de la ora 9.00.
Iată minuta Încheierii de ședință prin care au fost respinse excepțiile:
„Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia tardivităţii invocate de pârât, ca neîntemeiate.
Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii la data de 30.01.2026, ora 09:00, pentru când se vor cita părţile.
Cu cale de atac odată cu fondul.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 07.11.2025.
Document: Încheiere de şedinţă 07.11.2025“

De menționat că oricare va fi hotărârea judecătorilor de la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului vizând zona Luna Park, aceasta va putea fi ulterior atacată în recurs la instanța de control judiciar, respectiv, Curtea de Apel Constanța.
Ce vizează HCL din vremea lui Radu Mazăre atacată în proces
Potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, HCL Constanța 510/2009 vizează „aprobarea documentatiei «Modificare PUZ-revitalizare urbană zona Luna Park, modificare HCLM nr . 130/26.04.2001», teren în suprafață de 6,13 ha, parte aparținând domeniului public și privat al Municipiului Constanța, parte proprietate privată a persoanelor fizice și juridice“.
Așa cum precizam mai sus, hotărârea a fost adoptată la data de 9 decembrie 2009, când primar al Constanței era Radu Mazăre.

Construcții noi și demolarea unor spații comerciale neadecvate, prevăzute în Memoriul Luna Park
Se precizează în Memoriul justificativ al HCL adoptate în timpul lui Radu Mazăre și care vizează Luna Park faptul că suprafața totală a zonei studiate este de aproximativ 6,496 de hectare și are ca vecini Lacul Stiughiol și bulevardul Aurel Vlaicu la Nord, bulevardul Mamaia la Est, Parcul Tăbăcărie la Sud și Satul de Vacanță la Vest.
În Memoriul pentru revitalizarea zonei Luna Park se mai precizează că tema de proiectare prevede:
1. Menținerea spațiilor construite existente cu funcțiune alimentație publică și regim de înălțime maxim Parter
2. Amplasarea unor noi construcții cum ar fi:
- Imobil cazare, alimentație publică, servicii, spații comerciale P+20-22E la intersecția b-dului Aurel Vlaicu cu b-dul Mamaia
- Imobil cazare, alimentație publică, servicii, spații comerciale P+3-4E, pe amplasamentul actualului Bazar
- Imobil alimentație publică și spații comerciale P+2-3E, în vecinătatea Casei Vrancea
- Imobile cazare, alimentație publică, servicii, spații comerciale P+3-4E între spațiile comerciale existente și parcarea la sol existentă
- Imobile cazare, alimentație publică, servicii, spații comerciale P+6-10E în partea de sud a parcării la sol existente
- Imobile cazare, alimentație publică, servicii, spații comerciale P+4-5E în partea de vest a parcării la sol existente
3. Eliminarea, fie prin demolare, fie prin reconstruire a unor spații comerciale neadecvate
4. Amenajarea de noi parcaje la sol
5. Amenajarea de terase pentru public
6. Amenajare de spații plantate noi și reabilitarea celor existente
7. Amenajare de noi alei și platforme pietonale
8. Amenajare de noi circulații auto
9. Stabilirea zonelor destinate amplasării instalațiilor de divertisment
„Tratarea întregului ansamblu se va face unitar, urmărindu-se crearea unei imagini coerente și a unei ambianțe plăcute în toate anotimpurile“, se mai precizează în Memoriul citat din hotărârea adoptată în vremea lui Radu Mazăre.
Documentul poate fi consultat în cele ce urmează:
Cifrele Neovaldex SRL, compania care cere anularea HCL din vremea lui Radu Mazăre
Potrivit listafirme.ro, platformă consultată pe 3 ianuarie 2026, Neovaldex SRL a fost înființată în anul 2019, are sediul social în Năvodari, pe strada D23, nr. 10 și se ocupă în principal de facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată.
Asociat unic și administrator figurează Dorin Iordăchescu, al cărui nume se leagă și de Star Survey SRL, CRD Port Services SRL și Multimodal Projects SRL.
În 2024, Neovaldex SRL a declarat zero angajați, profit 18.902 lei, datorii 301.435 de lei și cifra de afaceri 69.634 de lei.

Sursa foto 1: Facebook.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







