Judecătorii din Constanța ridică sechestrul pus pe mai multe lingouri din aur în dosarul kerosenului care ar fi degradat avioanele MIG 21 Lancer

Justiție
Înalta Curte de Casație și Justiție a României a decis ca dosarul penal instrumentat de DIICOT Ploiești ce vizează livrarea de kerosen aparent neconform Ministerului Apărării Naționale (MApN) să fie judecat la Constanța!
Mai precis, la Curtea de Apel Constanța, instanță care ieri, 25 iunie 2026, a constatat în parte legalitatea şi temeinicia măsurii asigurătorii a sechestrului dispusă de procurorii care au instrumentat cazul, respectiv DIICOT Ploieşti.
Totuși, Curtea de Apel Constanța a admis, în parte, cererea formulată de Dan Florin Berendel și a ridicat măsura sechestrului asigurător instituit asupra următoarelor bunuri mobile aparţinând inculpatului respectiv:
- un lingou culoare galbenă inscripţionat „Fine Gold” ţiplat şi inscripţionat cu seria C096454, AU 999,9 100 grame
- un lingou culoare galbenă inscripţionat „Fine Gold” ţiplat şi inscripţionat cu seria C067015, AU 999,9 100 grame
- un lingou culoare galbenă inscripţionat „Fine Gold” ţiplat şi inscripţionat cu seria C002488, AU 999,9 100 grame
- un lingou culoare galbenă inscripţionat „Fine Gold” ţiplat şi inscripţionat cu seria C073617, AU 999,9 100 grame
- un lingou culoare galbenă inscripţionat „Fine Gold” ţiplat şi inscripţionat cu seria C002524, AU 999,9 100 grame
- un lingou culoare galbenă inscripţionat „Fine Gold” ţiplat şi inscripţionat cu seria C078517, AU 999,9 100 grame
- un lingou culoare galbenă inscripţionat „Fine Gold” ţiplat şi inscripţionat cu seria C083129, AU 999,9 100 grame
- un lingou culoare galbenă ţiplat şi inscripţionat „Credit Suisse”, 50 grame, Fine Gold 999,9
- un lingou tip monedă, culoare galbenă, cu inscripţia „Fine Gold” având o faţetă reprezentând un taur, iar pe cealaltă faţetă un proverb hindus
- o monedă culoare galbenă cu inscripţia „Franc. IOS.I.D.G. AUSTRIAE IMPERATOR”, respectiv „LOD.ILL.REX.A.A.1915 HVNGAR BOHEM.GAL”.
„Respinge cererea de ridicare a măsurii sechestrului asigurător formulată de inculpata Podeţ Maria Elena, ca neîntemeiată. Respinge cererea de ridicare, respectiv de restrângere a măsurii sechestrului asigurător formulată de inculpaţii Berendel Angel-Cristian şi Ciupercă Laurenţiu-Cristian, ca neîntemeiată. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunțată, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 25 iunie 2026“, se mai arată în decizia Curții de Apel Constanța.

Azi, 26 iunie 2026, potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, DIICOT Constanța a contestat decizia judecătorilor.
Ce acuzații fac procurorii
Potrivit DIICOT, în intervalul 27.02.2018 (data semnării Acordului Cadru) – 07.01.2019 (data ultimei facturi având ca obiect kerosen provenit din import), ar fi fost livrat combustibil turboreactor de aviaţie neconform unităţilor militare din subordinea Statului Major al Forţelor Aeriene, fapt ce ar fi determinat în perioada 21.07.2018 – 15.02.2020 apariţia a 12 incidente care au condus la degradarea avioanelor militare de luptă MIG 21 Lancer ale Ministerului Apărării Naţionale, care au necesitat reparaţii şi operaţiuni de curăţare şi depoluare a instalaţiilor, activităţi efectuate cu concursul specialiştilor unei companii din Bacău, incidente intervenite inclusiv în timpul misiunilor de zbor, fapt ce a pus în pericol securitatea naţională prin afectarea capacităţii de apărare a ţării.
De asemeena, tot potrivit DIICOT, în intervalul 27.02.2018 (data semnării Acordului Cadru) – 31.07.2021 (data rezilierii Acordului-Cadru), „urmare a acţiunilor repetate de întârziere în livrarea către unităţile militare din subordinea Statului Major al Forţelor Aeriene a combustibilului turboreactor de aviaţie Jet A1 şi Jet A1 Premium achiziţionat de Ministerul Apărării Naţionale de la societatea (…) (nr. JETFLY HUB S.R.L.), a adus în stare de neîntrebuinţare aeronavele militare din dotarea Ministerului Apărării Naţionale destinate să asigure securitatea naţională a României în eventualitatea apariţiei unei stări de conflict armat, punând în pericol securitatea naţională prin afectarea capacităţii de luptă şi de reacţie a ţării în condiţiile în care, prin respectivele întârzieri repetate, unele baze militare au înregistrat chiar şi pe parcursul unor perioade mai îndelungate de timp, stocuri de kerosen extrem de reduse sau egale cu zero“.
Conform portalului instanțelor de judecată, cei trimiși în judecată în acest dosar sunt:
- Berendel Angel Cristian
- Berendel Dan Florin
- Ciupercă Laurenţiu Cristian
- Podeţ Maria Elena
- Bâlbâe Cornelia
- SC Jetfly Hub SRL și SC Petcom Inspection Independent Surveyor SRL au calitate de parte responsabilă civilmente.
- Ministerul Apărării Naţionale s-a constituit parte civilă.
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de
exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






