Laura Cocor, fosta șefă a Serviciului administrativ din Spitalul Cernavodă, termen important la Curtea de Apel Constanța

Justiție
Curtea de Apel Constanța, anunț important în dosarul în care Laura Iuliana Cocor, fosta șefă a Serviciului administrativ din cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă, a fost trimisă în judecată de DNA Constanța.
Pe scurt, Laura Cocor a contestat la Curtea de Apel Constanța decizia Tribunalului Constanța prin intermediul căreia a fost validată ancheta DNA Constanța și s-a dispus începerea procesului.
Potrivit datelor oficiale, Curtea de Apel Constanța a fixat primul termen al contestației Laurei Cocor pentru data de 01 septembrie 2026.

Cocor este suspectată de presupusa săvârșire a infracțiunii de luare de mită în formă continuată (42 de acte materiale), era „percepută ca fiind cel mai important funcționar al Spitalului în domeniul achizițiilor publice“.
Rechizitoriul cauzei poate fi citit AICI
Amintim, dosarul este disjuns din dosarul în care DNA Constanța a dispus, în aprilie 2025, trimiterea în judecată a lui Marius Ion Sponoche, fostul manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă, acesta fiind acuzat de luare de mită.
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa foto: Facebook
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






