Laura Cocor, fostă șefă în Spitalul Cernavodă, l-a dat în judecată pe Memedula Erdivan, afaceristul care a renovat blocul operator din spital! Unde este dosarul

Justiție
Laura Iuliana Cocor, fosta șefă a Serviciului administrativ din cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă, l-a dat în judecată pe Memedula Erdivan, administratorul societății comerciale care s-a ocupat de renovarea și modernizarea blocului operator și compartiment ATI din cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă, respectiv Digitel Service SRL!
Procesul dintre Laura Iuliana Cocor și Memedula Erdivan va fi soluționat de Judecătoria Constanța.
Până în prezent nu a fost stabilit un prim termen de judecată.

DNA, legătură comună
Atât Laura Iuliana Cocor, cât și Memedula Erdivan au fost cercetați de procurorii DNA Constanța, ancheta având strânsă legătură cu dosarul în care DNA Constanța a dispus, în aprilie 2025, trimiterea în judecată a lui Marius Ion Sponoche, fostul manager al unității sanitare din Cernavodă, acesta fiind acuzat de luare de mită.
Mai precis, Memedula Erdivan a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța, fiind astfel condamnat la doi ani cu suspendare pentru dare de mită în formă continuată.
Laura Iuliana Cocor, fosta șefă a Serviciului administrativ din cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă, a fost trimisă în judecată de DNA, la Tribunalul Constanța.
Până în prezent, tribunalul nu a fixat un prim termen în dosarul Laurei Iuliana Cocor.
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Conform DNA, omul de afaceri Memedula Erdivan a fost cercetat pentru presupusa săvârşire a infracțiunii continuate de dare de mită, (41 acte materiale), constând în aceea că „în perioada octombrie 2021 – februarie 2025, în baza unei înțelegeri prealabile și a aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator al unor societăți comerciale care au furnizat bunuri, au prestat servicii și au efectuat lucrări pentru Spitalul Orășenesc Cernavodă, instituție finanțată din bugetul UAT Cernavodă, a remis în mod repetat un procent de aproximativ 10% din valoarea contractelor atribuite de instituția publică, în sume de bani (în total suma 366.870 lei) și alte foloase, inculpatei Cocor Laura Iuliana, direct dar și prin intermediul inculpatei N.N. (nr. Nicoleta Neamțu, economist în cadrul Compartimentului Achiziții Publice și Contracte din cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă), în legătură cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu privind încheierea contractelor de achiziție publică și plățile aferente acestora“.
DNA mai arată că Memedula Erdivan ar fi dat curs „tuturor solicitărilor de bani și foloase adresate de funcționarii Spitalului Orășenesc Cernavodă cu putere de decizie în domeniul achizițiilor publice, fiind direct interesat de obținerea contractelor de achiziție și de încasarea prețului acestora“, și că Memedula Erdivan îi „trimitea inculpatei Cocor fotografii cu plicurile cu bani pe care i le lăsa în spital sau cu locul unde le punea“.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
Acordul încheiat de DNA cu Memedula Erdivan poate fi citit integral AICI
De menționat că, zilele trecute, Tribunalul Constanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de DNA cu Nicoleta Neamțu, economist în cadrul Compartimentului Achiziții Publice și Contracte din cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă, suspectată de complicitate la luare de mită, în formă continuată (8 acte materiale). Nicoleta Neamțu a fost condamnată la pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare.
Rămâne de văzut care va fi decizia Judecătoriei Constanța în dosarul dintre Laura Iuliana Cocor și Memedula Erdivan.
Sursa foto: Facebook
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Fostul economist al Spitalului Cernavodă, CONDAMNAT în dosarul DNA! Vezi aici ce pedeapsă a primit






