Laurențiu Zamfir, fostul șef al Poliției Locale Mangalia, un nou proces cu viceprimarul Paul Foleanu! Iată ce solicită

Justiție
Laurențiu Zamfir, fostul șef al Poliție Locale Mangalia, înlăturat din funcție prin dispoziția viceprimarului cu atribuții de primar Paul Foleanu, a demarat un nou demers în instanță pentru recuperarea postului! Astfel, potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, Laurențiu Zamfir, fostul șef al Poliție Locale Mangalia, solicită judecătorilor de la Tribunalul Constanța anularea deciziei prin care a fost înlăturat din funcție. Până în prezent, instanța nu a fixat un prim termen de judecată în acest dosar.
Acțiunea lui Laurențiu Zamfir a fost concretizată în dosarul 2754/118/2026, cauză înregistrată vineri, 15 mai 2026, pe rolul Secției de Contencios administrativ şi fiscal din Tribunalul Constanța. Dosarul are ca obiect „anulare act administrativ DISPOZIŢIE NR 691/06.10.2025, 843/14.06.2021“, Zamfir Laurentiuare calitatea de reclamant, iar Viceprimarul Municipiului Mangalia este pârât.

Paul Foleanu a preluat șefia Primăriei Mangalia după arestarea preventivă a lui Cristian Radu (august 2025), cel din urmă fiind ulterior trimis întrimis în judecată de DNA Constanța.
Amintim, într-un alt dosar, soluționat deja de două instanțe de judecată, Laurențiu Zamfir a solicitat suspendarea dispoziției prin care a pierdut comanda Poliției Locale Mangalia, însă acțiunea i-a fost respinsă atât de Tribunalul Constanța (vezi decizia 1258/2025 din 02.12.2025), cât și de Curtea de Apel Constanța (vezi decizia 144/2026 din 12.02.2026).
Solutia pe scurt: Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Zamfir Laurenţiu în contradictoriu cu pârâtul Viceprimarul Municipiului Mangalia, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 02.12.2025.
Solutia pe scurt: Respinge recursul ca nefondat. Definitivă. Pronuntată azi, 12.02.2026, prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei.

Povestea pe scurt
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 20.10.2025, Laurențiu Zamfir, fostul șef al Poliție Locale Mangalia, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Viceprimarului Municipiului Mangalia, „suspendarea efectelor actului administrativ reprezentat de Dispoziţia nr. 691/06.10.2025 emisă de Viceprimarul Municipiului Mangalia cu atribuţii de primar prin care s-a dispus, modificarea în mod unilateral a raportului de serviciu al reclamantului prin mutarea temporară din funcţia de director executiv grad II în cadrul Direcţiei Poliţie Locală Mangalia, pe funcţia publică de execuţie de consilier juridic clasa I grad profesional superior gradaţia 5, din cadrul Compartimentului Transport Local- Direcţia Gospodărire Urbană şi Servicii de Utilităţi Publice Mangalia, începând cu data de 07.10.2025, pe perioada cercetării administrative, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anulare, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată“.
Funcție publică ocupată prin examen
Prin motivarea cererii, Laurențiu Zamfir, fostul șef al Poliție Locale Mangalia, a arătat în esenţă că în urma promovării examenului, prin Dispoziţia nr. 843/14.06.2021 a Primarului Mun. Mangalia reclamantul a ocupat funcţia publică de conducere ca director executiv grad II în cadrul Direcţiei Poliţie Locală Mangalia.
Laurențiu Zamfir a mai arătat că urmare a preluării atribuţiilor Primarului Municipiului Mangalia de către viceprimarul unităţii administrativ teritoriale (nr. Paul Foleanu), faţă de acesta s-a „demarat procedura cercetării disciplinare, aspect cunoscut din menţiunile inserate în cuprinsul Dispoziţiei nr. 691/06.10.2025, câtă vreme, până în prezent nu i-a fost comunicat vreun act de procedura cu privire la pretinse abateri săvârşite în legătură cu funcţia ocupată de natură să determine demararea procedurilor disciplinare“.
„Nelegalitatea măsurii dispuse“
„Astfel, prin Dispoziţia nr. 691/06.10.2025 a Viceprimarului Mun. Mangalia s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 155 alin.1 din lit d coroborat cu alin. 5 lit e) art. 163 şi ale art. 196 alin (1) lit b din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificarea raportului de serviciu al reclamantului pe funcţia publică de execuţie de consilier juridic din cadrul Compartimentului Transport Local-Directia Gospodărie Urbană şi Servicii de Utilităţi Publice Mangalia, începând cu data de 07.10.2025, pe perioada cercetării administrative, cu menţinerea drepturilor salariale avute. Având în vedere nelegalitatea măsurii dispuse, în fapt a întregii procedurii ce s-a demarat împotriva reclamantului din dorința de a fi îndepărtat din orice funcţie ce vizează autoritatea publică locală Mangalia, împotriva dispoziţiei nr. 691/06.10.2025 a formulat plângerea prealabilă, fiind îndeplinită astfel prima condiţie necesară în vederea suspendării actului administrativ“, a mai arătat Laurențiu Zamfir, fostul șef al Poliție Locale Mangalia.
„Mutare temporară“
„Cu privire la condiţia cazului bine justificat, s-a arătat de către reclamant că în speţă există împrejurări legate de starea de fapt şi de drept de natură ca creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ având în vedere mai multe considerente. În motivarea în fapt a Dispoziţiei nr. 691/06.10.2025 s-au indicat prevederile cuprinse la art. 492 alin 10 din Codul Administrativ care stabilesc că: „Pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice are obligaţia de a interzice accesul acestuia la documentele care pot influenţa cercetarea sau, după caz, de a dispune mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul autorităţii ori instituţiei publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii ori instituţiei publice. Măsura se dispune pe întreaga durată pe care funcţionarul public poate influenţa cercetarea administrativă.”
În speţă, se poate observa că la baza adoptării deciziei contestate se regăseşte „sesizarea Comisiei de disciplină înregistrată la sediul Primăriei Municipiului Mangalia sub nr. 50041/26.09.2025 privind încălcarea îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice deţinute precum şi normele de conduită profesională şi civică“.
„Sesizarea comisiei de disciplină“
Laurențiu Zamfir, fostul șef al Poliție Locale Mangalia, a mai arătat că aceasta sesizare nu i-ar fi fost comunicată, „pentru a cunoaşte în concret faptele pretins săvârşite, respectiv dacă acestea sunt în realitate în legătură cu funcţia ocupată, în contextul în care se face vorbire ca sesizarea comisiei de disciplină vizează încălcarea de către normelor de conduită civică, urmează a se observa că la baza adoptării deciziei de mutare pe o altă funcţie publică nu sta şi un raport/decizie a comisiei de disciplină din care să rezulte faptul că, în raport de faptele menţionate în sesizarea indicată în cuprinsul deciziei contestate, în raport de atribuţiile mele de serviciu şi de probele pe care comisa de cercetare disciplinară urmează să le administreze în constarea existenţei sau inexistentei faptelor pretins săvârşire, a vinovăţiei şi a celorlalte elemente ale răspunderii disciplinare, exista indicii că reclamantul ar influenţa în vreun fel cercetarea disciplinară“.
„Existenţa unor indicii de influențare“
Totodată, Laurențiu Zamfir, fostul șef al Poliție Locale Mangalia, a mai arătat că „nu se cunoaşte momentul de la care această procedură a început, simplă înregistrare a unei sesizări nefiind suficientă pentru demararea acestei proceduri, după cum nu se indica în cuprinsul dispoziţiei contestate că la baza adoptării acesteia stă raportul/dispoziţia comisiei de cercetare disciplinară care a constatat existenţa unor indicii de influențare a cercetării administrative din partea reclamantului, acte obligatorii a fi indicate în cuprinsul actului administrativ contestat“.
Laurențiu Zamfir a mai precizat că „în lipsa deciziei/raportului comisiei de disciplină din care să rezulte demararea procedurii cercetării disciplinare faţă de acesta nu se poate cunoaşte momentul temporal pentru care operează măsura mutării pe o altă funcţie publică“.
„Drepturile salariale, reduse“
„Contrar menţiunilor din cuprinsul decizie contestate referitoare la faptul că pe perioada cercetării administrative se menţin drepturile salariale avute din funcţia publică de conducere de director executiv în cadrul Direcţiei Poliţiei Locale, în realitate drepturile salariale i-au fost reduse prin mutarea temporară în funcţia publică de execuţie“, a mai arătat, printre altele, în acțiunea sa Laurențiu Zamfir, fostul șef al Poliție Locale Mangalia.
Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro
Sursa foto: Facebook
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





