Medgidia: tânăr arestat pentru conducere sub influența alcoolului! Iată ce s-a întâmplat

Justiție
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia – Secției 1 Poliție Rurală Băneasa, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut un bărbat, de 29 de ani, cercetat pentru conducere sub influența alcoolului.
Astfel, la data de 1 octombrie 2026, în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Băneasa au depistat în trafic un autoturism, condus de un bărbat, de 29 de ani, pe DN3, între localitățile Băneasa și Negureni.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că bărbatul se afla sub măsura controlului judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.
În urma administrării probatoriului în cauză, a fost propusă înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului preventiv fiind emis, de către Judecătoria Medgidia, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile .
Astfel, la data de 13 octombrie 2026, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Unității Teritoriale de Căutarea a Persoanelor Dispărute sau Urmărite, cel în cauză a fost escortat și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






