za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Justiție » Milionar din București, investitor în Mamaia Nord, în așteptarea verdictului pentru imobilul cu 10 etaje. Vezi aici câți bani a cerut de la prefect

Milionar din București, investitor în Mamaia Nord, în așteptarea verdictului pentru imobilul cu 10 etaje. Vezi aici câți bani a cerut de la prefect

Milionar din București, investitor în Mamaia Nord, în așteptarea verdictului pentru imobilul cu 10 etaje. Vezi aici câți bani a cerut de la prefect
Mamaia Nord Sursa foto: Google Maps

Justiție

03.06.2025

De către Cecilia Zagoneanu

Un cunoscut milionar din București, dezvoltator imobiliar în Mamaia Nord, este în așteptarea verdictului judecătorilor de la Tribunalul Constanța privind investiția sa – un imobil de nouă etaje, supraetajat la zece, cu acordul Primăriei Năvodari, care a eliberat autorizația de construire.

Prefectul județului a atacat autorizația de supraetajare, iar, în replică, milionarul solicită prin firma sa, de la prefect, dar și de la Inspectoratul de Stat în Construcții, o sumă ce depășește echivalentul a 102.000 de euro, banii reprezentând „prejudiciu provizoriu“, acesta fiind generat de „formularea acțiunii în anularea autorizației și blocarea vânzărilor de apartamente“.

Instanța s-a retras pentru deliberări și a precizat că verdictul va fi pronunțat la mijlocul lunii, la data de 17 iunie 2025.

Astfel, milionarul Virgil Călina, prin firma sa, De Silva Intermed SRL, va afla peste circa două săptămâni ce hotărâre vor lua judecătorii de la Tribunalul Constanța cu privire la investiția sa din Mamaia Nord.

Trebuie precizat că oricare va fi decizia magistraților de la Tribunal cu privire la imobilul de 10 etaje din Mamaia Nord, ea va putea fi ulterior atacată în recurs, la Curtea de Apel Constanța, instanța de control judiciar care va lua decizia definitivă în cauză.

Așa cum arătam și în edițiile anterioare, în speță, Prefectul Constanței a solicitat anularea unei autorizații emise de Primăria Năvodari pentru compania De Silva Intermed SRL, deținută de familia milionarului Virgil Călina, vizând supraetajarea unui imobil cu nouă etaje, din Mamaia Nord.

În replică, societatea privată a solicitat, la rândul său, obligarea prefectului, dar și a Inspectoratului de Stat în Construcții la plata unei sume de 517.590 de lei (echivalând cu peste 100.000 de euro, la cursul actual), banii reprezentând „prejudiciu provizoriu“, acesta fiind generat de „formularea acțiunii în anularea autorizației și blocarea vânzărilor de apartamente“.

Dosarul pentru imobilul din Mamaia Nord, reînregistrat la Constanța

Discuțiile vizând autorizația de construire prin care s-a admis supraetajarea investiției lui Virgil Călina din Mamaia Nord se poartă în dosarul 65/118/2024*.

Cazul a fost reînregistrat la Tribunalul Constanța, Secția de Contencios administrativ și fiscal a instanței, după ce Curtea Supremă a rezolvat conflictul negativ de competență dintre Tribunalul Constanța și Tribunalul București, hotărând că procesul este de competența judecătorilor constănțeni, detalii aici.

Părți în cauză sunt reclamantul Prefectul Județului Constanța și pârâții Primarul Orașului Năvodari, De Silva Intermed SRL și Inspectoratul de Stat în Construcții.

 

Ieri, 2 iunie 2025, judecătorii au ascultat pledoariile avocaților părților și s-au retras pentru deliberări, precizând că hotărârea în cauză va fi pronunțată la data de 17 iunie 2025, după cum arătam mai sus.

Mamaia Nord De Silva Intermed proces prefect

Cazul vizând investiția din Mamaia Nord, declinat între instanțe

Cazul ce vizează imobil din Mamaia Nord a fost înregistrat încă de anul trecut la Tribunalul Constanța, dar dosarul a fost declinat la Tribunalul București, judecătorii din capitală apreciind, la rândul lor, că, în cauză, competența de soluționare aparține colegilor din Constanța.

În această situație, a fost sesizată Curtea Supremă, pentru rezolvarea conflictului negativ de competență.

Printr-o decizie definitivă, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că procesul pentru investiția din Mamaia Nord trebuie să se judece la Tribunalul Constanța, instanța competentă teritorial să judece cererea prefectului județului de anulare a autorizației prin care s-a permis supraetajarea imobilului.

Oricare va fi hotărârea pe care o vor lua judecătorii Tribunalului Constanța la finalul procesului, aceasta va putea fi ulterior atacată în recurs de către părțile nemulțumite, urmând ca, în această situație, dosarul care vizează compania lui Virgil Călina să fie înaintat Curții de Apel Constanța, instanța de control judiciar.

Documentul pentru investiția din Mamaia Nord atacat de prefect

Așa cum precizam anterior, obiectul dosarului este reprezentat de o acțiune a prefectului – tutelă administrativă pentru anularea Autorizației nr. 514/21.09.2020.

Prin Autorizația de construire nr. 514/21.09.2020, eliberată de Primăria Năvodari pentru De Silva Intermed la cererea lui Virgil Călina, s-a aprobat supraetajarea imobilului autorizat inițial prin AC 621/19.09.2019, situat în Mamaia Nord, pe strada Brizei.

Virgil Călina

Conform Primăriei Năvodari, prin AC 621/19.09.2019, a fost aprobată construirea unui „imobil P+9E hotel cu restaurant la parter, parcare auto subsol și piscine exterioare“.

Virgil Călina

Hotărârea pe care o vor pronunța în cauză judecătorii de la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța va putea fi ulterior atacată la Curtea de Apel, în recurs.

Cifrele De Silva Intermed SRL, investitorul din Mamaia Nord

Potrivit listafirme.ro, platformă consultată pe 2 iunie 2025, De Silva Intermed SRL a fost înființată în anul 1992, are sediul social în București, pe strada Daniel Danielopolu, nr. 44A și se ocupă în principal de comerț cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi și tutun.

Compania este deținută de Virgil Călina (al cărui nume se leagă și de RTH Premium Services SRL, De Silva Exclusiv SRL, D & L CO. SRL, B.T. Printing Total SRL și De Silva Group Holding DSG SRL), Meda de Silvania Călina (al cărei nume se leagă și de RTH Premium Services SRL, De Silva Exclusiv SRL, D & L CO. SRL și De Silva Group Holding DSG SRL) și De Silva Group Holding DSG SRL (deținută de soții Călina).

Virgil Călina figurează ca administrator al De Silva Intermed SRL, dar și al De Silva Group Holding DSG SRL.

În 2024, De Silva Intermed SRL a declarat 61 de angajați, pierderi 64.914 lei, datorii 492.823.202 lei și cifra de afaceri 48.519.120 de lei.

Mamaia Nord cifre De Silva Intermed SRL

 

Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată

Sursă foto( cu rol ilustrativ): Google Maps

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Ce s-a întâmplat în procesul pentru apart-hotelul de pe Promenada Năvodari, construit de fostele firme ale Ioanei Șufană

Etichete:

  • Mamaia Nord
  • proces bloc Mamaia Nord
  • prefectul Constanței proces investiție Mamaia Nord
  • autorizație de construire bloc Mamaia Nord
Articole similare

Justiție

Judecătorii vor o expertiză de ultim moment în cazul Damen Mangalia! Este vizat ultimul an dinaintea INSOLVENȚEI 27.09.2026

Decizie de ultim moment la Curtea de Apel Constanța, instanță ai cărei judecători au hotărât că trebuie efectuată o expertiză contabilă cu privire la activitatea fiscală a Damen Mangalia - cu titulatura completă Damen Shipyards Mangalia SA, compania acum falimentară …

Justiție

Rechizitoriu DNA! Iată de ce a fost trimis în judecată Ionuț Dumitru, fostul șef al Poliției Locale Constanța. Este acuzat de abuz în serviciu 27.09.2026

Judecătorii de la Tribunalul Constanța au stabilit primul termen - în faza Camerei preliminare - în dosarul în care procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată a lui Ionuț Dumitru, fostul șef …

Justiție

Accident înfiorător! Un copil de 12 ani, din Tulcea, a murit în timp în timp ce se juca de-a v-ați ascunselea! Cazul, la Constanța 27.09.2026

Un băiat, de 12 ani, din județul Tulcea, și-a pierdut viața în timp ce se juca de-a v-ați ascunselea, împreună cu mai mulți prieteni! În timpul jocului, copilul a fost lovit de o mașină condusă de un tânăr, de 18 …

De la același autor

Justiție

Judecătorii vor o expertiză de ultim moment în cazul Damen Mangalia! Este vizat ultimul an dinaintea INSOLVENȚEI 27.09.2026

Decizie de ultim moment la Curtea de Apel Constanța, instanță ai cărei judecători au hotărât că trebuie efectuată o expertiză contabilă cu privire la activitatea fiscală a Damen Mangalia - cu titulatura completă Damen Shipyards Mangalia SA, compania acum falimentară …

Cultură

Muzeul de Istorie Constanța, amintiri de acum un secol: Recitalul companiei Constantin Tănase și vizita studenților turci cu vaporul Regele Carol 26.09.2026

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța continuă seria aducerilor-aminte din orașul vechi, astăzi, 26 septembrie 2026, vorbind despre o altă zi de 26 septembrie, de acum circa 100 de ani, când 60 de studenți turci din Constantinopol (astăzi, Istanbul) …

Știrile zilei

3 zile cu ploi în Dobrogea, anunță meteorologii. Vezi aici prognoza 26.09.2026

Urmează trei zile cu ploi în Dobrogea, anunță specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie, în prognoza valabilă pentru următoarele zile în regiune. Totuși, specialiștii meteo transmit că ploile vor fi slabe și se vor semnala izolat.Debutul zilelor ploioase în Dobrogea …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Judecătorii vor o expertiză de ultim moment în cazul Damen Mangalia! Este vizat ultimul an dinaintea INSOLVENȚEI

Justiție

Judecătorii vor o expertiză de ultim moment în cazul Damen Mangalia! Este vizat ultimul an dinaintea INSOLVENȚEI 27.09.2026
Rechizitoriu DNA! Iată de ce a fost trimis în judecată Ionuț Dumitru, fostul șef al Poliției Locale Constanța. Este acuzat de abuz în serviciu

Justiție

Rechizitoriu DNA! Iată de ce a fost trimis în judecată Ionuț Dumitru, fostul șef al Poliției Locale Constanța. Este acuzat de abuz în serviciu 27.09.2026
Accident înfiorător! Un copil de 12 ani, din Tulcea, a murit în timp în timp ce se juca de-a v-ați ascunselea! Cazul, la Constanța

Justiție

Accident înfiorător! Un copil de 12 ani, din Tulcea, a murit în timp în timp ce se juca de-a v-ați ascunselea! Cazul, la Constanța 27.09.2026
Se cere rejudecarea dosarului privind accidentul mortal dintre Agigea și Techirghiol! Când s-ar putea decide totul

Justiție

Se cere rejudecarea dosarului privind accidentul mortal dintre Agigea și Techirghiol! Când s-ar putea decide totul 26.09.2026
Avalanșă de dosare la Tribunalul Constanța! ANAF cere insolvența mai multor firme din județ. Iată cine este vizat

Justiție

Avalanșă de dosare la Tribunalul Constanța! ANAF cere insolvența mai multor firme din județ. Iată cine este vizat 26.09.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.