Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, în așteptarea deciziei definitive! Despre ce dosar este vorba

Justiție
Curtea de Apel Constanța este așteptată mâine, 9 septembrie 2025, să anunțe decizia definitivă în dosarul privind reabilitarea hergheliei Mangalia și malul laculului Corbu!
În cauză, Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, este suspectat de două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Dosarul a fost soluționat în primă instanță de Tribunalul Constanța, care a decis încetarea procesului penal.
Tribunalul a admis acţiunea civilă exercitată de Consiliul Județean Constanța şi l-a obligat pe Nicușor Constantinescu la plata către partea civilă a sumei de 5.570.821,28 lei, cu titlu de prejudiciu material.
Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanța de apel fiind așteptată să anunțe mâine o decizie definitivă în acest caz.

Potrvit DNA, „în perioada 2009 – noiembrie 2013, inculpatul Constantinescu Daniel Nicușor, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, privind exercitarea funcției de ordonator principal de credite și gestionarea bugetului, în legătură cu realizarea unor lucrări la două obiective care nu aparțineau Consiliului Județean Constanța: Herghelia Mangalia și malul lacului Corbu.
Lucrările respective ar fi fost executate de către Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri (R.A.J.D.P.) Constanța. În cazul complexului Herghelia Mangalia, pentru lucrările de modernizare, R.A.J.D.P. ar fi facturat o cantitate de lucrări de 4 ori mai mare decât cea efectiv prestată și ar fi cesionat o parte din contract către o altă societate comercială, aspect cunoscut de către inculpatul Constantinescu Daniel Nicușor. Societatea respectivă ar fi fost administrată de către fiul unui angajat al Regiei, desemnat să supervizeze întreaga lucrare.
În ambele situații, inculpatul ar fi depus toate demersurile (încheiere de protocoale, adoptare de hotărâri, etc.) pentru angajarea unor cheltuieli și efectuarea de plăți pentru „amenajare maluri, execuție drum acces Lac Corbu” respectiv „modernizare și reabilitare complex Herghelia Mangalia”, acestea fiind obiective care nu au făcut niciodată parte din domeniul public al județului Constanța.
Prejudiciul total creat în această manieră se ridică la 5.570.821 lei, sumă cu care Consiliul Județean Constanța a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispusă în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa foto: Facebook
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






