Nicușor Dan: Corupția e o mare problemă în România! Ce așteptări are președintele de la noii șefi ai parchetelor

Justiție
Președintele României, Nicușor Dan a anunțat azi, 8 aprilie 2026, numele viitorilor șefi ai marilor parchete, respectiv, Parchetul General, DIICOT și DNA.
Astfel, Nicușor Dan a decis ca Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să fie condus de Cristina Chiriac, Viorel Cerbu va fi șeful DNA, iar DIICOT va fi condus de Codrin Miron.
După anunț, președintele Nicușor Dan a precizat, printre altele, că în România, corupția e o mare problemă și că atenția se îndreaptă spre marile rețele de trafic de droguri și la marii evazioniști.
„La DIICOT aveam reper câți traficanți sunt trimiți în judecată, dar asta înseamnă că lupți cu traficul de droguri. Că iei niște mici traficanți, asta nu e lupta cu marile rețele”, a mai spus Nicușor Dan, conform stiripesurse.ro.
De asemenea, tot potrivit sursei, președintele Nicușor Dan a răspuns la o întrebare cu privire la finalizarea Dosarului Revoluției și Dosarul Mineriadei.
„O întrebare foarte bună! În linii mari știm ce s-a întâmplat. Cum asociem cu oameni din acea perioaadă, asta trebuie dovedit și aflat. E un eșec al Justiției!“, a răspuns președintele, potrivit sursei.
Foto cu rolilustrativ.
Citește și






