O femeie din Murfaltlar a mușcat un polițist în misiune! Detalii din dosar

Justiție
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au dispus trimiterea în judecată a unei femei, din Murfatlar, judeţul Constanţa, acuzată de ultraj!
Conform datelor aflate la dosar, procurorii susțin că femeia (Cristina P.) a agresat fizic persoana vătămată, agent de poliţie în cadrul Politiei Oraşului Murfaltlar, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în sensul că l-a muşcat în zona umărului drept.
De menționat că tot potrivit procurorilor, polițistul a necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale.
Fapta de ultraj a avut loc, în aprilie 2024, în timp ce polițistul mușcat a încercat să o încătușeze pe femeie, aceasta fiind implicată într-un scandal.
Dosarul penal a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Constanța.
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







